Scrisorile din 1980

Scrisorile din 1980

București · Febr.1980

Cadoul pe care mi l-ai făcut este o Melancolie^glosar.^sursa Intuiția ta feminină? Căci lungimea lui de undă este infinit de depărtată; la un orizont inaccesibil, între ape și cer, dar "mai apropiată decât vâna aortă" cum o spune Koranul^sursa.

Fraza unui mare înțelept chinez e valabilă și pentru noi și pentru tablou.

"Si vous voulez voir des prodiges et contempler des merveilles^trad., ne vous inquiétez, ni de la distance des montagnes, ni de l'éloignement des rivières".

Așa că "Melancholia" e pozitivă.

V.L.

Vineri

Dragă prietenă,

Gravura pe care mi-ai trimis-o este de mare valoare. Sunt sensibilizat că scrisoarea ta a sosit tocmai în ziua când am terminat să bat la mașină comentarul asupra unor...gravuri din cartea lui J.Lindsay^sursa.Îți trimit paginile alăturate și aștept impresiile tale.

V.L.

Câteva note asupra mitului Judecății lui Paris, cum reies din cartea lui Jack Lindsay. "Helen of Troy" Woman and Goddess.^trad.

Judecata lui Paris e unul din acele puncte critice^sursa în care se instilează în ciclu o picătură de otravă care-l convulsionează, turburându-i curgerea normală și leneșă. E catastrofică și providențială. Apele o apucă razna peste câmpii, îneacă în șuvoaie sate și câmpii, își sapă alt curs, sfâșiind sânul mamei Gaia^glosar. "Totul curge", "Panta rei^glosar"^trad. e hotărârea

mamelor; nici Zeus n-o poate îndoi^sursa. E firesc să fie așa. deoarece un lucru etern ar avea rațiunea lui suficientă în el însuși, făcând concurență altei eternități, absurditate calificată. Există un compromis empiric intermediar, perpetuitatea. E rațiunea de a fi a diferitelor paradise. Zeus nu poate frânge hotărârea Moirelor^glosar, dar poate și trebue să traducă în fapt sentința lor încă indistinctă. Cu alte cuvinte învârte roata din jurul polului^glosar, pentrucă este Ciakravarti^glosartrad. în sensul suprem al cuvântului.

Gravura de la pagina 74

Desen după gravura de la p. 74 din cartea lui Jack Lindsay, Helen of Troy: Woman and Goddess (1974): Zeus o oprește pe Hera din fugă, apucând-o de încheietura mâinii; brațele zeiței formează, după autor, o jumătate de swastică^glosar.

Hera e oprită de soțul ei divin din fugă, printr-o torsiune a încheieturii mâinii. Zeița arată Cerul și pământul, iar brațele sale iau forma unei jumătăți de swastika^trad., cu o rotațiune dela stânga la dreapta. Acest semn al polului nu poate fi privit așa decât atunci când e privit de jos în sus, cu alte cuvinte dela polul sud, ceiace ne duce spre vechile societăți matriarhale din Atlantida^glosar și din sudul Africei, caracterizate prin predominarea unui sacerdoțiu feminin, reprezentat de Hera. Zevs apucă spița swasticei cu mâna, oprind rotațiunea. E posibil și chiar probabil că-i

imprimă o mișcare contrarie. Restabilește circumambulațiunea^glosartrad. polară. E o restaurare virilă și olimpică, cu caracter net hyperborean^glosar. Că e o presupunere justă o arată gravura dela pagina 192.

Hermes^glosar criofor, adică purtând pe gât oaia cea pierdută^sursa, ceiace îl identifică cu Bunul Păstor din parabola evanghelică, conduce pe cele trei zeițe la judecata lui Paris. Hera care e la mijloc, face același gest de jumătate swastikă, dar de data asta, neconstrânsă, în sensul corect al rotațiunii, dela dreapta spre stânga, ceeace confirmă rectificarea făcută de Părintele Zeilor, augustul său soț și frate.

E necesar acum, să încercăm o interpretare sumară a judecății lui Paris. S-a întâmplat cu prilejul nunții lui Peleu cu Thetis.^sursa Zevs și Poseidon voiseră mai înainte s-o ia de soție, dar Prometeu le-a prezis că fiul născut din căsătoria aceasta va fi stăpânul lumii. Cei doi zei mari au renunțat și au dat-o lui Peleu. Din unirea lor a ieșit Ahile.

Thetis nu a vrut la început să primească această mezalianță cu un muritor. Dar mercurul filozofal pe care ea îl reprezintă trebuia să se fixeze într-un vehicul uman, pentruca Ahile să poată veni pe lume, ca instrument al răvășirei ciclice. Ca zeiță marină, a luat toate formele amăgirii^sursa, foc, apă, vânt, arbore, pasăre, tigru, leu, și final sepie, care-și secretează vălul din ea însăși. Peleu, sfătuit de centaurul Chiron, a ținut-o solid, până când a redevenit zeiță și femeie. La uniunea dintre fix și mobil, au participat cum se cuvine, toți zeii. Discordia, Eris, neinvitată^sursa, a aruncat în mijlocul nuntașilor, un măr pe care scria "Celei mai frumoase". Atunci s-a iscat o zarvă, care era în realitate o ordalia, cerându-i-se lui Paris, fiul lui Priam regele Troiei, să hotărască cine era mai frumoasă dintre Hera, Athena și Venus. Păstorul regal a ales pe Afrodita, zeița frumuseții, care-i făgăduise că-i va da pe cea mai frumoasă femeie din lume, pe Helena și autorul arată că aceste răpiri de zeițe erau dese^sursa în vechea mitologie, unde aveau un caracter ritual, cum s-a perpetuat până astăzi. Dar ananka stnei^trad., e necesar să ne oprim, cum spunea Aristot, să vedem ce ascunde mitul în realitate.

Deci în timpul unei hierogamii^glosartrad., simbolul superlativ al

Concordiei și al Armoniei, Eris aruncă mărul discordiei. Nunta s-a împlinit pe Muntele Pelion, simbol axial^sursa, deci în jurul Arborelui Vieții și al Unității. Mărul Discordiei, prin urmare, n-a putut fi cules decât din arborele dualității, al cunoștinței Binelui și al Răului. Asemănarea cu mitul biblic e izbitoare.^sursa

De trei mii de ani, filozofii nu au decât imprecațiuni pentru Paris care nu a întins mărul Herei sau Athenei, amândouă izvor de virtuți, ca și cum frumusețea nu ar avea în sine, o virtute eminentă. Pe lângă Afrodita obișnuită, mai există și o Afrodita Urania.^sursa

Adevăratul învățământ al mitului este că Paris ar fi trebuit să recuze multiplicitatea și distinctivitatea, alegând Unitatea, exact cum ar fi trebuit să facă și Adam. "Mi-ați dat mărul Discordiei, vi-l înapoiez ca mărul Concordiei. Nu pot alege. Toate trei sunteți țesute pe aceași pânză cosmică. Îmi sunteți toate trei necesare. Când aleg numai pe una din cele trei gune^glosartrad., celălalte două se volatilizează într-o clipă ca și lumea pe care o susțin". După aceste vorbe, vârsta de aur s-ar fi întors pe pământ. Dar ciclul trebuia să-și toarcă implacabil spirele descendente.

Reluăm comentarul unora din gravuri.

Gravura dela p.193

Desen după gravura de la p. 193 din cartea lui J. Lindsay: Hermes, cu caduceul, îl prinde de încheietură pe Paris, care fuge ținând lira; în stânga, cele trei zeițe, fiecare cu un cerc în mână.

Hermes, mesagerul lui Zevs, stăpânul drumurilor în sus și în jos^sursa, prinde din urmă pe speriatul și fugarul Paris, pe care un instinct salutar îl vestește despre primejdia unei astfel de alegeri. Îi apucă cu acelaș gest încheietura mâinii, ceeace-i arată caracterul ritual. Împreună cu brațul care ține o liră, formează acelaș braț de swastică. Cele trei zeițe strâns țesute între ele îl urmează, în mână cu câte un cerc perfect, perfecțiunea unui atribut divin.

Spaima rituală a lui Paris, retragerea în fața unei responsabilități care-l depășește este arătată în gravura de la p. 203.

Desen după gravura de la p. 203 din cartea lui J. Lindsay: Paris, șezând pe o stâncă lângă turmă, își acoperă fața la apariția celor trei zeițe (Afrodita cu Eros în brațe); Hermes pleacă în fugă.

Tânărul păstor își învălue fața, când i se arată cele trei zeițe. Eros în brațele mamei lui Afrodita, îi acopere ochii cu mânuțele, creind o solidaritate între zeiță și om. E bezna în care se înfăptuiește un mister. De data asta, Hermes o ia la fugă, respingând orice răspundere.

Gravura dela p. 198

Reproducere după gravura de la p. 198 din cartea lui J. Lindsay: cortegiul celor trei zeițe (Atena, cu coif și lance), condus de Hermes, alături de care merge un câine.

Cortegiul celor trei zeițe e condus de obicei de Hermes, pe lângă care merge un câine. E Veltro^glosartrad., Kane, dușmanul Lupei, care va fi numit și "le Grand Hermès"^trad..

Caracterul fatal al judecății este arătat în gravura dela p.213

Două desene după gravura de la p. 213 din cartea lui J. Lindsay: trei figuri feminine strâns unite și un relief votiv cu inscripția greacă ΕΥΜΕΝΙΣΙΝ ΕΥΧΑΝ (εὐμενίσιν εὐχάν) — „Eumenidelor, ofrandă votivă”: cele trei zeițe ale judecății identificate cu Eumenidele^glosartrad..

unde cele trei zeițe sunt identificate cu Eumenidele.

În gravura dela p.109, Hermes conduce pe cele trei zeițe în peștera în care îi așteaptă Pan^glosarsursa.

Gravura de la p.178

Desen după gravura de la p. 178 din cartea lui J. Lindsay: relief în lunetă cu doi lei afrontați, încălecați de figuri omenești, și o figură centrală răsturnată.

are o valoare cu totul excepțională.

București · Febr. 1980

Singur, la masa mea, răsfoesc o carte cu gravuri alchimice^sursa*. Singur? Melancolia mea nălucește un umăr stâng sprijinit pe umărul meu drept și o față urmărind ieroglifele la fragment de secundă.

Așa ești mai aevea decât ființa ta fizică cu care mă încrucișez de două ori pe săptămână.

Roxana...

În una din gravuri, Eva e întinsă pe pământ cu fața spre cerul din care a fost alungată extatic.

Între cer și Eva, din creștetul capului ei se înalță un arbore, care firește este Arborele lumii. Picioarele le ține încrucișate în formă de X, ceiace la bătrânii alchimiști era un semn de recunoaștere; reprezenta modul de circulare a curentelor subtile din ființa omenească. Cu o mână își acopere sexul ceiace indică o transmutațiune a forțelor regeneratoare; cealaltă mână este îndreptată spre Chivotul Alianței^glosartrad., pe capacul căreia stau, nu Heruvimii, ci un craniu. Moartea inițiatică^glosar păzește comorile și talismanele din Arcă. Ne aflăm pe Golgota^glosar căci acest cuvânt înseamnă craniu^sursa și este o tradiție care spune că crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul e făcută din lemnul Arborelui Lumii^glosarsursa. Arca Alianței, mai ales craniul de pe ea, reprezintă pântecele Evei din care a ieșit moartea în lume, dar și viitoarea răscumpărare a neamului omenesc. Obiectele din Chivot sunt ovarele Evei, singurele organe misterioase din ființa ei. Cu o mână își acoperă sexul pentruca, cu cealaltă să întredeschidă Arca sfântă.

Câteva pagini mai încolo, găsesc o altă gravură, care de data asta reprezintă pe Adam, tot cu picioarele încrucișate. Și din el crește un arbore, dar de data asta din falus, ceiace arată că, împotriva aparențelor, femeia își sublimează ființa prin Intelect (Maica Domnului care naște pe Iisus prin cap^sursa); bărbatul singur poate sublima forțele bazice din ființa sa. Luna e la dreapta arborelui, la stânga indexul unei mâini arată o săgeată înfiptă în partea dreaptă a pieptului lui Adam

în care e înfiptă săgeata, exact în locul de unde a fost scoasă din coastă Eva și unde a fost străpuns pieptul Mântuitorului de lancea centurionului Longin^sursa. Cu mâna stângă Adam strânge cu fervoare săgeata înfiptă în carnea lui. E un gest sacrificial de adorațiune.

Să-ți descriu, scumpă, a treia gravură. Pe aceași Arcă a Alianței stă în picioare un înger încoronat, cu trăsnetele în mâini. Cred că e Mihail, cu Vajra^glosar. Spre Înger pășesc în procesiune șapte femei, dintre care cea din urmă e un copac cu un cap omenesc, deabea indicat printre frunzișuri. A doua femee e indicată mai precis, cu bustul vizibil. La a treia corpul e aproape identic cu trunchiul copacului; în continuare, arborele se umanizează, dar primele cinci femei au rădăcini în pământ. Ultimele două sunt autonome; din creștet le crește un arbore. Toate femeile se țin de mână, ceiace reprezintă lanțul inițiatic silsila^glosartrad..

Gravură alchimică reprodusă în C. G. Jung, Psychologie und Alchemie (1944; ed. 1952): procesiunea celor șapte femei-arbori, ținându-se de mână (lanțul inițiatic, silsila), spre îngerul încoronat cu trăsnete în mâini (Mihail, cu vajra), care stă pe Arca Alianței.

Toate trei gravurile ne arată că Omul e Arbore și Arborele e om. Deaceia Mama Pădurii^glosar își apără cu văjnicie copiii. Mama Pădurii, aspectul de rigoare^sursa, de implacabilitate al Maicii Domnului, Doamne iartă!

În pădure trebue să pășim cu o adorație tăcută.

Versul lui Eminescu are sens literal:

"Codru frate cu românul"^vers.

și

"...De-i suna de două ori

"Îți vin codrii în ajutor"

și

"Căci să știi iubite frate^vers.

"Că nu-s codru ci cetate

"Ci vrăjit sunt eu de mult

"Până când o să ascult

"Răsunând din deal în deal

"Cornul mândru triumfal

"Al craiului Dekebal.

"Atunci trunchi-mi s-or desface

"Și-n palate s-or preface

"Vei vedea ieșind din ele

"Mii copile tinerele

"Și din brazii cât de mici

"Vei vedea ieșind voinici,

"Căci la sunetul de corn

"Toate-n viață se-ntorn"

Ceiace este extraordinar e că Eminescu a intuit strânsa înlănțuire dintre piatră și arbore, și, prin aceasta, cu omul. Intuiție sau predanie orală? Personal, înclin spre această din urmă ipoteză.

Piatra este cubică; din ea, din vârful ei, răsare arborele piramidal. În miezul arborelui, în anglia lui^trad., se pitește ascuns omul care prin dezvoltarea și actualizarea latențelor sale, însumează și stânca și arborele, prefăcându-le la rândul lui în latențe proprii. Prin el, stânca și arborele se desrobesc din temnița unde sunt imobilizați prin rădăcina lor. Prin om copacul și stânca aleargă, sboară, sar și final, se înalță la cer. Petra autem erat Christum^trad., care trage după El în cerul mai presus de ceruri, piatra-Golgota și copacul-cruce mântuitoare. Deaceia fecioara din gravură, cea mai apropiată de Tronul dumnezeiesc, are în creștetul capului un arbust, care în cerul Empireu^glosar va pătrunde în toate ocnițele manifestării, uriașă cruce cu trei dimensiuni^sursa...Și în noi, bărbat și femee, se află difuze, prinse în ganglioni^trad. și rădăcina și coroana lui. Să dea Dumnezeu ca aceasta să se afle la locul ce i se cuvine,

creștetul capului, și nu strâmbă și înăclăită în nu știu ce măruntae reziduale.

L.

București · Martie 1980

Dragă prietenă, am ajuns la o etapă a vieții mele inițiatice, sau, mai simplu, a vieții, fără nici un alt epitet, în care simțul realității mă obligă să mitologizez totul. E o aplicare a razelor X la nivelul transcendent al Etherului^glosar. Nu regret nimic, căci nu este nimic de regretat. "Terre ingrate, je ne bâtirais le palais de mes rêves^trad. (moi, je diras, le palais de mes idées pures), sur ton sol ingrat"; și după o trăire frenetică a vieții așa cum o concep spectrele ce ne înconjoară, regele Macbeth, prin gura lui Shakespeare^sursa, spune înainte de a muri în luptă, când i se anunță moartea reginei:

"Trebuia să moară odată. Momentul va fi venit de a spune cuvântul acesta! Mâine, apoi mâine, apoi mâine, lunecă cu pași mici, din zi în zi până la ultima silabă a registrului timpului; și toate ieri-le noastre n-au făcut decât să lumineze pentru proști drumul morții prăfuite. Stinge-te, stinge-te, torță scurtă!! Viața nu-i decât o fantomă rătăcitoare, un biet cabotin care se împăunează și se agită în ceasul său, pe scenă, pe care apoi nu-l mai auzi; e o poveste spusă de un idiot, plină de sgomote și de furie și care nu semnifică nimic". E curios că de vreo zece zile, mă urmărește ființa lui Mayer^sursa și acum, prin decantare, ieroglful lui. Uitasem să-i veghez ultimele zile, după cum o uit pe Lilica^sursa, mă înfior s-o spun. Conversația avută cu tine a avut rolul unui reactiv. Poate, pentrucă și el a iubit o Roxană.

Îl văd funcțional - și pe degetele unei mâini număr oamenii cărora le fac cinstea să le acord acest adverb - îl văd pe bordura de piatră a unui sordid gard bucureștean, Mare Preot și Sacrificator al Celui Veșnic^sursa. Senzația nu mai era de ordin sensibil, ci de ordinul ideogramelor, ținând mai mult de știința exactă decât de laboratorul tău sordid. Viziunea aparține orelor înstelate din viața mea, în cerul stelelor fixe.

Isac zăcea întins, cu fața în sus, pe tăblia unei mese sacrificale^sursa în formă de ciupercă, cum sunt Babele^trad.; acest soi de stânci sunt ovarele și trompele Gaiei^trad., Mama Primordială. Nu au nimic de a face cu piatra de fundament, sunt tocmai opozitul ei.

Isac vedea numai cerul. Cerul înflăcărat, calcinat de razele implacabile ale soarelui, devenit Capul Meduzei^trad., cum e întotdeauna în momentele de rigoare. Reverbera numai numele divine limitative. O singură determinațiune negativă; jungherul sacrifical din cheia de boltă a Firmamentului, irizând spectrul invizibil al luminei astrului nemilos. Era ținut de o mână invizibilă, ca în gravurile hermetice: a lui Mayer? a ta? In definitiv, dece nu?

Eterul calcinase toată lumea. Eterul, care când se coboară pe pământ, devine pulbere radioactivă, sau tradițional vorbind, Vitriolul^glosartrad., l'Èther, cette pensée de la Lumière divine^trad..

"Înaintea mamei mele, Tu m-ai luat și mi-ai vărsat băutura,^vers.

"Suflu divin și m-ai consacrat, germen în sân".

(HÖLDERLIN)

"An den Äther"^trad.

București · 8.III.1980

Scrisesem aceste rânduri în dimineața de Joi; voiam să ți le dau după amiază. Le pusesem așa de bine într-un caet, că nu le-am găsit la plecare; și le-am dibuit când m-am întors acasă... După relectură, în primul moment, intenționam să nu ți le mai remit: mi se păreau prea "sahariene"^trad.; în filigrana însă a paginei, șoptește o imensă tandrețe care curge lin și nestăvilit spre propria-i Desăvârșire, pe un fluviu negăsibil în lumea noastră, ca râurile mitice, Iordanul din basmele noastre, Eridanul, Apa Sâmbetei^glosarsursa. Nici un pescăruș, nici o rândunică, doar pasărea măiastră îi poate mângâia fața.

Ți-aduci poate aminte, că în niște pagini scrise în lumina ta, vorbeam de cornul de argint al Lunei care poartă pe Dante spre Înălțimi^sursa.

"Minerva spira e conduce-mi Apollo.^vers.trad."

Scriam că simpla privire a ochilor de carne a oamenilor, cufundă vasul sublim. Totuși, cornul de argint poate coborî din sfera lui în lumea noastră sublunară pe fluviile sacre nevăzute, cu încărcătură de aleși, spre Marea Pacifică, în propria lor entelehie.

"E il naufragar m’e dolce in questa^glosar mare^vers.trad."

Vii cu mine spre Apa Sâmbetei^sursa? Voi căuta singur barca purtătoare a Graalului^glosar?

L.

Text consemnat sub dictare:^sursa

Miorița

Motto:

Ascendit a terra in coelum; iterumque descendit in terram et recipit vim superiorum et inferiorum.^trad.

Se urcă de pe pământ în cer, și din nou se coboară pe pământ și primește puterea celor de sus și celor de jos.

Tabula smaragdina^glosar.^sursa

Urcușul e marcat printr-un hieroglif: piciorul. Plaiul^glosar și raiul se urmează unul altuia chiar în versificație. E o urcare spre slăvi așa că în realitate găsim pe plai nu piciorul ci " "vestigiul^glosar piciorului". Plaiul, piciorul de plai e un punct prin excelență nevralgic prin care se efectuează o secțiune transversală^glosar prin pământul întunecat și descoperim acolo "gura de rai^glosar". Că în simbolistica românească "plaiul" reprezintă o categorie de materie sacră, ne-o dovedește un admirabil bocet oltenesc^sursa în care mortul condus de vidră și lup, ajunge într-un ținut paradisiac "pe drumul de plai" (Cântare pentru cel dus).

Ne întrebăm dacă Miorița^glosar n-a fost în realitate un bocet? Bocetul pentru ocultarea sacrificială a Regelui Lumii^glosar. În simbolismul geometric "gura de rai" se reduce la un punct,

ceeace justifică ideea de secțiune transversală. Numai secțiunea transversală actualizează și scoate la iveală din materia omogenă, haotică, ochiurile de apă, transformându-le în puncte arteziene.

Deci "gura de rai" este un punct colector care înmănunchează într-un nod vital cele trei dimensiuni ale spațiului, redistribuindu-le apoi în lumea noastră. Deaceea, din acel punct "vin în cale, se cobor la vale" trei procesiuni solemne "trei turme de miei" care marchează curgerea celor trei gune^trad. una în alta. "Cei trei ciobănei" sunt regenții gunelor. Dealminteri, turmele de miei curg ca niște ape line, aproape imobile.

Poezia ne dă un exemplu de geografie sacră când ne arată nu teritoriu actualizând turmele de miei ci turmele actualizând Vrancea^glosar (Varanha)^trad. - numele vechi al Centrului Lumii Moldova și Transilvania. Turmele de oi sunt în mod existențial și nu alegoric Gangele^glosar ceresc^sursa scurgându-se în lumea noastră. E Calea Laptelui^glosar dăruindu-se sacrificial lumei noastre prin țâțele oilor. Graalul ceresc în pogorământ terestru.

"Cei trei ciobănei" sunt cei trei șefi supremi ai ierarhiei inițiatice.

Ne întrebăm dacă, indicarea unei "guri de rai" ca fiind locul unde "curge lapte și miere^sursa" nu exprimă acest mister suveran? Se poate observa că și mierea este identică cu mioara care cuprinde și ea misterul Marian. De unde expresia "lapte dulce" dacă nu contracțiunea laptelui și mierei în acelaș nectar?

Maria este prezentată hieratic uneori cu amîndouă picioarele pe globul pământesc^sursa. Din cele două picioare ies laptele și mierea. Mușcătura șarpelui este un istm prin care cele două balsamuri se infuzează în lumea noastră în forme spiraloide. În esoterismul musulman Allah ne este prezentat stând pe tron, cele două picioare ale Lui simbolizând misericordia și justiția^sursa.

Unitatea baladei se află în termenul "Mări" care implică ideile de Mărire, Maria, și Marea.

"Mări, se vorbiră,^vers.

Ei se sfătuiră,

Pe l-apus de soare

Ca să mi-l omoare

Pe cel moldovean

Că-i mai ortoman^glosartrad."

Spuneam mai sus că cei trei ciobani sunt regenții celor trei guna așa că în realitate ei se sfătuiau cum să le convertească una în alta și atunci, guna cea mai înaltă, a ciobănașului moldovean e tendința de direcție verticală și sacrificială, silind aproape cele două gune inferioare să se convertească una în alta. Ei pot fi cei trei judecători ai infernului, Minos, Eac și Radamante^sursa, pe care Dante îi păstrează în tradiția creștină cu aceleași funcțiuni.

În punctul nevralgic al amurgului, când soarele și lumina se jertfesc într-o liturghie misterioasă, Luceafărul^glosar e punct de fixațiune a tuturor duratelor timpului, adică a diverselor lui ondulațiuni.

Într-o etimologie simbolică, ortoman poate fi Manu^glosar cel drept, identificând această funcțiune cu Polul.

Turmele, pot fi înțelese ca fiind și colectivități umane conduse de șefii lor respectivi spre propria lor finalitate.

"Mări se vorbiră" poate fi și un colocviu ritual între cei trei șefi ai unor organizații inițiatice care, din cauza termenului ortoman, poate fi chiar Tradiția primordială^glosar.

Apare între noi Miorița ca paredru^glosar al ciobanului.^sursa Având în vedere că un paredru trebue să fie complementar cu partenerul lui, Miorița face cuplu cu ciobanul care în cazul acesta simbolizează pe Iisus mielul lui Dumnezeu^sursa. Se poate merge și mai departe. Miorița nu e numaidecât o mielușea care n-a avut nici un pui. Se spune Mioriță și la o oaie foarte tânără, deaceea în traducerile franceze ale poeziei, ea e numită "L’agnelle"^trad. dar și "la brebis", și într-adevăr, în altă variantă românească, balada are numele "Oaia năzdrăvană"^sursa. În cazul acesta, dacă Miorița, în sensul feciorelnic al termenului e paredrul lui Iisus, ce paredru are oaia? Răspunsul nu-i decît unul: berbecul. Or, berbecul e numele lui Ram^trad.

care desemnează două din avatarele lui Vișnu^glosar: Parashu Rama (Rama cu toporul de cremene) și Rama Chandra^sursa.

În limbile germană și engleză, berbec se spune "Rams"^trad.. Toate acestea indică originea precreștină a Mioriței.

"Ram" este suportul lui Agni^glosartrad., focul sacrificial prin excelență, care susține toate lumile. Reamintim aproape identitatea lui Agni cu Agnus^trad. care însemnează miel, și cu Ignis care însemnează foc. Există yogini care aprind focul sacrificial numai prin pronunțarea mantramului^glosar "Ram"^trad..

"ori iarba nu-ți place,^vers.

ori ești bolnăvioară,

Drăguță Mioară?"

Întrebările ciobanului indică o dezordine ciclică, sensibilă în Shahti^glosartrad. lui Ortoman, și nu în Ortoman care e Pol imobil, ceeace nu implică o carență sacrificială ci din contră, pe căile ei, tot așa de virulentă ca și cea a Mioriței, cum se vede în încheierea baladei. Mioara, care este Anima Mundi^glosartrad., sensibilizează orice dezordine ciclică. Baciul care e Ortoman, deci Ax vertical, nu e informat de elementele pozitive și negative ale Lumii pe care o regentează decât prin tremorul lui Anima Mundi care se propagă ondulatoriu dela extremitățile Cosmosului la Axul Polar^glosar care ordonează toate dezechilibrele parțiale într-un Echilibru Suprem. Deci, Miorița are o funcțiune informatorie deosebită de aceea a Baciului.

Anima Mundi e într-o stare de fluență continuă solicitată de expirul și inspirul manifestării. Rămâne ca funcțiune a Polului să distribue aceste tendințe contrarii în vederea unui echilibru final. Ca să ușureze această teurgie, Mioara cere ciobanului să se adăpostească "la negru zăvoi"^vers., adică într-o indistincțiune care e deasupra alternanțelor de orice fel ar fi ele, și asta ca primă cerere. A doua este îndemnul să-și cheme "un câne cel mai bărbătesc și cel mai frățesc". Aceste două calități de bărbăție și frăție (pot fi o aluzie la fraternitățile inițiatice care vor ajuta Polul în lucrarea lui de restabilirea ordinii la sfârșitul de ciclu), pot fi deci, o aluzie la Veltro^trad.. Că această funcțiune de informare aparține tradiției primordia-

le, o dovedește faptul că găsim în literatura populară creștină ceva echivalent: Maica Domnului, pe un munte sacru, povestește Divinului Ei Fiu, un așa-zis vis al Ei, în care sunt retrăite patimile și moartea Lui. Tradiția populară spune că acel care citește în fiecare zi Visul Maicii Domnului^sursa și îl poartă la el, e mântuit; nu însemnează că omul devine colaborator al Maicii Domnului în funcțiunea Ei de receptare și transmitere a ondulațiilor Materiei Prime^glosar? Această funcțiune a mării primordiale este prin excelență oraculară, deaceea Ciobanul îi spune oiței, câteva rânduri mai jos:

"oiță bârsană^vers.

"de ești năzdravană", termen foarte enigmatic, pentrucă implică o cunoaștere esoterică prin excelență. E "năzdrăvană", pentrucă cunoaște sacrificiul Mielului, nu prin ispitire ci prin inspirație. E "Fecioara Orantă^glosar"^sursa cu mâinile neobosit ridicate, prin care se înalță aspirația și prin care se coboară grația.

Toate cele spuse mai sus sunt un fel de "proscomidie^glosar"^trad. a liturghiei ce urmează să ia ființă; cu alte cuvinte, baciul ungurean și cu cel vrâncean se pregătesc să omoare, deci să sacrifice pe baciul moldovean. Omorârea baciului nu este altceva decât frângerea pâinii eucharistice în cupa Graalului. Nici o rezistență din partea ciobănașului, ceeace exclude orice idee de crimă. Cei doi ciobani, vrânceanu și ungureanu sunt asesorii Regelui Lumii^trad. în misterele cosmice pe care le celebrează la asfințitul soarelui pentrucă - particularitate admirabilă a limbii române - "asfințit" însemnează și "sfințit". După cum desăvârșirea sacrificiului lui Hristos implică îngroparea Lui, tot așa ciobănașul își fixează cu precizie ritul de înmormântare, într-un punct echivalent cu "Mijlocul Lumii": "să spui lui vrâncean și lui ungurean^vers. / ca să mă îngroape / aici pe-aproape / la strunga de oi / să fiu tot cu voi / în dosul stânii / să-mi aud cânii / Aste să le spui /".

Urmează câteva particularități ale acestei înhumări: Miorița urmează să-i pună la cap "Fluieraș de fag^vers. / mult zice cu drag / Fluieraș de os / Mult zice duios / Fluieraș de soc / Mult zice cu foc, ceea ce implică faptul că ondulațiunile

orizontale ale apelor primordiale suferă o conversiune verticală prin capul ciobănașului. Se poate presupune că ciobănașul a fost înhumat vertical, ca un yogin iar fluierele nu sunt decât continuarea sușumnei^glosartrad. în lumea transcendentă. Ele se pot presupune ca puse în continuare și având funcțiunea de a lega prin suflu (prana^glosar)^trad. toate planurile de existență sau cele trei lumi. Fiecare fluiéraș are o funcțiune deosebită de specificare a curentului spiritual care exaltează lumile. Incantația celor trei fluierașe sensibilizează elementele caracteristice ale nostalgiei: drag, duios, foc.

Dintr-o altă perspectivă, cele trei fluiere sunt cele trei curente subtile ale individualității: ida, pingala^glosartrad. și sinteza lor, sușumna. E misterioasă menționarea unui fluieraș de os, pentrucă în budismul tantric se întrebuințează tibii umane^sursa ca mijloc de incantațiune. Ne întrebăm dacă acest fluier sacral nu e făcut din "fluierul piciorului"? Într-o lectură ulterioară studiului nostru am găsit în cartea lui F. Schuon. "Regards sur les Mondes Anciens"^sursa descris unul din marile rituri ale Pieilor-Roșii, rit cu numele "La Danse du Soleil"^trad.. Acest rit semnifică o uniune virtuală cu Spiritul solar, deci cu Marele Spirit și simbolizează ratașarea^glosar sufletului Divinității. Dansatorul, în acest rit e ca un vultur zburând spre soare: cu fluierul de os de vultur, el produce un sunet strident și plângăreț, totodată imitând într-un anumit fel zborul vulturului, cu penele pe care le poartă în mâini. Acest raport într-un fel sacramental cu soarele lasă în suflet o urmă de neșters.

Pentru noi, acest ultim fapt va avea o deosebită importanță când vom încerca să vedem ce-a fost în totalitatea lui, ciobănașul.

La evrei, în ziua cea mai importantă a anului, ziua iertării păcatelor (Iom Kipur)^trad. în momentul solemn când Dumnezeu răspunde cererii pasionate de iertare a oamenilor, șeful comunității suflă într-un corn de berbec. Or, am văzut, că ciobanul este și Ram, berbecul. În această liturghie cosmică, intervine și Duhul sub aspectul lui de Suflu și de Prana: "Vântul când a bate / Prin ele-a răzbate^vers. / Ș-oile s-or strânge

/ Pe mine m-or plânge / Cu lacrimi de sânge"

Aceleași picături de sânge pe care le avea Domnul Hristos în timpul patimilor Sale. Aceste lacrimi de sânge sunt aceleași pe care Iosif din Arimateea le-a cules în Cupa sfântă a Graalului^sursa când centurionul Longin a împuns coasta Mântuitorului cu sulița.

O tradiție spune că potirul s-a revărsat^sursa și sângele a căzut pe pământ, pe care l-a străbătut, ajungând până în iad, unde a eliberat pe damnații atinși.

O altă tradiție, mai precisă, ne spune, că în timp ce sângele Mântuitorului umplea cupa, Maica Domnului își storcea sânul în aceași cupă, așa că ceeace a ajuns în fundul iadului, răcorindu-l, era o licoare mixtă, am putea spune androginică.

Crăiasa despre care vorbește ciobănașul este Mireasa noastră, Moartea, și când povestește că la nunta lui a căzut o stea^sursa, ne referim la tradiția populară că atunci când moare un om, o stea cade. Totuși, ciobănașul atrage atenția Mioarei să nu spună turmelor de omor pentrucă turma nu poate înțelege secretele Polului.

"Iar tu de omor / Să nu le spui lor^vers. / să le spui curat / că m-am însurat / c-o mândră crăiasă / a lumii mireasă".

Însă, Mireasa Lumii are un sens mult mai profund și mai vast.

Este Anima Mundi, Mireasa tuturor inițiaților, la care nu se poate ajunge decât după ce s-a băut licoarea de lacrimi, sânge și lapte și s-a pășit peste pragul morții.

În versurile care urmează se întrebuințează un limbaj foarte precis, valabil chiar tehnic, referindu-se la o hierogamie^trad.. Regele-Păstor se cunună cu Anima Mundi: "Soarele și luna / Mi-au ținut cununa /"^vers. - și se află la cele două colțuri superioare ale imaginii, ca în gravurile alchimice^sursa, "brazi și păltinași / I-am avut nuntași", martori veniți din paradisul terestru, "Preoți, munții mari", coloane de susținere a templului cosmic, "Paseri, lăutari", ceeace ne pune în directă legătură cu limba păsărilor^glosarsursa care e limba paradisiacă, "Păsărele mii și stele făclii" - ochii apelor superioare.

Acum apare în poezie mama ciobănașului. "Măicuța bătrână, cu brâul de lână"^vers. care ca toate mamele esoterismului rătăcește în căutarea Fătului ei Frumos, ca Maica Domnului, Demeter, Afrodita, Istar^sursa și altele. Dar în baladă se insistă mai ales punându-se accentul de greutate pe aspectul ei substanțial. Deaceea ciobănașul cere Mioarei să vorbească mumei numai de nuntă nu și de moarte. În privința căderii stelei observăm că poate fi vorba de o stea echivalentă cu cea a Magilor^sursa care s-a oprit la Betleem, deci acolo unde cade ea din cerurile superioare în lumea noastră, este în adevăr o gură de rai.

Spuneam mai sus că fluierașul de os poate fi în legătură cu misterele tantrice. Este o aluzie la lumea subterană și reamintim că regele morților este Yama^glosartrad., fratele lui Manu^trad., ceeace ne arată că ciobănașul se identifică cu Manu.

Yama cântă, și fluierul lui de os se transmută în aur prin suflul divin al lui Yama care sub această ipostază, odată cu transmutarea osului în aur se transmută și el în Manu.

Fluierul de os este "neclintita limbă" între celelalte doua fluiere. Din această perspectivă, Yama și Manu sunt cele două tipsii ale balanței cosmice iar ciobănașul apare ca un Hermes Psihopompos^glosarsursa conducând sufletele morților spre destinele hărăzite lor de impecabila și implacabila Balanță.

Identificarea ciobănașului cu Hermes este cu atât mai justificată, cu cât Hermes este găsit în tradiția dacică sub numele de Aramis sau Sarmis Vasilevs, cum îl găsim pe monede^sursa.

Sarmisegetuza^glosar e orașul lui Hermes. Păstor al oilor vii, Hermes-Sarmis e și Păstorul morților.

Curentele subtile care sunt inerente microcosmosului^glosar se află în virtutea analogiei și în macrocosm sub formă de linii de forță, curentele subtile ale unei țări. În țările noastre ele ni se par indicate de așa zisa transhumanță^glosartrad., pribegie a oilor dela munte la șes și înapoi la munte. "Urcă și scoboară / și drumul măsoară^vers. / trei turme de oi / de oi tot țigăi", din altă variantă a Mioriței, într-un mers sacral și inițiatic, evertuând latențele spirituale ale țării. Dar această evertuare nu o fac

numai turmele de oi ci și ciobanii lor în legătură cu anumite individualități misterioase ce le încrucișează drumurile, de pildă, orbii rătăcitori, sărmani, care în noaptea lor și-au pierdut aproape și numele. Ne referim la o misterioasă povestire a lui Sadoveanu intitulată "Orb sărac" care se găsește în Hanul Ancuței^sursa. Hanul este un punct de interferență a diferite destine, unificate prin cântecul de cimpoi al orbului, care le sintetizează pe toate. Pielea de capră neînsuflețită a cimpoiului se umple cu suflul vital al orbului. "Cuprinzând instrumentul sub cotul stâng el țipă odată scurt ca și cum l-ar fi durut" Toată viața orbului trece în instrumentul înviat. Apoi începu a mormăi și-a da sunet de cântec vechi. Aista-i cântecul Mioarei, grăi orbul, întorcându-și spre noi zâmbetul. Dacă poftești altceva, stăpâne, îți pot zice pe urmă... Cimpoierul umflă mai tare foiul, apoi, călcând cu degete repezi pe găurile surle chemă un viers de mâhnire din depărtarea anilor de demult. Înălțând ochii morții spre stele (ca Orfeu^glosar pe anumite vase antice, n.n^sursa) lăsă pliscul cimpoiului și cântă cu glas. Spunea ceva despre trei ciobani care coborau cu turmele din munte și doi dintre ei aveau gânduri rele asupra celui mai tânăr:

S-aude, s-aude / departe la munte^vers. / goman, gomănaș^trad. / de trei ciobănași goman, gomănind / oile pornind...

Iar isbucni în surlă chemarea de demult. O simțeam în mine ca o bătaie de inimă a oamenilor care au fost și nu mai sunt pe acest pământ" În adevăr, nu-i acesta cântecul lui Yama, regele morților, conducându-i spre destinele lor?

În următoarele spuse ale orbului se atinge nucleul misterului: "Eu rămânând fără vedere încă de pe când eram copil, am ieșit din sat dela noi și am pornit în lume. Și oploșindu-mă într-o iarnă pe apa Prutului, la o perdea de oi (turma sacră în momentul iernii este învăluită de taină ca un făt de placenta lui), am stat la niște baci bătrâni, la focuri care nu se mai stingeau niciodată". Focuri sacre ca acelea din templele vremurilor vechi. "Și acei baci vechi din pustie, m-au învățat lângă foc acest cântec". Și acum aflăm cheia întregului descântec: "m-au legat cu blăstem (care e mai mult decât un

jurământ)să nu-l uit niciodată și de câte ori oi suna din cimpoi să-l zic mai întâi și mai întâi". Ce e asta dacă nu o transmisiune inițiatică ce nu se poate face decât verbal și nu prin lectură, prin cărți. Vedem deosebirea dintre recitarea simplă a poeziei și aceea care se încarnează în sufletul cimpoierului, și se pune o întrebare. De ce n-ar mai exista și acum orbi sărmani care să recite cu autoritate și legitim "Miorița"? care-și recapătă centralitatea și autoritatea prin faptul că blăstămul obligă pe recipiendar^glosar să-l cânte înaintea oricăror altor versuri, oricare ar fi ele. Miorița rezumă toate tristețile și nădejdile noastre.

But the rest is silence^trad., cum o spunea un bard inițiat din Apusul îndepărtat.

Folticeni

Dragă prietenă,

Am sosit ieri la Folticeni^sursa, pe un timp glacial, senin și metafizic. Toată lumea se vaită de el, dar mie mi-a adus boarea dela Muntele Sfânt, la poalele căruia e așezat orășelul nostru. Nu a scăzut ci a multiplicat cealaltă boare foșnind din întrevederile și convorbirile noastre.

Îți urez ție, lui Corvin și lui Gri, ad libitum^trad., toate urările de Paști, a căror sărbătoare se rezumă la salvgardarea flăcării verticale și ascensionale a făcliei de Paști. Fiecare o avem în vârful inimei noastre, vârf la care ne ridicăm prin ascensiune: ascensus montis, ascensus mentis,^trad. după jocul de cuvinte al Sfântului Bonaventura^sursa.

Peste o săptămână, vei fi și tu la Câmpina împreună cu Corvin.^sursa Vei simți și tu binecuvântările Muntelui, care e acelaș sub diferite nume.

Cu toată afecțiunea

V. L.

«al-ḥamdu li-Llāhi waḥdahu» (الحمد لله وحده) — „Lauda [se cuvine] lui Dumnezeu, Celui Unul” (ar.)

Folticeni · 1. 7. 1980

Draga mea, istmul dintre București și Folticeni^sursa mi-a fost destul de greu de trecut, mai ales acum când contrastele se

individualizează. La București am lăsat principii corporificate, pe când pe valea Moldovei, totul se abstractizează prin transcendere.

Oamenii pe care i-am lăsat s-au coagulat în mituri și fulgurațiuni plastice, prin imobilizarea timpului. Poarta strâmtă^sursa se strânge ca o cămașă de zale în jurul trunchiului meu; câteodată mă sufoc. Șederea mea bucureșteană mă obligă să văd în jurul meu numai simboluri, pe care biata mea ființă nu e pregătită să le asimileze decât prin chin și sforțări penibile.

Ca să treci "prin urechile acului"^sursa trebue să devii tu însuți Ureche și Sunet Primordial, Parașabda^glosartrad..

Îți scriu pe o masă joasă, așezat turcește pe parchet, cu fața spre geamuri. Dar de-a dreapta și de-a stânga mea veghează pe pereți, Cocorul și Balauri, animale care te obligă să trăiești heraldic lumea, adică simbolic, cum o spuneam mai sus. Toată ambianța mă îndeamnă la schematizare geometrică; prototipurile acestei geometrii sacre le poți vedea, te pot ajuta numai ridicând capul în sus "a rivider le stelle"^trad., cum o fac în anumite picturi, Orfeu și anumiți rătăcitori taoiști, pe pânze de mătase^sursa. Mi-aduc aminte, de o pictură de vas grecească, în care Orfeu cu lira în mână își ridică ochii spre stele^sursa, până la punctul când capul face cu ceafa un unghi drept.

Chiar la București mi s-a întâmplat un lucru care m-a catapultat violent în mit. Poate îți aduci aminte: Luni mi-am luat rămas bun dela tine și nu ne-am mai văzut. A doua zi, mi s-a întâmplat, a intrat în viața mea un eveniment extraordinar pe care sunt silit să-l numesc uluitor, stupefiant și crede-mă, că am simțul valorii cuvintelor.

O întâmplare veche din viața mea s-a actualizat pe neașteptate, aducând cu ea un cortegiu, o procesiune de ființe din basm și din mit.

Iartă-mi obscuritatea, dar această obscuritate este placenta care vitalizează întâmplarea și-i creiază învelișul cald. Mitul nu poate fi pus în frigider.

Poate, cu voia lui Dumnezeu, îți voi putea împărtăși acest eveniment formidabil, care ține de Marile Mistere^glosar și care

odată va trece dela potență la act, dela prevestire la efectivitate. Proximitatea temporală între despărțire și eveniment, creiază o solidaritate între el și tine.

Perfectarea însă se va săvârși la Folticeni. Pot să-ți spun că e în strânsă legătură cu Miorița, la care am lucrat amândoi un anotimp^sursa...

Ce vești îmi mai poți da?

«salām ʿalaykum» (سلام عليكم) — „Pace vouă” (ar.)

«al-ḥamdu li-Llāhi waḥdahu» (الحمد لله وحده) — „Lauda [se cuvine] lui Dumnezeu, Celui Unul” (ar.)

Folticeni · 21. 7. 80

Dragă Roxana,^sursa

Îți scriu din pustie, în toate sensurile cuvântului. Sunt singur, Stella e plecată la București^sursa, și de opt zile am intrat într-un Ramadan^glosartrad. feroce care mă stinge, mă omoară. Dar merită mai mult strigoiul care, de când sunt, mă gâtue, merită mai mult cămașa lui Nesus^trad. care mă înveninează de când mă știu. (?) Îți dau un mit de interpretat: Heracles s-a căsătorit cu nimfa Dejanira^sursa, pe care a încercat s-o fure centaurul Nesus. Hercule l-a omorât cu o săgeată. Fiara-om a muiat o cămașă în propriul lui sânge, sfătuind pe Dejanira să îmbrace pe Herakles cu ea, când va socoti că soțul ei este necredincios. Mai târziu, Dejanira a socotit, pe drept sau nu, că este cazul și-a dat cămașa otrăvită soțului ei s-o îmbrace. Cămașa s-a lipit de trupul fiului lui Zevs făcând una cu el. Veninul a pătruns în mădularele semizeului, mistuindu-le cu focul lui nestins. Zadarnic încerca Herakles s-o smulgă: smulgea bucăți de carne cu ea. Ca să scape, a făcut un rug din codrii mai multor munți, i-a dat foc și s-a aruncat în el; atunci a devenit zeu și locuitor al Olimpului. Interpretează mitul și să-mi spui și mie judecata ta. Iată, îți întind o ceapă degerată: mitul ilustrează aspectul de rigoare al Dorului^glosar, Dorul devenit Vitriol^trad....

Deaceia, privesc cu teamă dorul ce mă bântue, un dor de nimic, de nimeni, dor pentru dor, care, chiar în viața exterioară te face un spectru rătăcitor. De dat înapoi, nu se mai poate, pentrucă devii demon

Cine crede dorului^vers.

Are casa cucului

Și odihna vântului

Și odihna vântului

Draga mea și pe tine te-a mușcat șarpele de călcâi^sursa. Nu avem altceva de făcut, decât să adăugăm o dimensiune intelectuală dorului care să transforme vârtejul în vortex, în sferoid vibratoriu, "apă curată trecută prin piatră", piatra devenită filtru. Așa va curge Moldova între noi. Am găsit un bocet asemănător cu acela pe care mi l-ai arătat, dar are în plus o indicație pentru mort: călătoria mortului se face "spre apus / unde soarele-i ascuns^vers. / unde-s toate florile / cu toate surorile / și-unde floarea soarelui / șade-n poarta raiului. Zorile apusului...

Simbolismul cărții: în timpul războiului, mi s-a jefuit biblioteca din Folticeni, din care și o carte foarte prețioasă despre alchimie^sursa, cu numeroase planșe, ediție de lux. Prin ce mâini, prin ce tribulații a trecut, timp de 36 de ani, nu știu. A ajuns la un prieten al lui Ilioaia, care o avea dela altcineva; prin Ilioaia, cartea a ajuns iar la mine, cercul s-a închis, cartea și-a terminat bejenia, in șaa Allahu^glosar.^trad. Simbolul e admirabil de grăitor, Ți-l ofer pe tipsie.

«salām ʿalaykum» (سلام عليكم) — „Pace vouă” (ar.)

«al-ḥamdu li-Llāhi waḥdahu» (الحمد لله وحده) — „Lauda [se cuvine] lui Dumnezeu, Celui Unul” (ar.)

Folticeni · 11. 8. 80

Dragă Roxana,

Sper că scrisoarea aceasta va ajunge la casa ta înaintea întoarcerii tale din circuitul rusesc. Avem parte numai de circuituri... Cartea mea despre focul filozofal care revine la

mine după o pribegie de 36 de ani, inelul tău dela Ierusalim^sursa, sensibila mea prietenă... Să sperăm că aceste circuituri sunt scurt-circuituri în sensul pozitiv și exaustiv al cuvântului.

Nouă tuturor, ne pare că mergem în linie dreaptă, în realitate procedăm în spirale care se deplasează, ciclonuri nesensibile. Totul este să descoperim că dreapta e o nălucire și că totul, proecție a Imuabilului în ciclul Devenirii, este circuitul. Descoperirea lui este Magnum Opus^glosartrad.. Invitații lui Schwarzenberg, din interiorul Godenholmului^glosarsursa, aud în noaptea polară, cântecul păsărilor migratoare, cântece de inițiați în procesiune. Dar în același timp auzeau și geamătul cosmic al lupului Fenrir^glosartrad., ale cărui bale dau naștere Căii Laptelui.

Roxana, trecem peste abis, pe un pod făcut dintr-un tăiuș de brici^sursa. Ca să-l trecem trebue să ne reducem la punct. Suntem implacabil constrânși la inhibiție și la poarta strâmtă. Mă gândesc că mersul precesional fiind circular, ființa noastră chiar sub aspectele ei cele mai grosiere este o ceață-vortex, care și ea se învârte în jurul ei însăși, ca pământul, în jurul Soarelui și al lui însuși.

Toată viața noastră e făcută din dans, își are justificarea și finalitatea în joc. Deaceia, viața e atât de gravă. Fiecare gest al nostru, fizic și spiritual creiază vârtejuri cosmogonice. Nietzsche spune că Zaratustra învățase toată înțelepciunea lumii, afară de coroana ei care este dansul^sursa. Deaceia a ieșit din singurătatea lui. Și-a transformat ființa în galaxii geometrice, coruri de cilindre, de spirale, de poligoane. Deaceia Platon pusese pe frontispiciul școalei lui deviza^sursa "nimeni nu intră aicea dacă nu e geometru" și geometrizarea aceasta era obligatorie pentru ființa integrală.

Dacă mari spirituali ca Enoh, Ilie, Maica Domnului au trecut și cu trupul în slăvile cerului^sursa, însemnează că și-au geometrizat și trupul, prefăcându-l în masă vibratorie, în impuls spiraloid. Descoperiseră și actualizaseră Luz^trad.-ul din ei, nu numai la locul lui obișnuit, la baza coloanei vertebrale, dar și în orice fragment de schelet, în fiecare bucată de

ciolan. Căruța de foc în care s-au ridicat la cer^sursa, nu le era exterioară; era însăși ființa lor fizică.

Citatul din Schuon^sursa, confirmă considerațiile de mai sus.

Mă tem că nu voi putea trece pe la Putna^sursa, căci dela 15 August până la 1 Sept. vom avea parte numai de vizite și musafiri.

Crede-mă că sângerez. O vizită a ta la Folticeni e timpurie.

Cu toată afecțiunea,

«salām ʿalaykum» (سلام عليكم) — „Pace vouă” (ar.)

Folticeni · 16. 9. 80

Draga mea Roxana,

Fac o sforțare imensă ca să-ți scriu câteva rânduri: am ajuns în tenebrele voiajului infernal.

Fii bună și înțelegătoare. Sunt adumbrit de amurg.

Tu ce mai faci? Ți-ai luat un nou post în primire? Câteva rânduri dela tine mi-ar face bine. Io perdei la speranza dell’altezza..^trad.

Cu toată afecțiunea unui melancolic.

Semnătura «Ilu» (إلو) — numele de alint al autorului, scris cu litere arabe (alif, lām, wāw).

Facsimil: începutul scrisorii olografe a lui Vasile Lovinescu din 13 octombrie 1980 (transcrisă mai jos). Sus, invocația arabă «al-ḥamdu li-Llāhi waḥdahu» — „Lauda [se cuvine] lui Dumnezeu, Celui Unul”; dedesubt, la dreapta, o adresare în arabă către Roxana («… Rūksānā», primul cuvânt nesigur — probabil «salām ʿalaykum yā», „pace ție, o”). Manuscrisul arată mâna tremurată a ultimilor ani și câteva deosebiri față de tipar: «Nu îndrăznesc» (tipar: «întrăznesc»), «strălucește ca în oamenii» (tipar: «strălucește ea în oameni»).

Folticeni · 13. 10. 80

iartă, dar sunt așa de extenuat^sursa că simpla ridicare a stiloului îmi este o oboseală. Sunt gesturi de om viu și viața mă obosește.

Nu-mi mai vorbește decât noaptea.

Draga mea, veștile pe care mi le-ai dat m-au pietrificat. Stau lungit toată vremea și celelalte gesturi pe care sunt silit să le fac, sunt automatisme.

Mă gândesc într-una la tine cu suavitate. Te întovărășesc în gând când treci pe la fereastra mea, zilnic. Vestigium pedis.^trad.

Nu întrăznesc să te întreb ce mai faci și totuși aș dori s-o știu.

Nu mai citesc decât texte crepusculare^glosar: "frumusețea "strălucește la granița cea mai îndepărtată; din cea mai

"îndepărtată depărtare strălucește ea în oameni...

"Cunoașterea străbate toate punctele spațiului saturându-se cu depărtare... umple în fiecare punct depărtarea spațiului

"cu depărtarea timpurilor... zăcând crepuscular" (Hermann Broch, Moartea lui Virgil.)^sursa

Nu vorbi de starea mea lui Florin^sursa; asta ar putea demoraliza prietenii.

Îți sărut aripele suave.

Ilu

«al-ḥamdu li-Llāhi waḥdahu» (الحمد لله وحده) — „Lauda [se cuvine] lui Dumnezeu, Celui Unul” (ar.)

Folticeni · 1. 12. 80

Draga mea prietenă,

Vei putea oare să înțelegi și să ierți? Luciditatea ta e singurul lucru luminos în calvarul meu, busolă infailibilă. Luciditatea vine dela Lux și e singura licărire de lumină la capătul unui tunel de demoralizare și dezolare. Iartă-mi torpoarea, Roxana, nu e uitare, ci concentrare asupra vestigiilor trecutului. Am eu dreptul să te bag în pustiul meu? Stressarea aceasta, îmi este permis s-o iau drept un episod, un fragment de voiaj infernal, care prin economia lui trebuie să aibă un terminus?

Îți mulțumesc cu o vinovată întârziere, pentru pachetul cu lucruri bune pe care mi l-ai trimis, întârziere ce-și are scuze în cele spuse mai sus. Și acest pachet își are purgatorul lui...

Am îngropat pe Lilica^sursa; încă un fragment de pod ce se surpă în spatele meu. Am dus-o la cimitirul din Oprișeni, dealungul străzii Rădășeni prin fața casei ei, a lui Creangă, a lui Sadoveanu^sursa și a copacului simetric și geometric pe care mi l-ai semnalat. Geometric, deci metafizic. Pe când groparul arunca țărâna peste sicriu, mă gândeam că scheletul e singurul element metafizic din trupul nostru. Este o rețea de forțe. Luz-ul este în definitiv un sâmbure de schelet. Osemintele sunt geometrice ca și arborele depe ulița Rădășenilor, ca și Arborele Vieții^glosar, cruce cosmică^sursa.

În Masonerie, în momentul de intrare în Lojă a noului Mason, este un rit ce se cheamă despuierea metalelor^glosarsursa, cu alte cuvinte, o despuiere a tuturor accidentelor, a tuturor superfluităților din noi. În acest mod, recipiendarul intră în caverna cosmică nud ca un fetus, ca un schelet de fetus. La fiecare cerc al Infernului, Dante își despoaie un fragment din carnea lui, până la dezvelirea totală. Când ajunge la capătul drumului infernal, Dante nu mai e decât un schelet. Când iese din Infern, pe spatele lui Lucifer^glosarsursa, Florentinul e un pachet de oseminte ambulant. Dar revede stelele, adică intelecțiunile și atunci, pe măsură ce se aburcă pe muntele Purgatoriului, își recapătă carnea, dar o carne glorificată, ca aceia a lui Adam înainte de cădere, pe care și noi o vom recăpăta la a doua Venire, mântuiți și păcătoși^sursa, carne susceptibilă de beatitudini și de chinuri indicibile. Faimoasele scene cu dansul morților (Totentanz^glosar)^trad., pictate pe zidurile cimitirelor din Evul Mediu, semnalau zădărnicia vieții lumii noastre și erau, în acelaș timp, o fereastră spre sferele metafizice ale Vortexului Sferic Universal^glosartrad.. Era un dans al schemelor. Dar sunt atâtea de spus, la un pelerinaj al cărui capăt este Tăcerea.

Pot îndrăsni să sper o scrisoare dela tine?

Ilu