Steaua fără Nume

Steaua fără Nume

„Steaua sus răsare”^sursa este formula incipientă a unei categorii de colinde în care ni se arată cei trei Crai^glosar de la Răsărit^sursa călăuziți de o Stea tainică spre ieslea de la Betleem.

Dacă această stea a avut un reflex sensibil într-o cometă sau o Novă^trad. vizibilă în plină zi, nu se poate ști. Contemporanii nu ne-au lăsat nici o știre despre un eveniment astronomic excepțional în jurul datei la care este presupus că s-a născut Hristos. De fapt, lucrul are o importanță secundară. Semnul este înainte de toate spiritual; firesc este să-l situăm la hotarele dintre planul subtil și anumite categorii privilegiate ale lumii materiale, inaccesibile simțurilor generalității neamului omenesc obișnuit. Acest hotar, această limită este perceptibilă numai în starea de grație a unei comunități spirituale căreia steaua i-a fost cheie de boltă, punctul în care toate razele se înmănunchează. Că uneori e identificată cu o cometă e, mai întâi, din motivul că acest astru vestește evenimente excepționale și pentru că în iconografie și colinde steaua își trimite o rază în jos, pe verticală, în staulul de la Betleem, în momentul când se oprește deasupra lui; nu are nimic de-a face cu o coadă de cometă; în realitate, e Avatarana^glosartrad..

Hotar și pârleaz între lumi, steaua nativității are o natură duală. René Guénon menționează că steaua Magilor^glosar este numită steaua lui Solomon^glosarsursa, care și el în timpul său a fost un Rege Mag. Prin urmare, steaua are șase colțuri, numărul Macrocosmosului^glosar, și, în adevăr, coborârea Avatarului e un eveniment macrocosmic. E reprezentată prin întrepătrunderea triunghiului de foc cu triunghiul de apă^trad.. În misterul christic steaua e un semn al

celor două naturi ale lui Hristos, într-o singură ipostază^sursa. De aceea e o taină mare, de aceea luminează și adeverează. Steaua, la limita care unește și desparte în Iisus Hristos pe Adevăratul Dumnezeu de Adevăratul Om, e chintesența tainei christice.

Înmănunchiază așteptările neamului omenesc într-un punct de unde le exaltează în Ceruri, de unde se reîntorc transmutate în binecuvântări, tot prin același gâtlej de clepsidră. Prin această poartă strâmtă se efectuează translațiunea de la Pământ spre Slăvi a fenomenului cântat de Îngeri „Gloria in excelsis Deo et in Terra Pax hominibus bonae voluntatis^trad.”, mai precis și mai înainte de toate, comunității acelora în stare să vadă steaua și să-i descifreze semnificația. O parafrazare a versetului evanghelic este formula hermetică „Ascendit a Terra in Coelum, iterumque descendit in Terram et recipit vim superiorum et inferiorum^trad.”. Vom vedea că în colindele noastre se indică, nu se poate mai bine, această exaltațiune și acest pogorământ nu numai a cântecului îngeresc, dar și a pruncului divin, ceea ce nu se găsește în nici o tradiție eclesială.

Craii vin din Răsărit și steaua răsare pentru ei în Apus, într-un domiciliu echidistant între orizont și Nadir^glosar. La ea se referă dictonul hermetic: Latet Sol in Sidere — Oriens in Vespere — Artifex in Opere — Per Gratiam.^trad. Steaua e un Luceafer^glosar, apărând Crailor în Apus pe Ecliptică^glosar, ceea ce arată caracterul solar-zodiacal al manifestării christice, deci, din punctul de vedere al geografiei sacre, caracterul ei atlant. Apărând într-un spațiu în care perspectivele sunt reduse la o schemă de direcțiuni, steaua răsare deasupra Oceanului Occidental în care s-a cufundat insula lui Poseidon^trad.. Vom vedea cum colindele noastre vorbesc de locul apusean al stelei și chiar de continentul prăbușit. Iată câteva citate semnificative; le luăm din colecția de colinde a lui Gh. Dem. Teodorescu^sursa; prima e luată de acesta din cartea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri^sursa.

Sculați, sculați boieri mari^vers.

Florile dalbe

Sculați voi români plugari

Florile dalbe

Că pe cer s-a arătat

Florile dalbe

Un luceafăr de-mpărat

Florile dalbe

La fereastă rândunele^vers.

Florile dalbe

Și-un porumb frumos leit

Florile dalbe

Dinspre-Apus a venit

Florile dalbe

Porumbul care vine din Apus e întruchiparea volatilă a stelei. E, de asemenea, remarcabilă expresia „că pe cer s-a arătat un luceafăr de-mpărat”, ceea ce arată că concepția lui Hyperion^sursa nu e un fenomen de poezie cultă, răsărită în capul unui mare poet; își are rădăcini în tradiții orale mult secrete, făcând parte dintr-un depozit tradițional, transmis din generație în generație.

Cităm o altă colindă, poate cea mai veche în ordinea publicării. A fost dată la lumină de I. Săulescu în Calendarul pentru poporul românesc pe anul 1847^sursa, tipografia institutului Albina, Iași, condus de Asachi^sursa. Colinda are, cum vom vedea, anumite particularități care arată neîndoielnic intenția deliberată a culegătorului în redactarea ei, și aceasta cu tâlc. Colinda e atât de importantă că trebuie s-o cităm integral.

Vă sculați, sculați boieri^vers.

florile dalbe

ce-nfloriți ca meri, ca peri

florile dalbe

că vă vin colindători

florile dalbe

noaptea pe la cântători

florile dalbe

și v-aduc de Anul Nou

prunc din Răsărit născut

care este învăscut

în alb scutec ca un ou

Crescutu-i prelat

Soare-raze luminat

de o piatră nestemată

de pe fruntea-i coronată.

În corlate s-au depus

lângă taur bourat

ce pre fata de-mpărat

de peste mări ne-au adus.

Vă sculați, sculați boieri

să urăm pe-un zeu născut

ce în om s-a prefăcut

Presfirându-i tămâieri

sus pe cer s-au arătat

stea cometă, strălucită

pe-el menind de-mpărat;

lumea va fi fericită

într-a lui mare domnie

leu de aur va să fie;

viorele, lăcrămioare

vă așternem la picioare.

În grădină, turturele,

două cântă cu durere,

la fereastră, rândunele

ciripindu-vă cuib cere,

și-o porumbă minunată

cu o gușă purpurată

de la-Apus mereu zburând

ramuri două aducând

din livezile sperie (Sic)

pe al vostru leit pat

îngânând cu bucurie

la căpătâi s-a lăsat.

Eu vă zic să trăiți

întru mulți ani fericiți,

precum pomii să-nfloriți,

s-ajungeți să-mbătrâniți

și ca toamna dobândată

să vă fie-ndestulată,

casă, masă avrămie

benedită-n seminție;

ca și iști colindători

să vă aibă donatori

cum avură pre părinți

patroni, făutori fierbinți.

Sunt mai mulți termeni care arată indiscutabila intervenție a culegătorului în textul colindei. Nici acum, nici în 1847, nu se puteau găsi în popor expresii: „frunte coronată”, „să urăm pe-un zeu”, „benedită-n seminție”, „să vă aibă donatori”. Pentru un cercetător de folclor, acești termeni fac eminamente suspectă colinda: pentru noi, căruia nici nu ne trece prin gând să fim folclorist (retro Satanas^trad.) și nu credem în creația spontană a poporului, această intervenție a autorului e înalt semnificativă și dă o semnificație de cea mai înaltă natură unei alte intervenții pe care n-am citat-o încă.

Deocamdată să relevăm anumite particularități semnificative ale colindei.

Colindătorii nu vestesc, ci aduc (deci prezență reală ca în liturghie)... „noaptea pe la cântători”, adică la Miezul Nopții — Prunc din Răsărit născut, care este învăscut — în alb scutec ca un ou. Avatara este Soarele de Miezul Nopții^glosar și se naște atunci; de asemenea este identic cu Oul Lumii^glosar, în calitatea lui de identificat cu Hyranyagarba^glosartrad., embrionul de Aur, Avatara Veșnic.

Crescutu-i prelat

soare — raze luminat

de o piatră nestemată

de pe fruntea-i coronată.

Subliniem că un al treilea ochi, frontal, este indicat cu preciziune, sub speța unei pietre nestemate de pe fruntea care are o coroană; vom reveni asupra acestui detaliu.

În corlate s-au depus

lângă taur bourat

ce pre fata de-mpărat

de peste mări ne-au adus

„Taur bourat” este vădit o formulă în care se încearcă topirea unor elemente precreștine în noua Tradiție. Mă gândesc în special la bourul alb moldovenesc. Versurile „taur bourat/ce pre fata de-mpărat/de peste mări ne-a adus” sunt de-a dreptul uluitoare. Avem exemple de animale mitice vehiculând prezențe spirituale dintr-un climat spiritual în altul. Astfel, în basmul „Aliman Voinicul”^sursa, eroul și fata smeului fug pe un taur, alungați de moșul de fier, dar sunt doi și fug pe pământ; pe când în colinda noastră e numai o fată, purtată pe mări. În alte colinde fata e purtată de un cerb într-un leagăn de mătase, între coarne.

Cetinele, cetioară, dragă Ler^glosar!^vers.

Oltul mic

mare-a venit

și de mare

margini n-are

iar pe Olt

ce mi-și că vine?

Brazi înalți

molifți uscați

Printre brazi,

printre molifți

not îmi poartă

cerb strein

Cerbu-noată

coarne poartă,

iar în vârful

coarnelor

leagăn verde

de mătase

împletit

cu vițe-n șase.

Dar în leagăn

cine-mi șade?

Ia, cutare fată mare

cu cosița pe spinare

strălucind ca sfântul soare.

Leagănul și fata arată că e vorba de trecerea dintr-o lume în alta a unui germen, ca într-o arcă. Proba este că găsim aceeași imagine și la bocete, concernând sufletul mortului. Vehiculul este Cerbul, Cervus, Servus fugitivus^glosartrad., unul din numele Mercurului psyhopomp^glosartrad. pe care năruirile nu-l pot îneca, fiindcă reprezintă firul continuității. Dar acest potop al Oltului poate fi substitutul unui potop mult mai mare, mergând chiar până la potopul lui Noe, adică cel atlant. Dar nici acest cerb nu e identificabil cu taurul din colinda noastră. În realitate, depănând toate tradițiile cunoscute nu găsim nici una la care să se potrivească taurul bourat purtând o fată de-mpărat, cu o singură excepție: răpirea Europei, fiica regelui Agenor^sursa al Feniciei de către Zeus transformat într-un Taur Bourat, alb ca zăpada, adusă din Fenicia în Creta, dublet al Hyperboreii^glosar, după expresia prof. Charles Picard^sursa. Dar colindul nostru e mai radical. Escamotând etapa intermediară, substituită, taurul-bour alb aduce pe fecioară de-a dreptul în țara noastră, care e și țara lui, cum se știe. Nu s-ar putea, având în vedere filiațiunea direct atlantă a Feniciei, ca mitul astăzi cunoscut să fi fost substituit unui mit străvechi și uitat, concernând o altă Fenicie, care înseamnă Țara Roșie, adică Atlantida^glosar, arătând salvarea directă a chintesenței atlante de către Zeus transformat în Bour Alb cu puțin înainte de înecul insulei occidentale, tezaur dus în Hyperborea? Să nu uităm că în grecește cuvântul foinix^trad. înseamnă fenician, fenix^glosar, roșu și palmier (finic). Fenixul e pasărea Atlantidei, după cum lebăda e pasărea Hyperboreii. Și de Fenix vorbește colinda noastră când spune:

și o porumbă minunată^vers.

cu gușa împurpurată

de l-Apus mereu zburând

Taurul cu Europa pe Ape, Fenixul pe sus.

Dacă e justă impresia noastră că mitul Europei răpită de taurul Alb e substituit, găsim o uimitoare asemănare între răpirea fetei Împăratului Roșu al Atlantidei de către Zeus-Bourul Alb și Harap Alb care răpește^sursa din Împărăția ei pe Fata Împăratului Roșu, salvând chintesența civilizației ce avea să dispară.

Prin prezența reală pe care o actualizează orice mit autentic, daruri atlante sunt aduse în casa gazdei de colindători.

În alte colinde etapa intermediară atlantă e înlăturată ne mai rămânând decât elementele hyperboreene. Fenixul e înlocuit cu lebăda

Sus în vârful munților^vers.

pe creștetul pietrelor

la porțile zânelor

din plaiul Năculelor

vine o dalbă lebejoară

de la Dumnezeu trimeasă

și de Dumnezeu aleasă.

Ea prin ceruri mi-a zburat

și-ntre pietre s-a lăsat;

ea din zbor s-a abătut

la Făt-Frumos a căzut

ca să-mi ia de soțioară

mica dalbă lebejoară.

În altă variantă e vorba iar de porumb, dar nu cu gușa împurpurată.

Iar (Cutare) domnul bun^vers.

lua arcul săgeata

porumb alb a săgeata

porumb alb cu gușa verde

adică cele două culori ale Hyperboreii care este, când Insula Albă^glosar, când Insula Verde^glosar.

Revenim la colinda lui Săulescu:

o porumbă minunată

cu gușa împurpurată

de la-Apus mereu zburând

ramuri două aducând

Nu e aceeași porumbiță care a dus o rămurea lui Noe^sursa, căci potopul lui Noe e o amintire a catastrofei Atlantidei? Dar de data asta nu după catastrofă, ci înainte. Din ce pom sunt aduse aceste rămurele?

din livezile sperie

ramuri două aducând

pe al vostru leit pat.

La prima vedere, versul „din livezile sperie” e un non-sens calificat. Ce caută verbul „a speria” la persoana a treia, lângă livezi? Dar dacă „sperie” e deformația voită, deliberată, cu scop de criptare, a cuvântului „esperiei”, adică a „Hesperiei”, Grădina Hesperidelor^glosarsursa? Nu mai e nevoie de nici un comentariu la acest abis de esoterism care se deschide deodată sub privirile noastre. Accentuăm că o asemenea deformațiune deliberată, atât de măiestrit măsluită, îl arată pe Săulescu depozitar conștient, și nu numai purtător de relicve, al unei tradiții inițiatice de antichitate abisală. În vremea lui în Europa mai erau organizații inițiatice serioase ca H.P. of L.^trad. care se reclamau de la Insula pierdută a Occidentului. Se poate ca și la noi să fi existat așa ceva, după cum o arată celelalte colinde strict subordonate unor tradiții hyperboreene. Și ce miracole mari erau posibile în țara noastră când prin simpla putere a incantațiunii, în mod real și nu alegoric, două rămurele din Mărul Hesperidelor erau aduse, actualizate, ca trupul divin în euharistie, într-un bordei dintr-un sătuc din nordul Moldovei!

Asachi a stat ani îndelungați în Italia^sursa și în Florența unde sub influența platonicienilor bizantini Gemist Plethon și cardinalul Bessarion^sursa, s-a înființat, în sec. XV, Academia platoniciană; când s-a întors la Iași, Asachi a fost principalul colaborator al lui Mihai Sturza când a întemeiat Academia Mihăileană^sursa. Ce pretențios nume pentru un simplu gimnaziu! Nu era această academie un văl pentru altceva? Pecetea aleasă și aparent nepotrivită a fost o „porumbă minunată cu o gușă împurpurată”, adică un Fenix având cuibul lui de smirnă într-un Athanor^glosar în formă de pentagram^glosar, adică aspectul microcosmic al Stelei Magilor. Fapt curios, darul adus de Regele Mag Melkior^glosar a fost tocmai smirna^sursa, din care, după tradiție, e făcut cuibul Fenixului.

Și, în treacăt, îmi exprim o admirație și o gratitudine retroactivă față de Asachi și grupul lui de oameni întregi care, în vârtejul demagogiei pașoptiste, au știut să îmbine cel mai înalt simț național cu un impavid conservatorism și cu o lucidă apreciere a racilelor moderniste. Nu numai că nu s-au temut de popularitate, dar au disprețuit popularitatea. Ce deosebire de zevzecii de la București cu lozinca „scrieți băieți”^sursa a șefului lor, prostituați, demagogi fără rezistență. Au avut caracter în pleava

secăturilor entuziaste. Tot cam pe vremea colindei lui Săulescu, s-a publicat povestirea, de care am mai pomenit, a lui Neculai Istrate^sursa, alt apropiat al lui Asachi cu munteanul care părăsește cetatea lui de munte și schimbă într-un han hainele lui cu acelea ale unui conaș bonjurist; din cauza schimbului ia o bătaie bună, destinată acestuia, de la „mărgineni” haiduci și acoperire exterioară a sanctuarului țării.

Am arătat că uneori colinda trece de-a dreptul la simbolismul hyperborean fără popasul atlant. Fenixul e înlocuit cu lebăda care devine mireasa flăcăului. Într-un colind de tânăr răsplata e mai mare decât a fost Fata Împăratului Roșu — Europa, pentru Harap Alb.

(Cutare) a plecat la vânătoare^vers.

vânătoare-nsurătoare

se-ntâlni cu o fată mare

de seamăn pe lume n-are

Era zâna zânelor

Iana, sora Soarelui,

și-a găsit-o

și-a luat-o

în caleașcă mi-a băgat-o.

Însurătoarea cu sora lui Ianus^glosar indică o „questă” directă^trad. a Tradiției Primordiale^glosar, pășind peste creștinism și antecedentele lui atlante, ceea ce arată că lucrul era realizabil câtă vreme colindul a avut efectivitate, adică un caracter ritual, ceea ce ne duce aproape în contemporaneitate.

Pentru a face un mit să-și dea toate sucurile trebuie riguros geometrizat, adică schematizat. Steaua care răsare sau apare la Apus e un punct echidistant între Zenit^glosar și Orizont, pentru ca să indice o direcție. Se află la o jumătate de cvadrant, adică la 45 de grade de cerc. Dacă ar fi fost la Zenit, Magii s-ar fi imobilizat și în adevăr acesta a fost cazul în Betleem când steaua, din centru de coordonate solare, devine centru de coordonate polare. Cei trei Crai au știut că au ajuns la țelul călătoriei lor când steaua a fost deasupra capului lor și din Luceafăr s-a transformat în Soare de Miezul Nopții, Avatara se naște la Miezul Nopții, coborând pe perpendiculara căzută din stea și care e luată greșit drept coamă de cometă. Astrul se coboară și devine piatra frontală de care pomenește colinda lui Săulescu.

Crescutu-i prelat

soare raze luminat

de o piatră nestemată

de pe fruntea-i coronată.

Sfârșitul unei colinde din aceeași colecție spune:

Iar gazda bătrână^vers.

fie-n voie bună

gazd-a lui Hristos,

rămâi sănătos,

Soarele-ndeseară,

noi pe ușă afară

La mulți ani cu bine

și cu sănătate.

„Soarele-ndeseară” e în realitate Soarele de Miezul Nopții pentru că, după cum am văzut, colindătorii vin simbolic „la cântători” și Avatara se naște la Miezul Nopții. Gazda devine gazda lui Hristos, iar casa lui un substitut al staulului din Betleem. Versurile indică și un proces de solve-coagula^trad.. Când soarele de noapte se coagulează deasupra casei gazdei, colindătorii care și-au îndeplinit misiunea se „topesc” pe ușă afară. Rămâne numai timpul imobilizat pe verticala casa-Soare de Miezul Nopții...

Puterea de a lega și a dezlega o are colindătorul prin faptul că, atât timp cât colindă, se identifică cu Hermes Psyhopomp. În adevăr, ține în mână un toiag numit și el colindă sau colindeț^glosar cu doi șerpi încolăciți și încrucișați de-a lungul lui, care nu e altceva decât Caduceul^glosar. Câteodată este numai un singur șarpe, cel benefic, și atunci bățul e toiagul lui Asclepios^sursa, ceea ce se potrivește cu Iisus Tămăduitor al sufletelor și al trupurilor. Avem o serie de lucruri substituite unul altuia: colindătorul se substituie lui Hermes, colindețul său e Caduceul; conduce ca psyhopomp la o casă de creștini, care în acel moment, e un substitut al peșterii din Betleem; la rândul ei, aceasta e un substitut al Mănăstirii Albe cu 9 altare sau al „Înaltului Cer” unde stau la sfat Bunul Dumnezeu, Bătrânul Crăciun^glosar, Ion Sântion, adică Ianus și Maica Domnului.

Într-al Mării Negre prund^vers.

la dalbele mănăstiri

Ler, Doamne Ler

sau:

Sus în vârful munților,^vers.

la tulpina bradului,

Doamne Ler

Doamne din Cer

Cuvioasă la privire

mi s-a fapt o mânăstire,

mânăstire cu trei tronuri.

Însuși Hristos e substituit lui Hermes în unele colinde din care cităm:

Cutare Domn bun^vers.

ia ieși până afară

c-afară te cheamă

doi trei chemători

bună veste aduc

de la Rusalim^glosarsursa

că ni s-a născut

Fiuleț de maică

fără leac de taică.

Îngeri de-mi aflau

jos se scoborau

în iesle intrau

de-l îmbrățișau

și i se-nchinau;

apoi mi-l luau

și mi-l înfășau

în fașă

de mătasă

în brațe-l purtară

și mi-l ridicară

sus, la-naltul cer

la părinte bun

jos îl coborau

jos la sfântul Ion

bun nume că-i da:

„Bunul Dumnezeu”

și „Iisus Hristos”

Domnul a voit

și i-a dăruit

toiag de argint

ca să stăpânească

cerul și pământul

marea cu adâncul

mai vârtos norodul

și pe noi cu totul

bună vreme-n casă

boieri dumneavoastră.

O exactă ilustrațiune a ilustrului aforism hermetic^sursa pe care l-am citat: „ascendit a terra in coelum iterumque descendit in terram et recipit vim superiorum et inferiorum^trad.”.

În alte versiuni avem: „Cerul să stăpânească iar norodul să-nțelepțească”. Pruncul e ridicat sus la „reghion” adică la Septentrion, pentru că versul următor completează la dalba sfântă icoana, care este steaua polară; în altă parte, e ridicat la „Oson” care e „Hosana^glosar”^sursa cuvânt clasic care s-a tradus cu „Gloria” și „Slavă” din cântarea îngerească, deci tot în „vârful cerului”.

În altă variantă, Ion Sfânt Ion se află sus.

Colindele insistă neobosit asupra ortodoxiei creștinismului față de Tradiția Primordială și altoirea noii religii pe trunchiul acesteia din urmă. O arată mai întâi trecerea stelei de la orizont la Zenit; apoi, aproape în toate, incipient se pomenește numele lui Ler — Împărat sub formă de invocație I O Ler, alteori, adăugându-se monosilaba OM^glosartrad..

D’ai Ler om, d’ai Ler om Doamne.^vers.

Se pomenește de mănăstirea albă și de entități cu caracter precreștin, precum Bătrânul Crăciun, care e „Saturnus Senex^glosartrad.”, Ion Sânt Ion care e Ianus.

Într-o variantă de colinde, „Bunul Dumnezeu”, Bătrânul Crăciun și Ion Sânt Ion așezați în jilțuri în mănăstirea albă se întreabă care din ei e mai mare.

Bătrânul Crăciun, Saturn spune Domnului:

Tu ăi fi mai mare^vers.

și mai de demult,

dar de bătrânețe

sunt mai bătrân eu

Adică, în Ceruri, Domnul ca „Bătrân al Timpurilor”^sursa și generator al Ciclurilor e mai demult, dar înlăuntrul ciclului Crăciun e mai vechi ca reprezentant al Tradiției Primordiale. Iată că în competiție intră Ion Sânt Ion, Ianus.

Io oi fi mai mare

și mai de demult

Să se remarce că spune Io și meu

O Doamne, O Doamne

Tu când te-ai născut

Și te-ai coborât

Din cer pe pământ

Eu te-am sprijinit

Și te-am păzit

Și te-am înfășat

În cas te-am băgat

Și te-am înfășat

În faș de mătase

Scutec de bumbac

În brațe te-am luat

Și te-am ridicat

Sus la înaltul cer

Cu o vigoare fără greș se accentuează strânsa dependență a creștinismului, în marea tradiție primordială, cu imaginea lui Ianus înfășând în scutece pe Iisus, ridicat tot de Ianus la cer, la Steaua Polară, în centrul lui Oson (Hosana), adică în centrul swasticii^glosar cerești.

În alt colind, Ion Sânt Ion, Ianus spune

Dumnezeu că m-a trimis^vers.

Pământul să i-l măsor,

Pământul cu umbletul

Și cerul cu cugetul.

Nu se poate îmbina mai bine dubla funcțiune a lui Manu^glosarsursa, depozitarul doctrinei și legislator, contemplativ și activ. Iar într-o colindă culeasă de Neculai Densușeanu^sursa se spune că Ion Sânt Ion măsoară pământul cu umbletul, stabilește hotare și împarte dreptate oamenilor.

Înainte de a trece mai departe, reamintim anumite lucruri. René Guénon spunea că din numele celor trei Magi numai Melkior e semnificativ^sursa (Regele Lumină). Cu titlu de curiozitate menționăm că Gaspar trece drept regele Etiopiei; or, forma lui populară, Gașper, servește în popor ca injoncțiune a țiganilor. Baltazar se găsește în Biblie^sursa și în Orientul Apropiat, dar prima lui silabă o aflăm în Occident, la popoare ariene: Belen, Ablum, Apolon, Avalon, Gebeleizis, Dekebal^sursa. Nu este exclus să fie numele șefului unui centru occidental.

La Betleem, cu mii de ani înainte de nașterea Domnului, Patriarhul Iacov a ridicat un Betyl^glosarsursa, adică o casă de piatră a lui Dumnezeu în urma visului pe care-l avusese, cu scara care lega Cerul și Pământul pe care urcau și coborau îngerii. E de notat că acest vis e strict solidar, face una cu cântarea îngerilor la Nativitate, cu exaltarea și cu pogorârea lui Iisus de către îngeri, sau de către Ianus din colinde, lucruri de care am vorbit mai sus. Beit-el casă de piatră a lui Dumnezeu a devenit casă de pâine^trad.. Betleem: pâine cu caracter euharistic, deoarece însuși Domnul Hristos cerea să devină pâine. Așa că atunci când Diavolul L-a ispitit^sursa cerându-i să

transforme pietrele în pâine, se poate ca Domnul să fi răspuns „de ce să prefac pietrele în pâine când Eu însumi sunt o piatră devenită pâine”.

Considerând punctul final al căutării magilor, putem constata că în cripta de la Betleem, ternarul magilor, devine Tetraktys^glosartrad. prin prezența lui Iosif, Marele Arhitect^glosar, animalele constituind temelia și substanța edificiului. Fecioara cu copilul în brațe, Betyl devenit carne, punctul sensibil al sanctuarului. Deasupra, în cheia de boltă in divinis^trad., steaua, punct și nod de interferență a liniilor de forță a tuturor personagiilor, cununa lor cerească, piatra de unghi^glosar. Ceea ce se încurajează să dăm atenție acestei ecuații e o tradiție populară care spune că steaua magilor a fost purtată de îngeri și cât a mers și cât a stat deasupra staulului din Betleem. Cunoaștem cinci lucruri purtate de îngeri (bineînțeles, pot fi și mai multe): piatra din vârful unghiului, așa cum ne arată o imagine reprodusă de Guénon în studiul său „La Pierre d’Angle”^sursa, Piatra neagră încrustată în Ka’aba^glosarsursa, Împăratul purtat de îngeri de care vorbește psalmistul^sursa, steaua de la Betleem, și cupa Graalului^glosarsursa.

Ne-o putem închipui coborând încet, adusă de îngeri deasupra criptei din Betleem, devenind piatra din coroana pruncului divin în mijlocul frunții.

Crescutu-i prelat

Soare raze luminat

De-o piatră nestemată

De pe fruntea-i coronată.

Ne este îngăduit să presupunem că piatra căzută din coroana lui Lucifer^glosarsursa în momentul revoltei sale a fost oprită în căderea ei de îngeri, în regiunea intermediară, Antarikșa^glosartrad., rămânând stea rătăcitoare în tribulație timp de eoni, pentru că, în momentul nativității să-și desăvârșească partea a doua a călătoriei, dar nu în cădere, ci purtată de îngeri în pogorământ sacrificial și așezată în coroana și pe fruntea pruncului divin, ca stăpânul ei legitim: Christus est Verus Luciferus.^trad.

Steaua magilor e macrocosmică, dar are în mod necesar și un echivalent microcosmic, amândouă fiind solidare; în adevăr, se spune la Athos că, la pragul unui anumit grad de realizare inițiatică, o stea de smarald apare hesychastului^glosartrad., ca bun semn dumnezeesc. Și atunci această stea de smarald nu e chiar tabula smaragdina^glosartrad. însăși, talisman al Unicității, dar conținând nu numai licoarea

Unității ci și doctrina ei, într-o inscripție interioară, scrisă de degetul Logosului, in illo tempore^trad., sintetizând într-un hieroglif Mizericordia, Pogorământul și o doctrină al cărei depărtat reflex și succedaneu este ceea ce se numește obișnuit tabula de smaragd?

Al patrulea rege mag

Ecuația celor trei regi magi e strict solidară cu steaua: formează o tetraktys^trad., care, geometrizată, ne dă o piramidă cu o bază triunghiulară. Această bază triunghiulară e proiecțiunea plană a triunghiului vertical inițiatic. Stațiunea unghiulară a lui Melkior e ocupată acum de stea, Melkior reprezentând-o orizontal.

Există o legendă, care ne-a fost comunicată de părintele Leonida Gavrilescu^sursa, parohul bisericii „Adormirea” din Fălticeni. După această legendă a existat un al patrulea rege mag^glosar.

Acum e figurabil geometric al patrulea mag, căci, întotdeauna, tot la o schemă geometrică trebuie să ajungem în simbologie. Dacă Melkior, Gaspar și Baltazar formează triunghiul vertical inițiatic

unde se situează al patrulea rege mag? La extremitatea inferioară a verticalei căzând din punctul unde se află Melkior ceea ce dedublează triunghiul, transformând figura în romb, adică o altă formă a stelei lui Solomon, romb figurat de Guénon într-unul din capitolele din „La Grande Triade”^sursa.

Este schema pietrei din vârful unghiului și a pietrei filosofale. Toată această figurație e un plan vertical. Dar

dacă vrem să revenim la piramida cu baza triunghiulară de care am vorbit mai sus, trebuie, cu intervenirea celui de al patrulea rege, să transformăm baza în romb sau pătrat sau să situăm pe aceasta în locul stelei cu care se identifică? Amândouă figurațiile sunt posibile și nu e nevoie să vorbim de o alternativă.

Legenda de care am vorbit îl arată tribulant, oropsit. Numele lui este Hortopan^glosar, în care nu e greu să găsim o deformațiune populară a numelui iranian Artaban^sursa. Înștiințat de nașterea pruncului divin Hortopan pornește la drum, dar nu de-a dreptul, ci rătăcind în zig-zaguri, probabil circumambulatoriu, epuizând roata lucrurilor, care e aceea a Unicității. El ia cu dânsul trei mari pietre prețioase. Ne amintim de vechea „novela” italiană^sursa, reprodusă de I. Evola în cartea lui „Il Mistero del Graal^trad.”. Preotul Ioan^glosar a trimis o ambasadă Împăratului Frederic II de Hohenstaufen^sursa, remițându-i ca dar trei mari pietre prețioase. Curioasă identitate. Întrebarea se pune: cine e al patrulea rege mag, Presbiter Johannes^trad. sau Frederic? Un răspuns unic nu e posibil.

Hortopan, în tribulație, întreabă și pe unii și pe alții. Între timp, Iisus creștea, devenea adult, își începea viața publică. Hortopan a fost întârziat de trei ori de faptele lui bune, căci rolul său de colector al unicității era și acela de a veni în ajutorul paredrului^glosar său, Șehina^glosartrad., în tribulațiune, cheltuindu-și darurile. O dată a înzestrat o fată săracă, altă dată a reparat o biserică, a treia oară a îngrijit și a tămăduit pe un om stâlcit și prădat de tâlhari. Episodul reamintește parabola evanghelică; să fi fost samariteanul milostiv^sursa al patrulea rege mag? Și Samariteanul făcea parte dintr-un neam disprețuit și hulit. Și el a intervenit, ca și Hortopan, acolo unde funcțiunile tradiționale n-au operat. Iar Iisus cere apă Samaritencei cu șase concubini^sursa.

În sfârșit, Hortopan ajunge la Ierusalim când Iisus urca pe Golgotha. În clipa morții pe cruce, ziua s-a făcut noapte, vălul templului s-a rupt^sursa, pământul s-a cutremurat și o piatră de pe acoperișul templului a căzut pe fruntea lui Hortopan, omorându-l, dar prilejuindu-i viziunea extatică a lui Hristos, cu alte cuvinte reactualizându-i ochiul Eternității. Piatra a căzut de pe fruntea lui Lucifer pe aceea a lui Iisus; de acolo pe fruntea celui de al patrulea mag. Stricto sensu,^trad. credem că nu solicităm

prea mult textul când presupunem că piatra care a căzut de pe acoperișul templului e chiar piatra din vârful unghiului.

„La mère des dieux était cet éther affranchi, ce feu incorruptible, cette pensée de la lumière divine.^trad.”

Este un scaun de aur^vers.

Dar pe scaun cine șade

Șade Maica Domnului

Cu pahar în mâna stângă

Irodița cea mai mare^vers.

C-un pahar de-argint în poale.