Glosar de termeni

Glosar unificat pentru «Eseuri și amintiri». Baza o alcătuiesc termenii pe care autorul îi lămurește el însuși și toți termenii străini explicați în notele ediției de față; termenii centrali au primit articole dezvoltate.

Autori și izvoare de referință: René Guénon — opera în acces liber · A. K. Coomaraswamy — opera în acces liber · Ibn ʿArabī — texte și studii · Platon — opera (text grec) · Sfântul Augustin — opera · Părinții Bisericii — texte · Meister Eckhart — predicile germane · Julius Evola — opera în acces liber · Hermann von Keyserling — opera · Corpus Dionysiacum.

adscripti glebae — „legați de brazdă” (lat.) — iobagii care nu puteau părăsi pământul lucrat. Lovinescu scrie adscripti glebi și construiește după el adscriptum Domi, „legat de Casă”.

agă — mare dregător al Țării Românești, comandant al pedestrimii și al pazei Capitalei; treaptă în cursus honorum boieresc, deținută de Brâncoveanu sub Șerban Cantacuzino.

an sich — „în sine” (germ.) — termenul kantian pentru lucrul privit independent de felul în care ne apare.

anamneză (recuperarea copilăriei) — La Platon (Menon 81c–86b, Phaidon 72e–77a), anámnēsis este reamintirea adevărurilor contemplate de suflet înaintea întrupării: a învăța înseamnă a-ți aduce aminte. Lovinescu transpune operația în cheie biografică: recuperarea „sufletului de copil” e condiția privirii care vede simultaneitatea pe fața Abisului, iar „această recuperare e tot așa de grea ca și regăsirea Ilenei Sânziana”. Copilăria e sacră „pentru că e o continuă metamorfoză”, iar însușirea ei proprie — mirarea neîntreruptă — este, regăsită la vârsta matură, chiar Piatra Filozofală. Goethe spunea, în același sens, că mirarea (das Erstaunen) este cel mai înalt lucru la care poate ajunge omul; Lovinescu îl citează la p. 163.

Ananke — Anánkē (gr.) — Necesitatea, înfățișată de Platon în mitul lui Er (Republica X, 616c–617d) ca ținând fusul pe genunchi, în jurul căruia se rotesc sferele, iar fiicele ei — Lachesis, Clotho și Atropos — torc sorțile. Esențial este că sorțul se alege, dar odată ales devine necesar: „vina este a celui ce alege; zeul este fără vină”. Lovinescu păstrează exact acest raport: Calea Regală „respectând Necesitatea, Ananke-a, respectă și Libertatea, demnitatea aceea regală, pe care fiecare om o are din leagănul lui” — libertatea nu e desființarea necesității, ci felul propriu de a o asuma.

Ananke-a — vezi Ananke.

androginie — Starea de dinaintea despărțirii sexelor, în care ființa își este sieși întreagă. Aristofan o povestește în Banchetul lui Platon (189d–193d): oamenii dintâi erau rotunzi și dubli, iar Zeus i-a tăiat în două, de unde erosul ca nostalgie a jumătății pierdute. Tradiția creștină o regăsește în Adamul dinaintea facerii Evei; Grigore de Nyssa și Maxim Mărturisitorul văd în depășirea despărțirii bărbat-femeie cea dintâi dintre diviziunile pe care Hristos le reunește. Lovinescu îi dă în eseul despre mare o întindere cosmică: legea bipolarității „este substanța însăși a Divinității” și se citește în întreg universul fizic — muntele ca principiu masculin, marea ca principiu femel, verticala și orizontala.

androginității — vezi androginie.

Androginul — vezi androginie.

apofatism (importanța negațiunii) — Calea negativă — via negativa, teologia apofatică — cunoaște prin tăgadă: despre Dumnezeu se poate spune cu adevărat numai ce nu este. Dionisie Areopagitul, în Teologia mistică, o duce până la capăt, negând până și negațiile; Grigore de Nyssa face din întunericul în care intră Moise chipul cunoașterii celei mai înalte; iar în India neti neti, „nu aceasta, nu aceasta”, din Bṛhadāraṇyaka Upaniṣad, are aceeași funcție. Eseul lui Lovinescu transpune metoda din teologie în igienă spirituală: „A spune nu, când ai pornit cu hotărâre pe Calea Cunoașterii cu intenția simplă dar nestrămutată de a te regăsi, este cea mai firească și necesară măsură de igienă spirituală”. Condiția ca negația să fie fecundă e însă pozitivă: „Ne este permis să fim negativi când purtăm o mare afirmațiune în noi. E singurul caz când negațiunea este îngăduită”.

Apollonius din Tyana — înțelept neopythagoreic din Cappadocia (sec. I), taumaturg și călător; viața sa a fost scrisă de Filostrat. Lovinescu îl numește „Saint-Germain al Antichității”.

Armes parlantes — „Arme grăitoare” (fr.) — categoria de blazoane al căror desen traduce în imagine numele purtătorului: bourul pentru Boicescu, de la bou. Heraldica, spune Lovinescu, „este o știință tradițională, o disciplină riguroasă, credincioasă ei înseși de-a lungul secolelor”, în care „fiecare detaliu e susceptibil de universalizare, căci nu există discontinuitate în țesutul cosmic”. De aceea calamburul heraldic nu e joc: numele și semnul sunt una, iar stema „rezumă Microcosmosul și Macrocosmosul, dubla lor operațiune de manifestare și de resorbție eternă”.

Armes Parlantes — vezi Armes parlantes.

athanor — Cuptorul alchimic cu foc neîntrerupt și egal, în care se coace Marea Operă; numele vine din arabul at-tannūr, „cuptorul”, și a fost apropiat de grecescul athánatos, „nemuritor”, pentru focul care nu se stinge. Prin analogia dintre Macrocosmos și Microcosmos, athanorul este și trupul omenesc: „Scutul este o secțiune verticală a vasului sacru, Athanorul, în care se maturează și se perfectează Magnum Opus… Athanorul reprezintă o secțiune verticală a trunchiului corporal. Picioarele sunt escamotate sub trunchi, ca în statuetele orientale”. Focul lui nu e căldura fizică, ci ardere lăuntrică necurmată — acea „combustie interioară, temperatură pe care puțini sunt aleși să o poată suporta” de care Lovinescu vorbește în paginile despre Stendhal.

Athanorul — vezi athanor.

Avanti! — ziarul Partidului Socialist Italian, al cărui director a fost Mussolini până în 1914; de aici „ex-Directorul lui Avanti”.

Bazarul de Caritate — incendiul din Paris, 4 mai 1897, în care au pierit 126 de persoane, între ele Sofia, ducesă de Alençon, sora împărătesei Elisabeta.

besactea — cutie mică de lemn pentru lucruri de preț (din turc. peșkeș tahtası); Lovinescu o folosește pentru „besacteaua Eternității”.

Bodhisattva — Bodhisattva (sanscr., „ființa Trezirii”) — în budismul Mahāyāna, cel ajuns în pragul Nirvanei care amână intrarea în ea, legat prin legământ să rămână până la mântuirea ultimei făpturi. Coomaraswamy subliniază că acest refuz nu e sacrificiu sentimental, ci consecință doctrinară: cel care a înțeles că nu există un eu separat nu poate „intra” nicăieri singur. Tradiția tibetană recunoaște în marii ierarhi (tulku) reîncarnări ale unor Bodhisattva; de aceea Lovinescu vorbește de „aptitudinea puțin comună de a pătrunde misterele reîncarnării Bodhisatvilor și a înțelege toată ierarhia divinităților tibetane”.

Bodhisatvilor — vezi Bodhisattva.

bour — Zimbrul (Bos primigenius), animalul heraldic al Moldovei. Legenda descălecatului — Dragoș urmărind fiara până la apa Moldovei, unde cățeaua Molda se îneacă — este, pentru Lovinescu, „o specificare a mitului taurin la istoria noastră”. Mitul e același cu tauroctonia mithraică: zeul gonește taurul, îl fixează sub genunchi și îl junghie, iar din sângele lui răsare lumea. Pe celălalt scut taurul e străpuns de lance, „identică cu aceea a Sfântului Gheorghe”. Detaliul decisiv al limbii atârnate — fiara extenuată de goană — apare, spune autorul, și în stema de la clopotnița mănăstirii Putna. Sacrificiul veșnic al fiarei sfinte „a sacralizat destinul Moldovei de la descălecare până la curmarea timpurilor”.

Bourul — vezi bour.

bourului sideral — vezi bour.

capugiu — kapıcı (turc.) — portar al Seraiului, trimis al Porții însărcinat cu aducerea firmanelor și cu mazilirea domnilor.

catihet — profesor de catehism; școala de catiheți din Fălticeni, unde a învățat Creangă.

celor patru vârste — vezi vârstele lumii.

cimier — piesa așezată deasupra coifului într-un blazon; Lovinescu o citește ca lotusul din creștet.

ciocoism — servilism amestecat cu parvenitism; la Lovinescu, teama scriitorului de a nu fi confundat cu subiectul său.

comsomol — Komsomol — Uniunea Tineretului Comunist Leninist din URSS (1918–1991).

Concordat — Tratatele din Lateran (11 februarie 1929) între Italia fascistă și Sfântul Scaun, care au încheiat „chestiunea romană”.

Creator secund — vezi Demiurg.

Demiurg — „Meșterul lumii” (gr. dēmiourgós, literal „lucrător pentru popor”) — la Platon, în Timaios 28a–30c, cel care plăsmuiește cosmosul privind spre modelele veșnice, fără să fie creator din nimic: el pune ordine într-o materie preexistentă. Gnosticii îl coboară la rangul de principiu inferior, răspunzător de închisoarea lumii materiale; tradiția creștină respinge această cădere și îl identifică pe Făcător cu Dumnezeu. Lovinescu păstrează sensul platonician și îl deplasează spre om: cel care cucerește trecutul „capătă demnitate de Demiurg, adică de Creator secund” — nu creator din nimic, ci dătător de formă unei materii date.

Demiurgul copiilor — vezi Demiurg.

der Funken — „Scânteia” (germ.) — vünkelîn sau Seelenfünklein în germana lui Meister Eckhart, scintilla animae în latina școlii: punctul necreat și increabil din suflet, prin care omul atinge nemijlocit dumnezeirea. Eckhart o numește și Burgelîn, „cetățuia” sufletului, în care Dumnezeu însuși nu poate privi decât fiind unul cu ea. Teza — că există în suflet ceva necreat — a fost una dintre propozițiile condamnate de bula In agro dominico (1329). Lovinescu o redă exact: iluminarea e „intrarea lui Dumnezeu în suflet; fulgerat de scânteia divină, «omul este așa de pur, așa de înalt, așa de nobil, că nimic nu poate să locuiască în el afară de Dumnezeu»”.

descălecat — întemeierea unui stat prin coborârea unui voievod cu oamenii săi; pentru Moldova, descălecatul lui Dragoș.

Divina Butelie — La Dive Bouteille — oracolul spre care călătoresc Pantagruel și însoțitorii săi în Cartea a cincea a lui Rabelais și care, după un întreg periplu inițiatic, rostește un singur cuvânt: Trinch, „Bea”. Lovinescu îi dă o lectură orfică: la fundul ei se lasă drojdia, „hrana obișnuită a muritorilor”, iar la suprafață se ridică nectarul, „licoarea cu care se fericesc zeii și eroii divinizați”. Alternativa nu are termen mediu: „Avem, cel puțin, libertatea alegerii între cei doi termeni ai alternativei: drojdie sau nectar. Un al treilea termen nu există. În fiece clipă suntem siliți să discriminăm”.

Divinei Butelii — vezi Divina Butelie.

doigté — „digitație” (fr.) — prin extindere, tactul, simțul exact al măsurii; Brâncoveanu l-a avut, Cantemir nu.

dorobanți — pedestrași din oastea de țară; împreună cu călărașii, autorii răscoalei din 1655 în care a fost ucis postelnicul Papa Brâncoveanu.

Edicule — Yedikule, „Cele șapte turnuri” — fortăreața-închisoare de la Constantinopol, unde au fost întemnițați Brâncovenii.

ekagra — Ekāgratā (sanscr., „starea de a avea un singur vârf”) — concentrarea întregii puteri a minții asupra unui unic punct, oprirea fluctuațiilor conștiinței (citta-vṛtti-nirodha, Patañjali, Yoga-sūtra I, 2). Este pragul de la care disciplina devine contemplație. Lovinescu o citește în omorârea taurului din blazon: „spirele Labirintului reprezintă circumvoluțiunile cerebrale. Omorârea taurului indică tehnica concentrării (Ekagra)” — adică imobilizarea a ceea ce aleargă, fixarea volatilului.

Ekagra — vezi ekagra.

euharistic — ținând de Euharistie, prefacerea pâinii și a vinului; Lovinescu numește „miracol euharistic” concentrarea vieții într-o singură clipă.

farmazon — în graiul vechi, francmason; prin extindere, vrăjitor, om cu puteri tainice — aici, cu ironie afectuoasă, despre Aurel Stino.

Făt-Frumos — eroul basmului românesc; la Lovinescu, cel care are îndrăzneala de a se arunca în trecut ca într-o apă.

firman — poruncă scrisă a sultanului, purtând tugraua lui.

flibustier — pirat din Antile (fr. flibustier); la Lovinescu, scriitorul fără chemare care jefuiește viața spirituală.

Führerprinzip — „principiul conducătorului” (germ.) — autoritatea personală necondiționată a șefului.

gerontocrație — „stăpânirea bătrânilor” (gr.) — termen aplicat de autor celei de-a treia republici franceze.

Gleichschaltung — „aducerea la unison” (germ.) — uniformizarea forțată a instituțiilor germane după 1933; autorul traduce „punerea la pas”.

gnoză — Gnōsis (gr., „cunoaștere”) — cunoașterea obținută prin identificare cu obiectul ei, nu prin raționament asupra lui. Clement Alexandrinul, în Stromate, revendică termenul pentru creștinism și îl desparte net de sectele gnostice: adevăratul gnostic este cel desăvârșit în credință și în faptă, nu cel ce deține o doctrină secretă. Guénon o așază deasupra filosofiei, ca mod de cunoaștere metafizică, și arată că e supra-rațională, nu irațională. Lovinescu o invocă drept „Gnoza sacră, Știința sacrală de totdeauna, Știință care nu comportă progres, pentru că s-a născut desăvârșită, ca Minerva din capul lui Jupiter”.

Gnozei sacre — vezi gnoză.

Graal — Vasul Cinei celei de Taină, în care Iosif din Arimateea ar fi strâns sângele Mântuitorului, și centrul ciclului arthurian. Guénon, în Regele lumii și în Simboluri ale Științei sacre, îl leagă de tema Centrului suprem și a inimii, iar căutarea lui de reintegrarea în starea edenică. Lovinescu îl folosește de două ori, în registre deosebite: pentru occidentalul care intră în disciplina tibetană — „metodele și disciplinele inteligenței occidentale dovedindu-se inoperante și ireale în această nouă căutare a Sf. Graal” — și pentru pacea pe care Wagner o găsește „în Uniunea Mistică a Vinerei Sfinte, în pacea budistă al Sfântului Graal”.

gymnosofiști — „înțelepții goi” (gr.) — numele dat de greci asceților indieni; Apollonius i-ar fi cercetat în Egipt.

hagialâc — pelerinaj (din arab. ḥajj); titlul cărții lui Lovinescu Al patrulea hagialâc, exegeză la Craii de Curtea-Veche.

heautontimoromenos — vezi heautontimorumenos.

heautontimorumenos — „Cel ce se pedepsește singur” (gr. heautòn timōroúmenos) — titlul unei comedii a lui Terențiu (163 î.Hr.), după Menandru, și al unui poem din Florile răului ale lui Baudelaire, în care se află versul ce dă măsura stării: Je suis la plaie et le couteau… Et la victime et le bourreau — „sunt și rana și cuțitul… și victima și călăul”. Lovinescu îl aplică lui Anton Holban, care „își făcea harakiri fără răgaz cu tăișul unui imens talent de analiză”, și arată unde se oprește totuși: „acolo unde analiza risca să devină gratuitate”. Capătul necesar al analizei fără răgaz este „fărâmițarea eului”, prin care se dezvăluie Abisul.

Hecuba — regina Troiei, care și-a văzut pierind soțul și copiii; tip al mamei îndurerate — aici, doamna Maria Brâncoveanu.

hierogamie — Hieròs gámos (gr., „nuntă sacră”) — unirea rituală a principiilor complementare: Cer și Pământ, Uranos și Gaia, Șiva și Șakti, Rege și Țară. În tradițiile agrare ea se săvârșea efectiv, la anul nou, pentru a reface fecunditatea lumii. Guénon și Coomaraswamy arată că toate perechile tradiționale — Esență și Substanță, Act și Potență, Purușa și Prakṛti — sunt aspecte ale aceleiași polarități, iar unirea lor reface Unitatea de dinaintea separării. Lovinescu folosește cuvântul cu o jumătate de surâs: „E de-a dreptul altoit pe tulpina Mioriței. Hierogamie pe ulița Boianului…” — nunta sacră regăsită în cel mai modest colț de provincie.

Hierogamie — vezi hierogamie.

Homo unius libri — „omul unei singure cărți” (lat.) — formulă atribuită lui Toma de Aquino; autorul o aplică lui Aurel Stino.

huci — pădurice deasă, crâng (regionalism moldovenesc); huciul lui Cocârță, al bisericuței de la Buciumeni.

iloți — populația aservită a Spartei; la Lovinescu, tip al sensibilității de sclav.

in corpore — „în bloc, toți laolaltă” (lat.).

incinta interzisă — vezi temenos.

Înțelepciunea tradițională — vezi Tradiția primordială.

Krur — revista de studii ezoterice condusă de Julius Evola (1929), continuatoarea lui Ur (1927–1928).

labirint — Drumul întortocheat, cu o singură cale adevărată, care duce prin probe la centru. Guénon, în Simboluri ale Științei sacre, arată că labirintul are o dublă funcție: oprește accesul celui nechemat și îl desăvârșește pe cel chemat, astfel încât parcurgerea lui e deopotrivă apărare și inițiere. Centrul e „locul morții și al vieții”: acolo se află Minotaurul, dar și ieșirea. Lovinescu enunță identitatea care face drumul inteligibil: „Teseu, Ariadna și Minotaurul sunt unul și același lucru, sub o triplicitate de aspecte” — iar mai departe, despre dragonul care încolăcește scutul: „vânătorul și dragonul sunt unul și același lucru pe planul de existență unde nu există contrarii ireductibile. Sacrificatorul și victima sunt identici, pe când în lumea noastră sunt vrăjmași”.

labirintul lui Minos — vezi labirint.

Labirintului — vezi labirint.

Lama — bla-ma (tib.) — „cel de sus”, învățător spiritual; marii lama sunt socotiți reîncarnări ale unor Bodhisattva.

leat — an (din slav.); „de leat 7163 (1655)” — datare după anii de la Facerea lumii.

logofăt — marele logofăt era cancelarul Țării Românești, cel dintâi dintre boierii de sfat.

lotusul cu o mie de petale — vezi Sahasrara.

macrocosmos — „Lumea mare” (gr.) — universul privit ca o singură ființă vie, ierarhizată de la spirit la materie, și al cărei chip redus este omul. Vezi microcosmos. Lovinescu adaugă celei dintâi axiome — analogia — pe a doua, ierarhia: „totul se integrează într-un complex organizat, afectând oarecum o formă piramidală, având la vârf puterile spiritului, cărora li se subordonează treptat forțe din ce în ce mai puțin spirituale, mai opace, până la baza materială”.

Macrocosmosul — vezi macrocosmos.

Magnum Opus — „Marea Operă” (lat.), desăvârșirea alchimică: transmutarea metalului vil în aur, care nu e decât simbolul exterior al transmutării omului căzut în om reintegrat. Lovinescu enunță regula ierarhiei care o guvernează: „ceea ce trebuie transsubstanțiat în Aur e mai întâi sufletul nostru și pe urmă metalele fizice. Procesul invers este imposibil; a-l încerca este o pură pierdere de timp”. Alchimia spirituală se articulează, în literatura hermetică, pe trei faze — nigredo (înnegrirea, moartea formei vechi), albedo (albirea, purificarea) și rubedo (înroșirea, desăvârșirea) — care repetă, pe planul microcosmic, însăși opera divină a creației. Coomaraswamy arată că meșteșugul tradițional e totdeauna un opus în acest dublu sens: lucrarea materială și lucrarea asupra lucrătorului. Lovinescu adaugă dimensiunea creștină: „Toată creatura își așteaptă Mântuirea prin Fiii lui Dumnezeu… Și de aceea alchimia cristică este cea mai mare și mai adâncă dintre toate”.

Marea operă — vezi Magnum Opus.

Marele Pan — vezi Marele Pan.

mazilie — scoaterea din domnie a unui voievod prin firman; semnul ei era năframa neagră pusă pe umăr.

Meyerling — Mayerling — castelul de vânătoare unde, la 30 ianuarie 1889, au fost găsiți morți arhiducele Rudolf și Maria Vetsera.

Mica Antantă — alianța dintre România, Cehoslovacia și Iugoslavia (1920–1921), cu o „Mică Antantă a Presei” constituită în 1930.

Micro- și Macrocosmosului — vezi microcosmos.

microcosmos — „Lumea mică” (gr. mikròs kósmos) — omul privit ca rezumat al universului, alcătuit din aceleași elemente și cârmuit de aceleași legi. Formula vine din Democrit și e dezvoltată de Platon în Timaios, unde sufletul lumii și sufletul omului sunt plămădite din același amestec. Sfinții Părinți o preiau fără rezervă: Grigore de Nyssa, în Despre facerea omului, spune că omul a fost adus la urmă ca „lume mică” în care se adună toate; Maxim Mărturisitorul îi dă funcția de mijlocitor care unește în sine cele despărțite ale creației. Guénon atrage atenția că analogia nu trebuie întoarsă pe dos: omul nu e mic pentru că universul e mare, ci pentru că e un rezumat — raportul e de conținut, nu de dimensiune. Lovinescu enunță axioma în forma ei cea mai simplă, la Alfred Strauss: „Tot ce descoperim în cosmos, fie lege, fie fenomen, există identic și analog în om”.

Microcosmosul — vezi microcosmos.

minus habens — „cel care are mai puțin” (lat.) — om cu capacitate scăzută, minor intelectual.

Mioriță — balada-nucleu a spiritualității românești; „altoit pe tulpina Mioriței”, spune Lovinescu despre pagina lui Stino.

Mitra — Zeu indo-iranian al legământului și al prieteniei jurate — Mitrá în Rig-Veda, Miθra în Avesta — devenit, în misterele romane răspândite din secolul I, zeu solar și salvator. Reliefurile mithraice îl înfățișează mereu în aceeași scenă, tauroctonia: zeul tânăr, cu bonetă frigiană, apasă taurul cu genunchiul și îl junghie, iar din coada fiarei răsar spice. Sensul e cosmogonic: din sacrificiul primordial iese hrana lumii. Lovinescu identifică mitul cu cel moldovenesc: „Mitul e identic cu cel al iranianului Mitra, gonind după un taur, fixându-l sub genunchiul său divin și junghiindu-l”.

Mușatin — din dinastia Mușatinilor, întemeietorii Moldovei; „bisericuța mușatină” de la Buciumeni.

negațiunea — vezi apofatism (importanța negațiunii).

negațiunii — vezi apofatism (importanța negațiunii).

Nemesis — Zeița grecească a împărțirii drepte (némein, „a împărți”), care veghează ca nimeni să nu treacă măsura sortită. Lovinescu ține să corecteze o confuzie curentă: „zeița nu a răzbunării ci a echilibrului, căreia nu-i place niciodată nici o continuă prosperitate, nici o continuă nenorocire”. Legat de ea e sensul tradițional al ctitoriei: cel ce primește mult e dator să dea, iar dania nu e filantropie, ci restabilire a cumpenei — de aceea „Ca toți adevărații stăpânitori în veac, știa să dea lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”.

Okeanos — Oceanul primordial care înconjoară lumea la Homer; aici, metamorfoza peisajului fălticenean.

pantacol — pantaculum (lat. med., din gr. pan + tò kléos?) — figură care rezumă un tot; blazonul privit ca sinteză a Operei.

Parsifal — ultima dramă muzicală a lui Wagner (1882), a Graalului și a Vinerei Sfinte.

Piatra Filozofală — vezi anamneză (recuperarea copilăriei).

Pitia — vezi Pitie.

Pitie — Pythia, preoteasa lui Apollo la Delfi, care rostea oracolele în stare de posedare, fără să le înțeleagă. Platon, în Phaidros 244a–245a, distinge nebunia divină care aduce cele mai mari binefaceri de simpla dezordine; dar ține să precizeze că Pythia profețește mainoménē, ieșită din sine. Lovinescu face din aceasta criteriul care desparte două feluri de experiență spirituală. Pe Keyserling îl numește „o Pitie emițând ideograme”, cu admirație; dar pentru sine refuză starea: „Pentru demnitatea omenească, hotărât resping să fiu sclavul, Pitia, posedatul unei experiențe divine, fie ea de cea mai înaltă tensiune”. Experiența lui Kirilov, care nu rezistă mai mult de cinci secunde, „înseamnă că inițial experiența a fost rău pornită”; calea bună e „Calea Regală a Eroilor și Sfinților”, în care aceeași intensitate e țesută în toată viața.

postelnic — mare dregător însărcinat cu camera domnească și cu relațiile externe.

Potala — palatul-mănăstire al lui Dalai Lama la Lhasa.

pythagoreic — al tradiției lui Pitagora — știința numărului ca principiu al realului; Lovinescu îi leagă filiația de Zamolxe.

Quod est inferius est sicut quod est superius — vezi Tabula smaragdina.

Sahasrara — Sahasrāra (sanscr., „cel cu o mie de spițe”) — lotusul cu o mie de petale din creștetul capului, cea din urmă și cea mai înaltă dintre cakra, locul în care kuṇḍalinī, urcând pe suṣumnā, se unește cu Śiva. Nu mai aparține propriu-zis seriei celorlalte șase: e punctul în care individualitatea se deschide spre ceea ce o depășește, corespunzând brahmarandhra, „poarta lui Brahma”, prin care iese sufletul eliberat. Guénon îl apropie de „ochiul frontal” și de creștetul tonsurat al clericului. Lovinescu îl recunoaște în piesa heraldică: „ceea ce este deasupra capului, «cimierul», cum i se mai spune, simbolizează lotusul cu o mie de petale”.

Sburătorul — cenaclul și revista lui E. Lovinescu (1919–1943), unde tânărul Vasile Lovinescu și-a citit eseurile.

scânteia — vezi der Funken.

Scânteie — vezi der Funken.

Schadenfreude — „bucuria de răul altuia” (germ.); textul tipărit are forma coruptă Schandefreude.

seimeni — mercenari pedeștri din oastea Țării Românești, răsculați în 1655.

Sf. Graal — vezi Graal.

Sfântului Graal — vezi Graal.

sine qua non — „fără de care nu” (lat.) — condiție absolut necesară.

solve et coagula — „Dizolvă și coagulează” (lat.) — deviza lapidară a Operei, gravată, în iconografia ocultă a secolului al XIX-lea, pe brațele Baphometului. Cele două mișcări nu se succed o singură dată, ci alternează la fiecare treaptă: solve desface forma închegată, redând substanței starea ei plastică; coagula o reînchegă la un nivel superior. Guénon leagă perechea de cele două tendințe cosmice sattva și tamas, de expir și inspir, de yin și yang, arătând că ele nu sunt contrarii ireductibile, ci fețele unei singure respirații a lumii. Lovinescu o citește în cea de-a doua miniatură a lui Mateiu Caragiale: lancea care străpunge bourul simbolizează „fixarea volatilului, Mercurul filozofal (taurul) imobilizat de lancea divină” — adică exact momentul coagula, care e „spiritual înainte de toate”.

Solve et coagula — vezi solve et coagula.

sourcier — „izvodar” (fr.) — cel ce află apa cu nuiaua; metafora instinctului care descoperă Tradiția.

spătar — mare dregător, purtătorul spadei domnești și comandant al călărimii.

statolatrie — cultul Statului ca divinitate; acuzația Vaticanului împotriva școlii fasciste.

Știința hermetică — vezi gnoză.

Știința sacră — vezi gnoză.

Știința sacrală — vezi gnoză.

Știința veșnică — vezi gnoză.

știmă — duh al locului, al apelor sau al pădurii, în credințele populare românești.

sub specie aeternitatis — „sub chipul veșniciei” (lat.) — formulă spinozistă pentru privirea care vede lucrurile în necesitatea lor eternă.

Tabula smaragdina — „Tabla de smarald”, textul scurt atribuit lui Hermes Trismegistul, cunoscut în Occident prin traduceri latine din arabă începând cu secolul al XII-lea; temeiul întregii literaturi hermetice. A doua propoziție — Quod est inferius est sicut quod est superius, et quod est superius est sicut quod est inferius, ad perpetranda miracula rei unius — enunță analogia universală: „Ceea ce este jos este asemenea celui ce este sus, și ceea ce este sus este asemenea celui ce este jos, spre a se săvârși minunile lucrului unic”. Guénon subliniază că analogia trebuie înțeleasă în sens invers, ca oglindirea: ceea ce sus e principiu, jos e reflex răsturnat. Lovinescu o citează ca „axioma, dogma fundamentală, piatra unghiului a acestei științe sacrale” și o traduce el însuși în pagina următoare.

temenos — Témenos (gr., din témnō, „a tăia”) — bucata de pământ tăiată din uzul comun și închinată zeului: incinta sacră, despărțită de restul lumii printr-o limită rituală. Latinescul templum are aceeași rădăcină și același sens inițial — spațiul decupat de augur pe cer și pe pământ. Guénon arată că orice sanctuar reproduce astfel imaginea Centrului și că delimitarea e actul sacru prin excelență: ceea ce nu are hotar nu poate fi consacrat. Lovinescu îl traduce „incinta interzisă” și îl folosește pentru spațiul amintirii, în care se ridică umbrele prietenilor morți.

tortil — cercul de stofă răsucită care, în blazon, înconjoară coiful și susține cimierul.

Tradiția perpetuă și unanimă — vezi Tradiția primordială.

Tradiția primordială — Depozitul unic și ne-uman de cunoaștere din care derivă, prin adaptări succesive, toate formele tradiționale particulare — religii, doctrine metafizice, arte sacre, inițieri. Guénon o numește Tradiția primordială tocmai pentru că nu e prima dintr-o serie, ci principiul seriei: nu o religie mai veche decât celelalte, ci unitatea din care ele se desfac, așa cum razele se desfac din centru. Coomaraswamy o numește philosophia perennis și arată, în Hinduism and Buddhism, că divergențele dintre tradiții sunt de limbaj, nu de doctrină. Lovinescu reia noțiunea în două locuri ale volumului: la Guénon, ca „Adevăr unic, unanim, perpetuu, pătrunzând toate planurile de existență”, și la Evola, ca acel corp de doctrină „existând de la începutul veacurilor și până la sfârșitul lor”, pe care cercetătorul trebuie să-l afle „sub straturile de filosofii, sisteme și religii morale”. Caracterul ei ascuns nu e accidental: eternul nu poate coabita cu trecătorul, de aceea Tradiția se retrage pe măsură ce ciclul coboară. Regăsirea ei nu se face prin erudiție — „nu se poate găsi în studiul textelor: trebuie o identificare cu ea, o osmoză vie”.

Tradiția vie și unică — vezi Tradiția primordială.

transsubstanțiere — prefacerea substanței, nu a aparențelor; Lovinescu o folosește pentru clipa care adună în ea o viață.

Țugulea — erou de basm, feciorul care aleargă legându-și pietre de moară de picioare — jocul lui E. Lovinescu cu nepoții.

unei Pitii — vezi Pitie.

urbi et orbi — „cetății și lumii” (lat.) — formula binecuvântării papale.

vârsta de aur — vezi vârstele lumii.

vârsta fierului — vezi vârstele lumii.

vârstele lumii — Doctrina ciclică a celor patru vârste — de aur, de argint, de aramă și de fier — formulată de Hesiod în Munci și zile (v. 109–201) și de Ovidiu în Metamorfoze I, corespunzând exact celor patru yuga indiene: Kṛta, Tretā, Dvāpara și Kali-Yuga. Raportul duratelor lor (4:3:2:1) arată accelerarea căderii. Guénon, în Criza lumii moderne și în Domnia cantității, insistă asupra sensului calitativ al scăderii: nu o degradare morală, ci o solidificare progresivă a lumii, pierderea treptată a dimensiunilor superioare ale existenței, până la „superstiția fetișistă a concretului” pe care Lovinescu o enumeră între caricaturile moderne. Teza este contrară evoluționismului: „omenirea coboară și nu urcă; nu pleacă de la maimuță ca să devină zeu… ci din contră, coboară de la o stare primordială de plenitudine”. Consolarea doctrinei stă în închiderea ciclului: „sfârșitul exact al unui ciclu coincide exact cu începutul următorului”, astfel încât disperarea epocii devine semn că s-a atins capătul.

Walkirii — Walküren (germ.) — fecioarele lui Wotan care aleg pe cei sortiți morții; a doua dramă a Inelului Nibelungului.

Weltzahl — „numărul-lume” (germ.) — titlul cărții lui Alfred Strauss despre pi.

Wotan — numele germanic al lui Odin, zeul suprem al panteonului nordic, în tetralogia wagneriană.

yoga — yoga (sanscr., „jug, legare”) — ansamblul disciplinelor de unificare a ființei; Lovinescu așază trăirea în clipă pe treptele ei ultime.

zaherea — provizii de grâne datorate Porții (din turc. zahire); acuzația adusă lui Brâncoveanu că ar fi dat zaherea muscalilor.

Zamolxe — divinitatea getică despre care Herodot spune că ar fi fost sclavul lui Pitagora; Lovinescu socotește legătura traco-pythagoreică „interesantă de studiat”.