CĂLĂTORII DE ASTĂZI ȘI DE DEMULT
Nu ne propunem să vorbim în articolul de față de mijloacele cu care se călătorea în vechime și în vremurile moderne: ocupație de inginer care nu ne interesează de loc, cu atât mai mult cu cât impune clasicul, inevitabilul și primejdiosul paralelism între epoci diferite cu concluzia fatală a superiorității timpului nostru, secol al tehnicii, al progresului, toate născociri ale evoluționismului modern. În realitate nu suntem deloc convinși de această pretinsă superioritate, pentru că privim chestiunea dintr-un punct de vedere interior, care nu este câtuși de puțin condiționat de aspectele exterioare ale lucrurilor.
Punându-ne deci în acest punct interior, definiția călătoriei ca o deplasare în spațiu nu poate, firește, să ne convină de fel. În realitate, călătoria în aspectul său ultim și cel mai înalt, este o explorare a propriului nostru eu, concomitentă, și având ca sprijin simbolic o călătorie în spațiu; este o deplasare în zone, regiuni și climate sufletești, întreprinsă mână în mână cu o deplasare în zone, regiuni și climate geografice.
Ori, trebuie să recunoaștem că acest mod de a călători a dispărut aproape complet în epoca modernă. Pentru un singur Keyserling avem îngrozitoarea faună a Agențiilor Cook, milioanele de călători stereotipați în gând, îmbrăcăminte și prejudecăți. Baedeckerul nu poate fi un breviar de impresii personale. Vina, în cea mai mare parte, o poartă tocmai progresul modern, locomotiva, automobilul și avionul, care permit oricărui imbecil să se transporte în oricare parte a lumii în care-l mână snobismul și golul său interior. A călători nu mai e semnul nici unei superiorități, afară de aceea a banalului, cea mai odioasă și mai tiranică din toate.
Cu totul altfel în antichitate. Calitatea călătorilor și a călătoriilor era mult mai rară din cauza selecției riguroase pe care natura lucrurilor o impunea fatal. Mai întâi era selecția
97 (101)primejdiei. A te duce în secolul I de la Atena la Alexandria era un act de mult mai mare curaj decât a face de zece ori ocolul pământului în secolul XX. Prin aceasta, călătoria scădea cantitativ dar câștiga calitativ. O călătorie era o pătrundere a civilizațiilor străine, a înțelepciunilor străine, dar nu prin coaja, ci prin miezul lor, prin contactul imediat cu reprezentanții lor calificați, și astfel se crea un internaționalism, un universalism a căror influență, binefacere, adâncime și autenticitate oamenii moderni nici nu o bănuiesc, nici nu sunt în stare s-o realizeze măcar infim.
Această introducere ni s-a părut utilă și pentru ea însăși și pentru luminarea misiunii acelei extraordinare personalități care a fost Apollonius de Tyane, ou le séjour d’un dieu parmi les hommestrad.. Cartea nu e decât o prelucrare a operei lui Filostrat și aceasta e tocmai slăbiciunea ei. Filostrat, ca toți grecii, suferea de o hipertrofie a imaginației și trebuie să recunoaștem că sunt întâmplări în viața Înțeleptului din Tyana care dau din abundență aliment fanteziei. Este un rău, pentru că sunt lucruri mult mai interesante la Apollonius decât câteva acte taumaturgice.
S-a născut în Tyana, oraș din Cappadocia, în primii ani ai secolului I. Aparținea unei familii bogate care i-a dat educația cea mai aleasă. Adolescentul frumos ca un zeu s-a pătruns de chintesența culturii antice, de tot ce Hellada și Orientul Apropiat aveau mai autentic. Inițiat de tânăr în tradiția pythagoriciană, ale cărei legături enigmatice de filiație cu tradiția traco-dacică și cu Zamolxeglosar sunt atât de interesante de studiat, tyanezul asimilează concomitent fructele câtorva înțelepciuni orientale.
Până acum nimic deosebit față de viața pe care o aveau mulți patricieni greci din epoca aceea. Dar pe la 25 de ani începe pentru Appolonius din Tyana o viață de călătorii ce n-a luat sfârșit decât cu moartea sa. Simpla curiozitate nu ar fi de ajuns să o explice. Trebuia să aibă un rost mult mai adânc, o misiune de pildă. Prefigurator al Jidovului rătăcitor, cutreieră
98 (102)toate colțurile lumii cunoscute pe atunci. În volumul pe care l-am citat, avem o hartă a peregrinărilor sale; ar fi uimitoare chiar în ziua de astăzi; pe vremea aceea, cu mijloacele de comunicație de atunci, cu primejdiile lor, apare în adevăr supranaturală. Îl vedem în Tars, în Antidria Syriei, la Ninive și Babilon, la Suza, oaspetele regelui part Vandanes, care îi dă un ghid și o caravană spre India. În toate locurile acestea Apollonius intră în legătură cu elita intelectuală, cu colegiile de preoți și savanți. Fără îndoială că una din misiunile lui era să facă o legătură între aceste diferite Centre. Străbate apoi Persia, și aici intrăm în mit. Ajunge în Tibet, la altarele lui Alexandru, pe izvoarele Indusului, la o misterioasă „Citadelă a Înțelepților”, „Paraca” (Varaha?), unde întîmplările sale fabuloase simbolizează adevăruri adânci… Se întoarce prin Golful Persic, și iar prin Babilon, se duce în Grecia, pe care o străbate în lung și în lat. Trece în Sicilia și la Roma, apoi în Spania, la Coloanele lui Hercule, cu popasuri lungi pretutindeni și cu aceeași persistență în a se pune în legătură cu elitele locale. În Egipt, urcă Nilul până la cataracta a treia, vizitează pe misterioșii gymnosofiștiglosar. Întors în Europa își împarte viața între Asia Mică, Grecia și Italia, lăsând oriunde faima unui extraordinar taumaturg. Moare pe vremea împăratului Nero; mulți spuneau că dispărut fără urmă. Astfel a fost periplul acestui Saint-Germain al Antichității, a cărui enigmă nu a lămurit-o încă nimeni.
Vremea, Nr. 491, 13 iunie 1937