VASILE LOVINESCU: IEȘIRI DIN ZONA CREPUSCULARĂ
Vasile Lovinescu este încă un mare necunoscut. Adevărata sa operă (am putea zice de sertar) a fost publicată abia după 1989. Și anume încă douăsprezece titluri s-au alăturat fascinantelor cărți dedicate Crailor de Curtea Veche (Al patrulea hagialîc, Cartea Românească, 1981) și poveștilor lui Creangă (Creangă și Creanga de aur, Cartea Românească, 1989): Jurnal alchimic, Incantația sângelui, Mitul sfâșiat, Monarhul ascuns – editate de Institutul European (Iași) în mai multe ediții; Interpretarea ezoterică a unor basme și balade populare românești și O icoană creștină pe Columna Traiană – la Cartea Românească, tot în repetate ediții; Dacia hiperboreană, Steaua fără nume, Scrisori crepusculare, Însemnări inițiatice, Meditații, simboluri, rituri și Exerciții de meditație – apărute la editura Rosmarin, între anii 1994 și 2000.
Fenomen petrecut și cu cartea religioasă și cu cea de filozofie, receptarea critică nu ține pasul, din păcate (și îi este foarte greu să o facă) cu ritmul aparițiilor editoriale. Florin Mihăescu și Roxana Cristian i-au dedicat volumul Vasile Lovinescu și funcțiunea tradițională (București: Rosmarin, 1998), așa cum a făcut-o, de asemenea, scriitorul Dan Stanca, în Contemplatorul solitar (Iași: Institutul European, 1997). Cu toate acestea, și fără a uita numărul din Caiete critice ce i-a fost închinat (9-11, 1994), ne aflăm încă în fața unui mare anonim, care s-a născut și a murit la Fălticeni, orașul cunoscut tuturor de pe hartă, dar a trăit într-o cu totul altă dimensiune a lui.
Și mai puțin cunoscut este Vasile Lovinescu prin publicistica sa. Contemporan cu generația de aur interbelică (s-a născut la 30 decembrie 1905), a fost sincron cu colegii săi (uneori prieteni) dar i-a și devansat grație concreteței cercetărilor de ordin spiritual…
Redăm astăzi tiparului o selecție din articolele semnate de Vasile Lovinescu în reviste interbelice precum Vremea, Adevărul literar și artistic, Credința. Număr de număr a fost coleg de pagină cu M. Eliade, C. Noica, E. Cioran – dar dacă aceștia din urmă au avut parte de o unanimă recunoaștere, tocmai modul aplicat în care Vasile Lovinescu a înțeles demersul spiritual i-a ținut la distanță pe unii oameni de cultură contemporani de opera sa. Totodată, sunt publicate ultimele lui scrisori din perioada retragerii la Fălticeni (1980-1984), când a contribuit la suplimentul Pagini bucovinene al revistei ieșene Convorbiri literare.
A rămas în zona crepuscularului continuând să scrie și să studieze, așadar, avantajat și obligat să fie altfel, tocmai prin inițierea pe care o primise. A scris cu fervoare, inteligență, acribie, durere, bucurie, despre cele mai acute probleme ale timpului. Și cum să fi fost altfel pentru un om care trăiește „sentimentul” Totului în Tot știind că numai „continuitatea este un substitut de veșnicie”?
Această nouă carte a gânditorului tradițional născut la Fălticeni este un omagiu și o recunoștință la împlinirea a o sută de ani de la nașterea scriitorului. Ortografia, unele exprimări ieșite din uz și erorile tipografice au fost puse în acord cu normele în vigoare și/sau corectate, după caz.
Marius Vasileanu și Florin Mihăescu