Traduceri

trad. „Legea veșnică” (lat.).

Glosar — Tradiția primordială: Depozitul unic și ne-uman de cunoaștere din care derivă, prin adaptări succesive, toate formele tradiționale particulare — religii, doctrine metafizice, arte sacre, inițieri. Guénon o numește primordială nu pentru că ar fi cea mai veche dintr-o serie, ci pentru că e principiul seriei: nu o religie mai bătrână decât celelalte, ci unitatea din care ele se desfac, cum razele se desfac din centru. Coomaraswamy îi spune philosophia perennis și arată, în Hinduism and Buddhism, că deosebirile dintre tradiții sunt de limbaj și de adaptare, nu de conținut. Caracterul ei apauruṣeya — „ne-omenesc” — este formula hindusă pe care Lovinescu o invocă atunci când susține că nici basmul, nici marea literatură nu-și inventează miturile, ci le primesc. Localizarea ei primă, în toate tradițiile care vorbesc despre asta, e polară, nu orientală: Hyperboreea, Tula, Vara lui Yima; abia după așezarea Kali-Yuga, centrul devine subteran și inaccesibil, de unde numele Agarttha. → glosar: Lex Perennis

trad. Sanātana Dharma (sanscr.), „Legea veșnică” – numele propriu al tradiției hinduse.

Glosar — Tradiția primordială: Depozitul unic și ne-uman de cunoaștere din care derivă, prin adaptări succesive, toate formele tradiționale particulare — religii, doctrine metafizice, arte sacre, inițieri. Guénon o numește primordială nu pentru că ar fi cea mai veche dintr-o serie, ci pentru că e principiul seriei: nu o religie mai bătrână decât celelalte, ci unitatea din care ele se desfac, cum razele se desfac din centru. Coomaraswamy îi spune philosophia perennis și arată, în Hinduism and Buddhism, că deosebirile dintre tradiții sunt de limbaj și de adaptare, nu de conținut. Caracterul ei apauruṣeya — „ne-omenesc” — este formula hindusă pe care Lovinescu o invocă atunci când susține că nici basmul, nici marea literatură nu-și inventează miturile, ci le primesc. Localizarea ei primă, în toate tradițiile care vorbesc despre asta, e polară, nu orientală: Hyperboreea, Tula, Vara lui Yima; abia după așezarea Kali-Yuga, centrul devine subteran și inaccesibil, de unde numele Agarttha. → glosar: Sanathana Dharma

trad. vitriolum (lat.) – acrostihul formulei hermetice VITRIOL; vezi nota de la p. 114.

Glosar — Vitriol: Acrostihul formulei hermetice Visita Interiora Terrae Rectificando Invenies Occultum Lapidem Veram Medicinam — „Vizitează cele dinlăuntru ale pământului și, rectificând, vei găsi Piatra ascunsă, adevărata medicină”. Cuvântul numește totodată acidul care dizolvă tot ce nu e pur, de unde paradoxul pe care Lovinescu îl exploatează în toată cartea: aceeași substanță este venin și leac, Apă Moartă și Apă Vie. Pentru un profan în care binele și răul n-au fost încă despărțite, licoarea ucide; pentru cel rectificat, dă nemurirea. De aici șirul de nume pe care le înșiră la p. 114 — Haos, Casa Tatălui, Umidul Radical, Uter Universal, Fecioria, Viperă, Fons Terribilis — și de aici echivalarea cu sângele Mușatinilor: o licoare care curge în vine și care cere, pentru a nu-l ucide pe purtător, o rectificare neîntreruptă. → glosar: Vitriolum

trad. Matsya-avatāra (sanscr.), „Avatarul-Pește” – prima coborâre a lui Vișnu, care salvează pe Manu din potop.

Glosar — Avatar: Avatāra (sanscr.) înseamnă literal „coborâre”, iar drumul pe care se face coborârea se numește avatarana. Deosebirea față de reîncarnare e hotărâtoare și Lovinescu o subliniază: nu e vorba de un suflet purtat de karma lui în altă naștere, ci de un principiu divin care descinde cu misiune, rămânând ceea ce este. Tradiția hindusă numără zece avataruri majore ale lui Vișnu, dintre care cel dintâi este Matsya, Peștele care trage corabia lui Manu peste apele potopului, iar cel din urmă, încă neivit, Kalki, călărețul de la sfârșitul Kali-Yuga. Peștele revine ca simbol al lui Hristos în catacombe (ichthys), iar Guénon socotește acest simbolism de obârșie nordică. Pe acest fond citește Lovinescu basmul Băiatul cel bubos și ghigorțiul: peștele scos din fântână și redat apei este Avatarul, iar ciutura care-l poartă este cupa. → glosar: Matsya-Avatara

vers. Mihai Eminescu, Memento mori, vv. 574—600. Autorul citează din memorie, cu scurtări. Textul canonic (ediția critică Perpessicius, M. Eminescu, Opere IV. Poezii postume, Editura Academiei R.P.R., 1952): „Și deodată zi se face, un ocean de lumină, / Fluviul a ieșit din codri, în câmpii fără de fine, / Cari verzi și înflorite, mândre-n soare se întind. / Dar cât ține răsăritul se-nnalț-un munte mare — / El de două ori mai nalt e, decât depărtarea-n soare…”; mai departe „Pe acea poartă din munte iese zori în coruri dalbe”, „Zeii Daciei acolo locuiau — poarta solară / În a oamenilor lume scările de stânci coboară”, „Și pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume / Și din cupe beau auroră cu de neguri albe spume, / Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră și răsun'.” Parantezele drepte sunt ale ediției de față, acolo unde autorul a lăsat citatul neterminat. [Mihai Eminescu — Memento mori (Panorama deșertăciunilor), ro.]

trad. „Roza-Crucea de Aur” (lat.) – ordinul rosacrucian reorganizat în sec. XVIII de Samuel Richter, zis Sincerus Renatus („Sincerul Renăscut”).

Glosar — Rosa-Croce: Confreria anunțată de cele trei scrieri apărute la Cassel și Strasbourg între 1614 și 1616 — Fama Fraternitatis, Confessio și Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz — atribuite lui Johann Valentin Andreae. Întemeietorul legendar s-ar fi născut în 1378 și ar fi trăit 106 ani. Guénon susține, în Aperçus sur l'initiation și în Le Règne de la quantité, că Rosa-Cruce nu desemnează propriu-zis o societate, ci o funcție și o treaptă inițiatică — aceea a celui care a desăvârșit Micile Mistere; iar manifestele ar marca nu nașterea, ci retragerea organizației, după legea potrivit căreia ce se face public încetează să mai fie lucrător. Lovinescu reține coincidența pe care o socotește semnificativă: întemeierea Moldovei cade în aceiași ani cu nașterea censată a lui Christian Rosenkreutz, iar zâna din poemul lui Stamati îl încununează pe Bogdan cu trandafiri, nu cu aur. → glosar: Aurea Rosa Crux

trad. luz (ebr.) – osul nepieritor din corpul omenesc, sâmburele învierii; totodată numele cetății lui Iacob (Facerea 28, 19) și al Agartthei. [Facerea (Biblia sinodală), ro.]

Glosar — Luz: Osul nepieritor din trupul omenesc, situat după unele tradiții la baza coloanei vertebrale, după altele în creștet; din el va fi reclădit trupul la înviere, cum se reface planta din sămânță. Numele e totodată al cetății lângă care Iacob a visat scara îngerilor și pe care a numit-o Bethel, „Casa lui Dumnezeu” (Facerea 28, 19); după o legendă rabinică, îngerul morții n-are putere asupra ei. Guénon îi consacră un capitol în Le Roi du Monde, arătând că Luz este, în microcosm, ceea ce Agarttha este în macrocosm: ceea ce rămâne neatins când toate celelalte se dizolvă. Lovinescu folosește echivalența ca să justifice deplasarea cercului în figurile sale geometrice: Luz-ul se poate actualiza în oricare din centrele subtile, fără ca celelalte localizări să dispară. → glosar: Luz

Cuvânt înainte

Icoana Arhanghelului Mihail

Trestia de aur

Interpretări inedite ale simbolismului din două snoave aparținând lui Ion Creangă

Teatrul demiurgului. (la rădăcinile dramei)

Deus ludens

O nouă fațetă a lui Gh. Asachi

Incantația sângelui. Actul I

Note de lectură. La romanul lui Gustav Meyrink, Der Engel von westlichen Fenster

Considerații asupra ultimelor 12 devize din «Profeția Papilor» a Sfântului Malachie