COMENTAR SUMAR AL UNEI FORMULE
„Es gibt nur zwei Dinge: die Leerevers.
Und das gezeichnete Ich”.
(Gottfried Benn)
Sunt doar două lucruri: Vidul
Și eul însemnat.
Formula constituie o absurditate calificată. Vidul fiind deasupra, chiar și a Unității, nu poate fi rezultatul unei adițiuni, cea mai greoaie, cea mai cantitativă din operațiile mentale. Dar această judecată este în realitate o prejudecată prelucrată de aparatura noastră logică, zestre prenatală; este deci un automatism pe care un mare poet e îndreptățit să-l răstălmăcească cum asimte instinctul său poetic. Contradicția este și ea un simbol în lumea asta, utilizabilă ca atare. Poetul criptează, deliberat sau nu, cetitorul trebuie să decripteze. Cred că avem de a face cu o criptare, pentru că luate literal, versurile sunt nu numai absurde, dar plate și banale. Cuvântul „criptare” este dealtminteri insuficient, pentru că gândiri atât de carteziane ca ale lui Mallarmé sau Valéry, au putut fi criptate. Expresia cea mai adecvată mi se pare „paradox”, pentru că termenul este ontologic, coextensiv Adevărului Total și Absolut, singurul apt să contureze ceea ce nu are contur. „Paradox” înseamnătrad. „de necrezut”, minunat”, „dincolo de înțelegere”.
Zeichnen înseamnă a desena, a marca, iar ca substantiv marcă, semnătură. Derivă din Zeichen, semn, semnal,
86 (91)desemn; în termeni compuși, ca Zeichendeuter, astrolog, Zeichensprache, limbaj prin semne. Transparența termenului reiese deci și dintr-un dicționar simplu.
Traducătorul român a redat formula germanăsursa prin „Eul stigmatizat”, ceea ce e exact, dar departe de a epuiza conținutul noțional al termenului, cum am văzut mai sus. Stigmatele sunt acelea ale Domnului Hristos crucificat și ale sfinților, care prin imitatio Christi,trad. le-au actualizat în propria lor carne.
„Stigmat” are și un sens pejorativ: se spune despre un om că este stigmatizat de josnicia lui, că e stigmatizat de opinia publică, că patimile i se citesc ca niște stigmate pe obraz. Expresia românească „om însemnat” păstrează acest dublu sens. Un „om însemnat” este un om de seamă, dar și unul pocit de diavolul lui interior, uneori cu semne vizibile. El poartă pecetea unei guri de rai, în acelaș timp cu marca prăpastiei infernului. Libertatea de alegere e absolută, până în clipa când apare în fața lui Dumnezeu. Apocalipsul ne arată pe îngeri pecetluind pe cei aleșisursa, dar și pe satana însemnând pe ai lui cu fatidicul 666, pe mână și pe frunte.
De aici rezultă că omul are în realitate, nu unul, ci două semne, comunicând între ele printr-o trâmbă de pranaglosar,trad. printr-un flux continuu prin care se produce primenirea ființei, prin cele cinci vayu,trad. cele cinci sufluri. Întrebuințând o imagine sumară dar justă, omul drept, în sensul verticalității, omul iubit de Dumnezeu, este ca o sobă cu coșul bine curățit de funingine, prin care tromba de aer se ridică în felul unui vortexglosar; acesta este strein sobei, dar captat de ea. Vine din afară, nu se știe de unde, se înalță spre ceruri necunoscute, dar printr-o inepuizabilă generozitate, ne lasă reziduul lui care este căldura. Și în cercul nostru strâmt căldura e totul.
Nenorocirea omului este că, neavând în el rațiunea lui suficientă, gândește și lucrează ca și când ar avea-o. Se crede un tot închis, fără să fie. Izvorul se înfundă și heleșteul devine baltă stătută, apoi mlaștină, apoi borboros.
Aproape toate riturile au ca finalitate să destupe în organismul subtil al omului, punctele de contact cu stările superioare de fire. Miruirea pe clavicule la botez, pe frunte la sfârșitul liturghiei, atingerile masonice, deșteptarea centrelor subtile prin suflare și atingeri, de la guru la discipol, sărutarea în anumite rituri tantrice,
87 (92)toate tind spre aceiași țintă, reactualizarea semnelor. Deșteptată, o vibrațiune învie pe alta, vecină și din ecou în ecou, tot sufletul devine o masă vibratorie, la cei desăvârșiți, chiar și corpul. De aceia, în icoanele de mare clasă, părul Mântuitorului și al marilor Sfinți este geometrizat. Ochiul dintre sprâncene este o mandorlă; de-a dreapta și de-a stânga, pe frunte sunt câte trei cute simetrice, formând în total septenarul. Sfântul Nicolae, binecuvântând arhierește, are o mână cu șase degete și alta cu cinci: Macrocosmosulglosar și Microcosmosulglosar. Totul este schemă în icoane. Or, ce este schemă, dacă nu e o simplificare prin însumare a multiplicității în Informal? Schemele devin în Eul însemnat, răni.
Trecerea omului de la forma lui grosieră la o masă vibratorie, însemnează universalizarea lui și atunci „das gezeichnete Ich” este Eul transfigurat în Vortex sferic Universal și acesta, la rândul lui, este hemoragia Omului Universal, Adam Qadmonglosartrad., cu cicatricea lui în coastă, în locul unde a fost scoasă Eva, cicatrice care este și ea „das gezeichnete Ich”, și atunci orice caracter antinomic dispare, între Vid și Eul însemnat.
Lipsa de contradicție între cei doi termeni, ne este arătată și de faptul că există un tip de statue a lui Buda numită Buddha Suniamurtitrad., Buda Formă-a-Vidului, model de absurditate. Cele spuse mai sus ne arată cum trebuie interpretată contradicția. Hemoragia Eului însemnat unește cele două antinomii într-o singură hipostază. „Die Leere” și „das gezeichnete Ich” constituie un Ianus Bifronsglosartrad..
Se produce un schimb între cer și pământ prin fluviile de jos și cele de sus. E un schimb de atribute și de bune oficii, prin vaduri însemnate. Se aplică aici foarte exact cuvintele din Epicleză, momentul cel mai solemn al liturghiei: „Ale Tale dintru ale Talesursa, Ție îți aducem de toate pentru toate”.
„Die Leere und das gezeichnete Ich” formează deci un tot unitar și ca să le arătăm adevărata semnificație, încheiem cu un citat din „Le Symbolisme de la Croixsursa”1:
— „Trebuie să remarcăm că desfășurarea unui sferoid nu-i altceva decât propagarea indefinită a unei mișcări vibratorii, nu numai pe plan orizontal, ci în toată întinderea cu trei dimensiuni. Dacă se consideră această întindere ca un simbol geometric, adică spațial, al Posibilității
88 (93)totale, reprezentarea la care am ajuns astfel, va fi figurațiunea, în măsura în care este posibilă a Vortexului sferic Universal, în care se scurge realizarea tuturor lucrurilor și pe care tradiția metafizică a Extremului Orient o numește Taoglosar, Calea.trad.” Această „scurgere” este Integrațiunea Supremă a unei tribulațiuni.
Hemoragia sacrificială a Eului însemnat actualizează Posibilitatea totală, după norma Căii, până la sleirea în Vid. De aceea termenii lui Benn, contrași într-un singur cuvânt, „Leeregezeichneteichtrad.”, ni se par o aproximație acceptabilă a hieronimuluiglosar Tao.