„Steaua sus răsare” este formula incipientă a unei categorii de colinde în care ni se arată cei trei Crai de la Răsărit călăuziți de o Stea tainică spre ieslea de la Betleem.
Dacă această stea a avut un reflex sensibil într-o cometă sau o Novă vizibilă în plină zi, nu se poate ști. Contemporanii nu ne-au lăsat nici o știre despre un eveniment astronomic excepțional în jurul datei la care este presupus că s-a născut Hristos. De fapt, lucrul are o importanță secundară. Semnul este înainte de toate spiritual; firesc este să-l situăm la hotarele dintre planul subtil și anumite categorii privilegiate ale lumii materiale, inaccesibile simțurilor generalității neamului omenesc obișnuit. Acest hotar, această limită este perceptibilă numai în starea de grație a unei comunități spirituale căreia steaua i-a fost cheie de boltă, punctul în care toate razele se înmănunchează. Că uneori e identificată cu o cometă e, mai întâi, din motivul că acest astru vestește evenimente excepționale și pentru că în iconografie și colinde steaua își trimite o rază în jos, pe verticală, în staulul de la Betleem, în momentul când se oprește deasupra lui; nu are nimic de-a face cu o coadă de cometă; în realitate, e Avatarana.
Hotar și pârleaz între lumi, steaua nativității are o natură duală. René Guénon menționează că steaua Magilor este numită steaua lui Solomon, care și el în timpul său a fost un Rege Mag. Prin urmare, steaua are șase colțuri, numărul Macrocosmosului, și, în adevăr, coborârea Avatarului e un eveniment macrocosmic. E reprezentată prin întrepătrunderea triunghiului de foc cu triunghiul de apă. În misterul christic steaua e un semn al
celor două naturi ale lui Hristos, într-o singură ipostază. De aceea e o taină mare, de aceea luminează și adeverează. Steaua, la limita care unește și desparte în Iisus Hristos pe Adevăratul Dumnezeu de Adevăratul Om, e chintesența tainei christice.
Înmănunchiază așteptările neamului omenesc într-un punct de unde le exaltează în Ceruri, de unde se reîntorc transmutate în binecuvântări, tot prin același gâtlej de clepsidră. Prin această poartă strâmtă se efectuează translațiunea de la Pământ spre Slăvi a fenomenului cântat de Îngeri „Gloria in excelsis Deo et in Terra Pax hominibus bonae voluntatis”, mai precis și mai înainte de toate, comunității acelora în stare să vadă steaua și să-i descifreze semnificația. O parafrazare a versetului evanghelic este formula hermetică „Ascendit a Terra in Coelum, iterumque descendit in Terram et recipit vim superiorum et inferiorum”. Vom vedea că în colindele noastre se indică, nu se poate mai bine, această exaltațiune și acest pogorământ nu numai a cântecului îngeresc, dar și a pruncului divin, ceea ce nu se găsește în nici o tradiție eclesială.
Craii vin din Răsărit și steaua răsare pentru ei în Apus, într-un domiciliu echidistant între orizont și Nadir. La ea se referă dictonul hermetic: Latet Sol in Sidere — Oriens in Vespere — Artifex in Opere — Per Gratiam. Steaua e un Luceafer, apărând Crailor în Apus pe Ecliptică, ceea ce arată caracterul solar-zodiacal al manifestării christice, deci, din punctul de vedere al geografiei sacre, caracterul ei atlant. Apărând într-un spațiu în care perspectivele sunt reduse la o schemă de direcțiuni, steaua răsare deasupra Oceanului Occidental în care s-a cufundat insula lui Poseidon. Vom vedea cum colindele noastre vorbesc de locul apusean al stelei și chiar de continentul prăbușit. Iată câteva citate semnificative; le luăm din colecția de colinde a lui Gh. Dem. Teodorescu; prima e luată de acesta din cartea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri.
Sculați, sculați boieri mari
Florile dalbe
Sculați voi români plugari
Florile dalbe
Că pe cer s-a arătat
Florile dalbe
Un luceafăr de-mpărat
Florile dalbe
La fereastă rândunele
Florile dalbe
Și-un porumb frumos leit