Sit în lucru
Vasile Lovinescuvasilelovinescu.eu Caută

Biblioteca ediției critice

Vasile Lovinescu

Fălticeni, 30 decembrie 1905 – Fălticeni, 14 iulie 1984

Aici se află, întregi, cărțile domnului Vasile Lovinescu, în ediție critică: textul transcris pagină cu pagină după edițiile tipărite, cu notele autorului, cu traducerea fiecărui pasaj în limbă străină, cu izvoarele citatelor și cu un glosar al termenilor doctrinari. Se citesc online și se descarcă liber, în EPUB și PDF.

Edițiile sunt îngrijite, corectate și revăzute de Dan MV Chitic, sub supravegherea și îndrumarea domnului Teodor Ghiondea.

Căutarea străbate textul întreg al tuturor cărților și arată, pentru fiecare pagină unde apare cuvântul, câteva rânduri din jurul lui și legătura spre locul din carte.

Cărțile, în ordinea în care au fost scrise

Ordinea nu este a apariției în volum — cele mai multe au apărut postum —, ci a scrierii lor. Datarea fiecăreia e arătată pe pagina cărții, cu temeiul ei.