MAGNUM OPUS
Deschideți o enciclopedie, și veți găsi în ea, îngrămădită ca praful pe mobilă, toată știința omenească, toate faptele, toate gesturile bipedului uman de la apariția lui și până astăzi; veți găsi o erudiție prodigioasă, imensă, imposibil de cuprins de un singur creier, dar – moartă, fosilizată, cimitir și osuar nesfârșit. Niciodată erudiția omenească n-a atins aceste proporții, și în cantitate și în precizie și în cercetare meticuloasă. Atunci care e motivul, principiul de moarte ce face din acest extraordinar monument al spiritului uman un cimitir imens, iremediabil mort? E unul singur și foarte simplu: lipsa credinței. Lipsa unui centru viu de forțe, izvor adânc de viață care să însuflețească, să ude praful adunat pe știința omenească, prefăcându-l în fecund mâl egiptean.
E mai multă viață în cea mai umilă, cea mai naivă încercare de sinteză științifică din vechime decât în toate tomurile bibliotecilor de azi. Și fiind mai multă viață, e în același timp și mai mult adevăr, căci ce-am putea numi mai bine și mai exact adevărat decât acel lucru ce acumulează și păstrează cât mai multă căldură vitală cu cât se simte în el mai multă umanitate. Toate nenorocirile pe care le-a adus știința modernă, toată monstruozitatea ei, sunt provocate de inumanitatea sa adâncă. În vechile civilizații sintetice omul era măsura și punctul central al întregului univers, și prin urmare, orice știință, orice cunoaștere nu avea altă piatră de încercare decât pe El. Or, omul, ca unitate de măsură și etalon de adevăr, a dispărut aproape complet din știința modernă; am câștigat poate în precizie, în bogăție de detalii, de condiție, dar am pierdut criteriul acela infailibil de adevăr care era omul. De aceea e o caracteristică adâncă și foarte semnificativă a științei moderne, că lasă găsirea Adevărului ultim, a Cauzei prime și a Sintezei vii, pe planul al doilea, dându-și ca scop principal acumularea simplă de fapte, de fenomene, cu riscul de a ucide
34 (38)Realitatea sintetică și cauzală vie, ceea ce de altminteri s-a și întâmplat.
Ar trebui să disperăm cu totul de omenire dacă am crede că absolut toți cercetătorii științifici comit acest asasinat contra vieții. Marea lor majoritate, Universitățile, Academiile, Politehnicile, într-un cuvânt știința oficială, da. Dar mai sunt și alți cercetători singuratici, necunoscuți, neapreciați la justa lor valoare, considerați chiar de acei care-i simpatizează mai mult doar ca niște originali ce trăiesc în nori, adevărați campioni și cavaleri ai Spiritului; ei continuă să păstreze secretă și intactă comoara nesfârșit de prețioasă a Științei vii din vechime, încercând în același timp să o facă înțeleasă chiar în jargonul științei de azi; adică, în alți termeni, fără să mai facă nici un compromis, iau din pseudoștiința de astăzi conceptele și căile cele mai apte să conducă și pe ceilalți cercetători la izvorul de Apă vie, al cărui păzitori sunt.
Reflecțiile acestea mi-au fost inspirate de cartea unui cercetător austriac – doctorul Alfred Strauss – Weltzahlglosar Pitrad. (Numărul mondial pi). Este punerea unor date și rezultate foarte cunoscute ale științei moderne sub punctul de vedere, în lumina explicativă, a Gnozei sacreglosar, a Științei sacrale de totdeauna, Știință care nu comportă progres, pentru că s-a născut desăvârșită, ca Minerva din capul lui Jupiter, și pentru că cuprinde în secretul, în tăcerea și în hermetismul ei, Trecutul, Prezentul și Viitorul.
Într-un cuvânt: opera lui Alfred Strauss e punerea rezultatelor științei relative de astăzi sub lumina lămuritoare, amplificatoare și adâncitoare a Științei veșnice. Și pentru cititorul ce se interesează ce este știința sacră, dăm următoarele lămuriri:
Axioma, dogma fundamentală, piatra unghiului a acestei științe sacrale este: Quod est inferius est sicut quod est superiusglosartrad.. „Ceea ce este jos este la fel cu ceea ce este sus.” Și josul trebuie înțeles: om, iar susul trebuie înțeles: univers, adică în termenii consacrați: omul – microcosmosulglosar – e analog,
35 (39)cu totul asemănător, guvernat de absolut aceleași legi ca și universul – macrocosmosulglosar. Tot ce descoperim în cosmos, fie lege, fie fenomen, există identic și analog în om… A doua axiomă fundamentală este următoarea: totul în Macrocosmos și în Microcosmos este ierarhic; adică: totul se integrează într-un complex organizat, afectând oarecum o formă piramidală, având la vârf puterile spiritului, cărora li se subordonează treptat forțe din ce în ce mai puțin spirituale, mai opace, până la baza materială; complex având ca diviziuni generale spiritul, sufletul și materia.
Conducerea, centrul asigurator, legea întregii ierarhii stă în spiritual… A treia axiomă este: omul în ipostaza lui pământească este căzut, abdicat voluntar și culpabil din patria lui de origine, din Paradisul său, care este tărâmul Spiritului pur.
Având în vedere aceste trei axiome fundamentale, care e rostul Științei sacre, al disciplinelor spirituale? Prin cunoașterea legilor identice ale Micro- și Macrocosmosului (prima axiomă), de origine și structură pur spirituală (a doua axiomă), să realizeze reintegrarea ierarhică, în patria lui spirituală, a omului căzut (a treia axiomă). Or toate religiile, toate tradițiile spirituale, toate științele sacre, au sub forme și simbolisme diverse acest scop și acest modustrad.. Dar pe când știința profană cere numai inteligență, Știința sacră cere pe omul întreg, tot sufletul, toată inima, tot corpul. Ultimei fibre din om trebuie să-i fie sete după Cunoaștere și Eliberare. Printre toate disciplinele, acea hermetică, alchimică vrea același lucru, adică vrea să transforme totul în Aur; având însă în vedere legea ierarhiei: ceea ce trebuie transsubstanțiat în Aur e mai întâi sufletul nostru și pe urmă metalele fizice. Procesul invers este imposibil; a-l încerca este o pură pierdere de timp. „Toată creatura își așteaptă Mântuirea prin Fiii lui Dumnezeusursa”, adică Mântuirea prin Christos, spunea marele Paul din Tars. Toată creatura dorește și-i e sete după Transformarea în Aur. Și de aceea alchimia cristică este cea
36 (40)mai mare și mai adâncă dintre toate. Iar realizarea este Marea operăglosar; ținta supremă, și a Omului și a Universului, este Magnum Opus.
A trebuit să dau aceste sumare lămuriri, care nu există decât oarecum între rânduri și simbolic în cartea lui Strauss. Având însă această cheie totul devine foarte clar. Nu pot să redau într-o simplă recenzie cuprinsul unei opere, care e realmente o mică enciclopedie. Am spus mai sus că Weltzahl pi este punerea științelor profane sub specie aeternitatisglosartrad. a Științei sacre. Este, într-un cuvânt, instaurarea și restaurarea numărului în demnitatea sa spirituală pe care i-a dat-o Pitagora. Numărul care, la fel cu toată creatura, așteaptă Mântuirea lui prin Christos, adică din 3,14 să devină Pi, cvadratură a cercului, piatră unghiulară… În toată cartea lui Strauss numărul e privit sub această formă și finalitate, fie în geometrie, fie în matematica pură, fie în chimie. Și cine are mereu în ochi analogia dintre Macro- și Microcosmos își va da seama ce bogății, ce învățăminte, ce căi și discipline se găsesc în cartea lui Alfred Strauss.
Vremea, Nr. 375, 10 februarie 1935