Note

Notele autorului și ale edițiilor originale, capitol cu capitol. În text ele se deschid și ca ferestre, la clic pe semnul notei. (61)

* Denumirea de „viță de vie” din limba română se mai poate preta și la următoarea interpretare ezoterică: în românește cuvântul „viță” are și sensul de legătură cu străbunii în expresii ca „român de viță veche”, „boier de viță veche”, „cutare este de viță domnească”, deci tot veche etc., indicând o legătură a persoanei respective (a prezentului) cu strămoșii săi îndepărtați (cu trecut îndepărtat) și în acest context o legătură a unei tradiții mai noi cu una mai veche. Cuvântul „vie” mai este și femininul cuvântului „viu”, deci indică viața. „Vița de vie” poate însemna în acest caz legătura dintre spiritul omului și Dumnezeire care are viață veșnică, este mereu viu. Într-un astfel de sens poate fi interpretată și afirmația Bibliei că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, adică având viață veșnică. Deci spiritul omului este creație de viță veche, dumnezeiască, cu viață veșnică. „Vița de vie” reprezintă în acest context o expresie materializată a originii și a caracterului de veșnicie a vieții spiritului uman, cu atât mai mult că unul din simbolurile energiilor „esență” este vinul. Energiile „esență” (Purusha) nu se materializează și deci au o existență veșnică, iar centrul spiritului din om conține astfel de energii.

Mistricean

De la cerbul lunar la bourul solar

54. Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghi-Han, București, Editura științifică și enciclopedică, 1986, p. 164, cap. „Voevodul Dragoș și vânătoarea rituală”. Interpretarea lui Mircea Eliade este mult etiologic-socială, mai puțin inițiatică. Îl interesează mitul, mai ales când este în funcție de o colectivitate pe care o plasticizează, la început și în devenirea ei. Nimic mai firesc. Dar mitul are mai ales o valoare în sine, independentă, aș putea spune indiferentă față de seria de evenimente pe care o generează. Mitul este o constelație; că o constelație modelează caracterul și soarta unui om sau a unui popor, este just, dar ce-i pasă ei, care privește înspre Galaxii? În ultimă esență, animalele mitice cum sunt Ursul, Mistrețul, Șarpele, Cerbul, Bourul încarnează nume divine, energii, și după teologia ortodoxă, Dumnezeu creează lumea prin «energiile» sale, dar energiile divine ar exista, chiar dacă Dumnezeu nu ar fi creat Universul. Mitul generează o lume apoi o rezoarbe; existența acestei lumi, între cele două extreme, este partea cea mai puțin importantă a lui. Adevărata, suprema vânătoare a lui Dragoș gonește undeva în zodiac, prin codrii de azur, fără început, fără sfârșit, omorând în fiece clipă Bourul, incredibil de apropiată și totuși inaccesibilă, ca și vânătoarea lui Orion, pe cerul de iarnă. Reflexul lui pământesc, goana după un Bour prin munții Prislopului și pe valea Moldovei, este un fel de reziduu. Finalitatea ei este să determine resorbirea colectivității pe care a evertuat-o în Pleromul de unde a purces. Dealtminteri în capitolul consacrat lui Dragoș și vânătorii lui, din cartea lui Mircea Eliade, exemplele cele mai numeroase concernă Cerbul. Or, una e vânătoarea cerbului și alta vânătoarea bourului, după cum una e Ida, alta Pingala. Converg final într-un nod vital, dar căile lor sunt diferite. Chiar în exemplele date de Mircea Eliade cerbul dispare, evanescent din cauza naturii sale mercuriale. Poate fi fixat numai prin crucea ce i se pune între coarne, fie prin tăierea capului, fie prin suprapunerea unui element complementar sulfuric, cum este Bourul solar.

A fost odată...

Ivan Turbincă

Lostrița

Povestea găinușii de aur

Povestea viei

Mistricean

De la cerbul lunar la bourul solar