omul din această lume, pe când primul e numai o asimțire, și în condițiile de viață ale lumii noastre e cu totul improbabil ca omul să poată trece de la asimțire la efectivitate, afară de intervenții excepționale de sus, care nu se întâmplă. De aici incertitudinea, uneori luând forma directă de necredință și pe care argumentarea intelectuală nu le reduce.
Chiar o simplă concentrare mentală fără asimțire, dezbrăcată însă de toate parazitismele psihice, e mai pură decât o asimțire încâlcită în elemente animice.
*
Citit din povestirile lui Pu Sung-Ling. Supranaturalul e atât de îmbrăcat în viața cotidiană, încât și editorii comuniști ai cărții, ca să explice și oarecum să scuze faptul - îl interpretează ca o substituire la realitățile lumii noastre, o critică indirectă a societății umane, care, chipurile, în vremea aceea de "tiranie" era imposibilă direct. Astfel descrierea Infernului nu e altceva decât o reprezentare de-abia deghizată a situației de fapt a societății chineze din sec. XVII.
Cititorul modern nu poate să-și închipuie adevărul care este acesta: interferențele lumii grosiere cu planul subtil și chiar spiritual erau așa de curente încât constituiau trama în țesutul vieții cotidiene.
Ceea ce derutează cititorul de astăzi este că întâlnirile cu supranormalul nu se întovărășesc cu exaltări, cu delir psihic, cu nici o transă. Aceasta arată simplitatea, puritatea taoistăglosartrad. a sufletului chinez din acea vreme și că, interferențele de care vorbeam fiind așa normale, nu necesitau exaltare anormală a psihicului. Atunci, se pune foarte firesc întrebarea: basmele care datează dintr-o epocă și mai pură și mai veche decât povestirile lui Pu-Sung-Ling, nu exprimă normalul epocii lor?
Prin urmare, nu trebuie să învinuiești pe autorul chinez că nu reprezintă anormal lucruri și evenimente care în vremea lui erau normale.
*
612 (91)Visăraia e borborosglosartrad. și deci nimic mai opus, mai dușman murmurului, după expresia lui R. Nu adversitățile, duritățile lumii exterioare, tocesc în noi facultățile de exaltare, de evertuare, de entuziasm, în sensul misterelor - ci visul, acela care ar părea la prima vedere cel mai indicat să le producă. Mlaștina în care te cufunzi, fără speranță de reîntoarcere, care tocește în noi asentimentele, intențiile, este visul. Onirismul este o hemoragie a tuturor elementelor subtile din ființa noastră. Această rouă a Sf. Duh de care vorbesc misticii, acest ulei supraesențial, este înăclăit, poluat și asasinat în apele impure ale imaginațiunii. Dar cum să te sustragi, unde să găsești puterea supraumană, de a te smulge gâdilării, excitărilor psihicului inferior care ne dă satisfacții nesolicitate și mercenare?
Atotputernicia visului e făcută din comoditatea lui, de aceeași clasă ca și comoditatea prostituatei.
*
Asimilarea Peștelui cu litera nuntrad. mă face să mă întreb asupra unui aspect simbolic al lui Hristos, anume acela de Pescuitor. Hristos e Pescuitor de suflete. Strângând mai de-aproape chestiunea, Peștele e sufletul, dar caracterul lui de Arcă, îl face să fie chintesența sufletului, chivotul care-i păstrează rădăcinile, chivot care se află în centrul inimii noastre.
Remarcabil e faptul că are forma Luzuluiglosartrad.. Verbul îl pescuiește, îl scoate din adâncuri, îl aduce la suprafața Apelor, apoi îl ridică deasupra lor, sfârșind la divinul lui Pescuitor. Invocațiunea, dhikrglosar,trad. Anamnesisglosartrad. evertuează rădăcina centrală din ființa noastră și promovând-o, adică ridicând-o în "slava Cerului", atrage și restul după ea, căci plantele trebuie necesarmente să-și urmeze rădăcina. Oricât ar fi de mare, de reală puterea noastră de discriminare și de scrutare, niciodată n-am putea să ajungem până la piatra ocultă prin excelență, sub care se ascunde Peștele. Dar prezența unui Magnet, care prin definiție trebuie să fie în afara ființei noastre, îl face să iasă din ascunzișul lui, atras de o irezistibilă momeală.
Peștele se ridică în contra apelor pentru a-și depune icrele. Așa și peștele divin din ființa noastră se ridică din Apele
613 (92)inferioare spre Apele Superioare pentru a-și depune lapții în Calea Laptelui.
Firul undiței e axa verticală care pleacă din centrul ființei noastre spre Ceruri "proiecțiune în intemporal", după cum o numește Guénon. După cum pescarul nu trage brusc ața în sus când peștele se prinde de momeală, tot așa și Luzultrad. după ce s-a agățat de ancora divină, nu trebuie smuls brusc, căci se rupe ața și reacționează terific apele care nu vor să dea drumul captivului lor. Ci trebuie ridicat încet, "suaviter, magno cum ingeniotrad.", lăsat să se coboare, iar ridicat și încet, încet adus la mal. De aceea, nu trebuie să ne descurajăm când exaltarea, râvna noastră spre Sublim, Satwaglosartrad. din noi, se afezează* pe noi înșine, pe suprafața apelor inferioare.
După puțin timp își reia zborul, dacă cunoaștem și știm că acolo, Sus, e o Stea Polară imuabilă, în jurul căreia toate se învârtesc, și spre care toate în mod necesar converg. Atâta vreme cât traiectoria verticală a Reintegrării străbate lumi manifestate, fie ele chiar informale, această ascensiune trebuie să urmeze legea fundamentală a Cosmosului, care e Dualitatea, pendulare, în sus și în jos, la dreapta și la stânga.
*
Dacă succesiunea apare ca simultaneitate în Principiu, însemnează că lucrurile condiționate de timp și spațiu se găsesc în planul cauzal în rădăcinile lor. Asta într-o perspectivă ascendentă. Dar la un grad ulterior, chiar în manifestarea temporală, chiar manifestate, lucrurile sub ochiul lui Șivaglosar apar tot simultane.
Ce trebuie să fie în ochii unui Desăvârșit! În același timp mai reale decât ne apar nouă și totodată iluzorii. "Montre-moi les vérités intelligibles des chosestrad.".23
Perceperea lucrurilor ca intelecțiuni. Atunci apare fundalul lor de Unicitate. Și de-abia când sunt intelecțiuni capătă un caracter orgiastic, bahic, căci dispare coaja lor de inerție, de împietrire și apare focul cosmic ce le susține, fie el foc ascendent, expansiv, sau descendent.
* Din franceză: se prăbușește
614 (93)*
Perspectiva și originalitatea, propriumglosartrad.-ul Tradiției musulmane îi interzice să recunoască divinitatea lui Iisus. Dacă o făcea, Islamulglosar ar fi făcut dublu emploiglosartrad. cu Creștinismul. Asta nu împiedică Koranul să recunoască această divinitate, în implicațiunile lui ascunse. O recunoaște explicit în gafrglosartrad., în calculul numeric al cuvintelor și formulelor arabe întrebuințate în Koran.
Astfel, formula Ana Allahglosar,trad. împerechind Numele divin cu pronumele individual Eu admite implicit posibilitatea de încarnare a lui Dumnezeu; dacă ar fi incompatibilitate între Eu și Allahglosar, Dumnezeu n-ar fi pronunțat in divinisglosartrad. aceste cuvinte, coborându-le ierarhic în planurile de existență, până în limbajul nostru omenesc.
Dar Ana Allah are valoarea 118 (52+66), care e valoarea lui Masy'a, Mesia. Prin urmare Mesia e Dumnezeu.
Altă formulă koranică Al Masy'a Aissa (Mesia Iisus) are valoarea 299 (149+150); aceeași valoare ca Rahmanglosar, primul și cel mai important din Numele divine. După exegeza ilustrei formule koranice, Ar Rahman stă pe Tron, acesta din urmă e identificat cu Profetul. Prin urmare și Al Masy'a Aissa cuvintele având aceeași valoare, nu se identifică cu Tronul, ci sunt Ceea ce se găsește pe tron; încă o dovadă că Koranul recunoaște divinitatea lui Christ.
Iisus e desemnat în Koran, ca fiind Verbul Adevărului. Valoarea numerică a formulei e 275. Formula curentă Domnul Iisus, are și ea valoarea 275. Prin urmare, Domnul Iisus e același cu Verbul Adevărului, Nume care nu poate fi decât acela al lui Dumnezeu, și niciodată al unei alte făpturi, în mod explicit; or, după gafr,trad. Domnul Iisus și Verbul Adevărului sunt explicit identice.
Printr-un mister inexplicabil, chiar ființa umană a lui Iisus este divină, și nu e numai suportul, tronul divinității ca la Profeți. Tot 275 e și valoarea lui Idris, acela care a fost luat cu trup în Cer, identificat cu Metatronglosartrad., și pare-se, după Muhiddin, Polul Ceresc.
Ceea ce corespunde doctrinei Tronului din Islam, în Creștinism, este doctrina Fecioarei Maria. Iarăși, și aici, lumini decisive în arabă. Prin gafr Muhammad are numărul 92,
615 (94)Miriam are valoarea 290, adică 92 inversat, multiplicat cu 10, adică Maria e aspectul esoteric al Profetului, de unde un aspect exaltant, de unde multiplicarea cu 10 care e numărul Perfecțiunii și al întregii creaturi (1+2+3+4=10); de aici, Maria, Regina Universului, a Îngerilor și a oamenilor. Și când te gândești că aceste operațiuni de gafrtrad. sunt cele mai sumare, cele mai elementare!
Ce trebuie să fie în operațiunile mai complicate, mai înalte care sunt față de ele, ceea ce este algebra și trigonometria, față de cele patru operațiuni elementare.
*
Eidolonglosartrad. e partea inferioară a sufletului, evertuată de atractul invers al naturii, de elementele concupiscibile din noi. Atunci, centrul de greutate al ființei noastre fiind deplasat in inferisglosar,trad. partea superioară a sufletului nostru intră în adormire.
Infernul fiind neantul, sau o tendință spre neant, nu are altă consistență decât o sete nesățioasă, inextingibilă de a exista; și năluca de existență și-o suge din suflet care-i transvazează roua de lumină, haina vitală a Sfântului Duh. E prototipul acțiunii vampirice.
Imediat ce tindem spre Integrațiune, dând ființei noastre o vibrațiune satwicătrad., eidolontrad.trad.-ul dispare, redevine Non-entitatea care a fost în realitate. De aici explicația Infernului. oamenii care au trăit viața centrați pe eidolon,trad. după moarte sunt legați de neantul care e în dosul lui. Toată frumusețea, toată seducțiunea pe care o are eidolon-ul în timpul vieții, vine printr-o uzurpare, printr-un furt de substanță cerească.
Postum, cordonul ombilical care lega sufletul inferior de sufletul superior, prin continuitate, se risipește, se rupe și atunci apare Neantul, și glasul seducător se schimbă în lătratul câinilor Infernului.
Cea mai simplă și directă cale spre Integrațiune, e deplasarea conștiinței noastre pe centrele superioare ale ființei. N-ar fi și alt mijloc, anume, să iei concupiscențele îmbrăcate cu haina de seducțiune pe care au furat-o, și să le integrezi în tine, raportându-le la Prototipul divin fără de care nu pot să aibă nici o ființă?
616 (95)Cum spune Kabbalaglosar, eliberăm Șekhinaglosartrad. din captivitatea Kliphoturilorglosartrad.. Aș vrea s-o știu, și nu este nimeni care să mă lămurească, putem să considerăm curbatura, oboseala, gustul de cenușă din ființa noastră, după o asemenea operațiune (sau încercare a ei) ca un semn că operațiunea a ratat? Nu numai decât. Acest element rezidual e în toate operele incontestabil reușite din lumea noastră, de la alimentație până la pulberea și pietrișul unei opere de sculptură și, mai simplu, oboseala ce urmează oricare act creator.
Partea pozitivă a operațiunii, integrarea elementelor instinctuale și psihice în Spiritual, nu ne este perceptibilă, pe bunul motiv că centrul de gravitate al ființei noastre se află pe planurile formale și nu pe cele universale. Prin urmare, a ști dacă am recuperat roua de lumină, uleiul supraesențial, Șekhina din captivitatea "cojilor", e posibil numai în momentul trecerii la limită, la integrațiunea finală.
*
După Numenios, Demiurgul așezat la cârma lumii, conduce Vasul cosmic spre limanul lui, cu privirea ațintită spre modelul și conducătorul lui de Sus, Dumnezeu, ca și pilotul vasului care-și fixează, noaptea, privirea spre Stele.
Ceea ce e important e revenirea a N-a oară că nu trebuie să ne ocupăm de modul cum decurge operațiunea pe planul nostru individual, că o preocupare de acest fel aduce oprirea operațiunii și detracarea organismului psihic și fizic; că trebuie să ne ținem ochii țintiți "alle Stelleglosartrad." căci numai așa se poate coborî influxul spiritual în ființa noastră și să transforme haosul pasiunilor, al instinctelor și al senzațiilor în Cosmos organic, deschis sus și ducând printr-un suflu ascendent toată mișuna, viermăritul inferior la punctul de sus, unde poate avea loc metamorfoza.
Cunoașterea țintei face inutilă pe aceea a itinerariului intermediar, mai ales că însăși cunoașterea finalității noastre face ca obstacolele din calea noastră să fie evertuate, să fie exaltate în aripi de foc. În lumea noastră un obstacol trebuie atacat prin față; în lumea spirituală, prin spate. Simpla conștiință a țelului pe care ni-l mascheză obstacolul, atrage
617 (96)dizolvarea lui prin dos, pentru că însuși acest obstacol face parte din eidolontrad., și are aceeași soartă ca el.
În momentele de depresiune, mă gândesc că la orice poartă se află un Înger, soldat, e credincios consemnului său: nu te lasă să treci decât dacă spui Parola; or, parola n-o afli decât tocmai când ai trecut poarta; situație fără ieșire.
Dar parola e tocmai asimțirea a ceea ce e dincolo de poartă și atunci când se produce, suntem cu partea esențială din ființa noastră dincolo de ea; Îngerul trebuie să te lase să treci, căci nu e în dreptul lui, în misiunea lui să taie rădăcinile plantelor ca Îngerii căzuți. În momentul asimțirii, rădăcina mea e dincolo de poartă și toată ființa mea tinde în mod existențial să se reunească cu ea; dar în măsura în care concupiscențele rămân, Îngerii revoltați, puterile Întunericului, pot să taie cu sabia cordonul ombilical și să-mi ducă ființa mea inferioară, individualitatea, în tenebrele exterioare, de dincoace de Zid. Din moment ce sunt condiționat de spațiu, trebuie să-i utilizez simbolismul dimensiunilor lui, și atunci să asimt finalitatea mea dincolo de zid, adică fie la orizont, fie deasupra capului.
Când asimțirea s-a strecurat, s-a închegat bine, e normal să se coboare de la sine în interior, în inimă.
*
Mitul titanic al orfismului spune că trăznetul doboară și usucă într-o sete care arde și mistuie pe acei ce-au devorat pe zeu - sete al cărui echivalent e vulturul care sfâșie ficatul lui Prometeu.
Ceea ce dă înțelegerea acestui admirabil mit este următorul fapt esențial: crima Titanilor nu e aceea de a fi devorat pe Dionysos, ci aceea de a nu-i fi asimțit, degustat esența lui cerească; probă, Euharistia. E un alt mod de a indica tăierea rădăcinii plantelor în sensul negativ pe care-l dă Kabbala, căci este și un aspect pozitiv al tăierii rădăcinii, când acestea au sensul asuricglosartrad.trad., după cum se vede în tăierea spicului de la rădăcina lui, ca la misterele de la Eleusis. Este o separațiune pozitivă, în sensul alchimic al cuvântului, fără violență, cu toată prezența secerii, suavitatea, de care vorbește Tabula deglosartrad.
618 (97)Smaraldglosar,trad. fiind indicată de tăcerea virtuală obligatorie în care se făcea operațiunea.
Setea produsă de mâncarea Zeului este calmată de apa din lacul Mnemosyné. De câte ori simțim în noi elementul titanic, prometeic sterilizându-ne și mistuindu-ne, e de ajuns să privim in excelsisglosartrad. pentru ca flacăra devorantă să devină căldură organică, vie, tămăduitoare. Totul depinde de noi. Evertuarea guneiglosartrad. satwatrad., printr-un kuntrad., produce o mișcare vibratorie care transmite și dă un impuls ascendent întregii noastre ființe.
Se vede deci imediat echivalența mitului titanilor sfâșiind pe Dionysos, a furtului focului de către Prometeu, cu transgresiunea lui Adam în Paradis. Căci și Adam a tăiat rădăcina plantelor în felul lui, când a mâncat din fructul Arborelui Cunoștinței Binelui și Răului, fără ca în prealabil să fi cules și mâncat fructul Arborelui Vieții, principial, cauzal față de primul.
De aici aspectul de maledicțiune al păcatului originar. Omul și toată creatura nu pot subzista o singură clipă fără alimentul divin, izvorul vieții, dar alimentul îl consumă numai într-atât cât îi este necesar, adică numai în aspectul lui dual, tăiat de principialitatea lui, care e domeniul Unității.
Atunci acest foc, acest fruct dual îl menține în viață dar îl și arde, îl mistuie, chiar de când e în trup; post-mortemglosar, e de-a dreptul Infernul. Natural, e preferabil să avem continuu, în tot ce facem conștiința principiului ceresc al acțiunii noastre, dar având în vedere locul primordial pe care-l joacă intelectul în noi, o intenție, o sacralizare incipientă a acțiunii noastre este suficientă pentru a-i topi în ea veninul, elementul asurictrad.. Bineînțeles, e obligatoriu pentru noi ca să avem cât mai intens conștiința huduruluiglosartrad. în tot ce facem. Și ce-i această conștiință decât Apa Mnemosyneiglosar?
Lauda e unul din mijloacele cele mai eficace pentru a imprima o vibrație ascendentă vortexului nostru sferic microcosmic. Această continuitate vibratorie a Vortexului e simbolizată în Orfism de catholikos ophisglosartrad.,trad. șarpele ce unduiește prin toate lucrurile, le creează și le distruge, principiul de coagulare și de disoluție. Acest șarpe își recuperează toată virulența când i se adaugă dimensiunea intelectuală, cu alte cuvinte când elementului umid i se suprapune un foc spiritual. Atunci cei doi șerpi ai Caduceului se întrunesc și fac unul, și
619 (98)întreaga Manifestare devine o similitudine. Cum? Același lucru, privind spre Cer.
*
Exemplu de problemă devenită insolubilă din cauza termenilor defectuoși întrebuințați, aceea a Liberului Arbitru și a Predestinațiunii.
Mai întâi, problema nu poate fi rezolvată decât in divinistrad. ca orice problemă adevărat metafizică. Or, în Dumnezeu nu poate exista nici Liber Arbitru, nici Predestinațiune, pentru că amândouă termenele nu se pot situa decât în timp, și în Dumnezeu condiția temporală dispare ca și celelalte condițiuni. Liberul Arbitru desemnează facultatea de a alege ceva exclusiv de altceva. În Principiu toate posibilitățile sunt eterne și nici Dumnezeu, nici principiile ființelor nu pot deci și n-au ce să aleagă.
Cât despre cuvântul Pre-destinațiune, nici nu mai trebuie insistat: existența prepoziției pre e inconceptibilă fără existența timpului, a cărei succesiune o implică, atunci când e pusă. Căzând pre, rămâne Destinațiune, termen care se resoarbe în Principiul de Identitate, a este a, deci nu este b. Destinațiunea, în metafizică este quiditatea fiecărei posibilități, presupusă de Quiditatea principială.
În lume și în ființa noastră, Liberul Arbitru este esențialitatea noastră, neafectată de nimic, iar Predestinațiunea este constituită din modificările ei ieșite riguros din natura ei și care nu pot fi altele decât cele care sunt în virtutea aceluiași Principiu de Identitate.
S-ar putea spune că Liberul Arbitru, în individ, ține de partea Formeiglosartrad. iar Predestinațiunea de partea Materieitrad., Esență și Substanță.
Recuperăm în noi, cel puțin virtual, Libertatea, sau mai simplu Liberul Arbitru, când proiectăm o axă verticală în intemporal; dispărând condițiunile limitative de timp și spațiu, Liberul Arbitru devine Act.
*
620 (99)Orice lucru, orice loc din lumea noastră, care ocupă o situație pasivă - deci necentrală, actualizează o influență specifică ei. Să alegem cu grijă locurile unde stăm, meditam, năzuim. Se mai pune o problemă curioasă. Locurile, în mijlocul naturii mai ales, își dezvăluie mai pregnant esențialitatea lor de departe decât de aproape, și din ele, deloc. Înseamnă asta că putem medita, însuma esențialitatea lor mult mai bine de departe decât de aproape?
Îmi aduc aminte de admirabila frază a lui Chesterton: "The heigths are made to look at, not look fromtrad.". "Înălțimile sunt făcute ca să fie privite, nu să privești de pe ele". Deci anumite înălțimi erau în vechime interzise omului, pentru că, nepercepându-le, de pe ele, forma, prezența omului era profanatoare prin incomprehensiune. Îmi închipui că un mare solitar putea să stea cu impunitate într-un loc, interzis cu pedeapsa cu moartea omului obișnuit. Dar pelerinajul? Acolo, intervin elemente noi. Prin instituție divină, un pelerinaj devenea un pol calitativ absolut, termenul ultim al unei traiectorii al cărui punct de plecare era constituit de polul cantitativ al Pelerinului, baza lui de operațiuni. Dar pe o culme de deal, pe un orizont al cărui creștet se pierde în cer, pelerinajul meu trebuie să fie Duh. Determin astfel o axă, substitut legitim al Axei Supreme Pământ - Cer, în care acesta devine sensibil. După cum Inițiatul atinge Cerul și se identifică lui fără să se miște în timp, de la locul său, tot așa capătul calitativ al Axei orizontale i se însumează prin simplă contemplație, prin itinerar spiritual.
*
"Le Ciel, c'est un frémissement, une haleine, une touche imperceptibletrad. au fond de votre coeurglosartrad.".24 Dar oriunde se află un barzachglosartrad., adică în realitate în toată ființa noastră, se află și o pulsație, o sistolă și o diastolă, prin care se face, se produce continuitatea vie a țesutului cosmic, a vortexului sferic și macrocosmic și în specificația lui microcosmică - cu alte cuvinte, în orice punct din ființa noastră, și în exterior, se află o inimă, și dacă în inima aceea percepem prin concentrare, prin atenție, "un frémissement, une haleine, une touche imperceptible", am perceput și Cerul din ea; încă un argument
621 (100)care demonstrează legitimitatea concentrării asupra oricărui punct din Natură și din noi; nu trebuie să avem superstiția centrelor consacrate din noi, ca Inima de exemplu, fiindcă orice loc pe care-l contemplu cum trebuie devine Inima veritabilă. De aceea Agarthaglosar e pretutindeni și nicăieri, Piatra unghiului disprețuită de toți, Materia Primă, lucrul cel mai obișnuit, cel mai vizibil din lume.
O infirmitate, o stare negativă, recunoscute ca atare, înseamnă că sunt privite dintr-un punct care este contrariul lor, adică plenitudine, forță, pozitivitate. Privite astfel se evertuează barzachultrad., pulsația cordială prin care se produce transvazarea negativului în pozitiv, a minusuluiglosar în plus. Adică prin bascularea centrului nostru de greutate. De data asta, noi suntem locul de pelerinaj și exteriorul e pelerinul ce se îndreaptă spre Kaaba noastră lăuntrică.
În definitiv, e un schimb de bune procedee, un transfer de atribute între Interior și exterior, o pendulare a centrului de gravitate, căci până la atingerea desăvârșitei Sfericități, adică până la cel puțin Perfecțiunea Umană, avem două centre în noi, ca ființe elipsoidale ce suntem, centrul interior și centrul exterior. Nu e o absurditate, pentru că exteriorul e numai aparent exterior, în realitate e interior.
Dacă nu percepem misterul din jurul nostru e că socotim identice două puncte care în realitate sunt deosebite; numai când le descoperim specificul, deosebirea, atunci de-abia se identifică. Specificul, în partea lui fundamentală, nu e greu de descoperit. Un punct e esența și celălalt calitatea. Când am descoperit asta am descoperit totul.
Timpul și spațiul dispar, căci, pentru ca două puncte de pe o linie spațială sau dintr-o succesiune temporală să se identifice, trebuie să "devoreze" spațiul dintre ele. Simbolismul lui Șiva, al lui Kalamukaglosar,trad. al Păzitorilor Pragului.
Revenind la Pelerinaje, în ele ne sunt necesarmente accesibile calitativ simțurile noastre ca o linie de orizont. E o superioritate sau o inferioritate? E incontestabil că Mekka sau Ierusalimul sunt la prima vedere superioare liniei de orizont pe care o percep oriunde în natură, dar aici intervine o deosebire esențială: Ierusalimul și Mekka sunt accesibile și linia de orizont inaccesibilă. Prin urmare, comparațiunea nu se poate face. Linia de orizont, forma, unui munte sau a unui
622 (101)deal, nu e accesibilă decât contemplației și unei mari forțe spirituale.
De aceea în vremurile primordiale, nu existau Benares, Mekka, Ierusalim și întreagă Natură era un templu, care dispensa pe omul forțelor primordiale de orice pelerinaj. Centrul era pretutindeni.
Toate astea, pentru că nu vreau să renunț la concupiscență. Timpul spiritual nu e destul de puternic ca să exalteze umidul din mine. Atunci se produce o înăclăială, de la care până la borboros nu mai este mult. Totuși, singura scăpare este nu lupta contra acestei promiscuități, pe care simt că n-aș putea-o duce până la capăt, ci privirea spre stele. Ειδολονtrad.-ul, deci și borborosul, dispar atunci de la sine.
*
De ce Zeus se unește cu fiica lui, Kore, sub forma unui șarpe?
Mai întâi, pentru că Principiul esențial nu se poate uni cu Principiul substanțial decât simulându-i proprietățile. Kore e umidul radicalglosar și Șarpele îl simbolizează. Apoi, coborârea Principiului, Avataranaglosartrad. nu se poate face decât de-a lungul unui Ax care e în realitate o spirală. Verticalitatea e numai o direcție, o tendință pe când spirala e modul ei existențial.
Inițiații la misterele lui Sabazios făceau să lunece un șarpe pe sub cutele veșmintelor lor. Cutele veșmintelor sunt spirele Vortexului Sferic Universal și Șarpele îndrumarea unei tendințe prin ele, fie coborându-se ca să capteze întreaga Manifestare, fie urcându-se, ca s-o exalteze spre scopul resorbirii. Un lucru e clar: nu e nevoie, e chiar contraindicat, să urmărim labirintul spirelor; ar fi să începi o întreprindere fără ieșire și spirele devin atunci ondulațiunile borborosului. Dar dacă creăm în noi o stază ascendentă, dacă determinăm o tendință, spre un scop pe care îl asimțim și care este Anamnesistrad.-ul finalității noastre, atunci calea prin labirintul spirelor se evertuează de la sine și toate porțile spre înălțimi se deschid de la sine.
Zagreusglosar, "Marele Vânător", vânător al pasiunilor din noi.
*
623 (102)Natura devine o Carte pentru noi, când încercăm să fim Natură, când ne-am redus la Unitate. Atunci prin endosmoză, unitatea apare și în Natură, misiunea ei dispare și rămân numai liniile ei, schematrad. ei de forță. Natura devine o carte de hieroglife, pentru că se geometrizează. De aici, și primejdia unei identificări confuze, amorțitoare cu Natura, ca în romantism. Duce in inferistrad..
Poziția asta de lipsă de comună măsură între contemplator și natură e indicată și de hermetiști ca, de exemplu, "lies in dem Buch der Natur lies mit den Auge deiner Seele; dieses Auge ist Beobachtungtrad.". Această "Atenție" nu poate fi decât unitară deci antinaturală, sau mai exact spus preternaturală, antenaturală.
"Das Auge deiner Seele muss heiter sein. Dieser Heiterkast erlanget du durch die Ruhe der Leidenschaftentrad.". Or, natura, în dinamismul ei, e lucrul cel mai neliniștit din lume. Atenția noastră o obligă și pe ea să fie atentă și să dezvăluie ce e în dosul ei. Iar dosul ei este Dumnezeu: "Wo Gott mittelbar wirkt, ist die Kraft dieser mittelbaren Wirkung Naturtrad.". Or, procesul cunoașterii noastre, este exact inversul celui indicat în rândurile de mai sus.
Natura este solul Multiplicității și organul ei. Dar năvala ei este în același timp și o intensă năzuință spre Unitate, spre liberațiune "prin Fiii lui Dumnezeu". Și "Fiul lui Dumnezeu" este acela care contemplă în Unitate și pe Dumnezeu și Natura.
"Das grosse Gesetz dieser Bestimmung ist Liebetrad.",25 pentru că prin Iubire, Pelerinul, Pelerinajul și Ținta Pelerinajului devin una prin identificare. În punct, începutul, mijlocul și sfârșitul devin una. Tendința asta a Naturii spre Pluralitate, și spre Unitate pare antinomică; în realitate, cum o spuneam ieri, fiecare punct de pe Vălul Naturii, al Mayeiglosartrad., este un barzachtrad. cu pulsație proprie, una spre exterior, expansivă, multiplicantă, și cealaltă, alternantă, constrictivă, unitivă, resorbantă.
Fiecare punct din țesutul cosmic e un barzach și fiecare este neconsonant, la un pas infinitezimal unul de altul; prin urmare nu e "spațiu" decât pentru ele; totuși, fiecare din aceste puncte are un câmp de forțe, în mod tot așa de necesar; câmp de forțe în care se manifestă sistola și diastola lui. Prin urmare acest
624 (103)câmp, unde se produc expansiunea și resorbirea barzachuluitrad.,trad. este în altă lume, în alt plan decât acela în care se află punctele. Acest plan secund e acel al Iluziei, acel al Mayeitrad.. De aceea, în manifestările barzachului trebuie să vedem tendințele, direcțiile de forță și nu ceea ce iese din ele, căci aceste producții sunt fatalmente reziduale, pietrificări ale unor forțe spirituale.
Nu trebuie să considerăm ziua și noaptea, sistola și diastola, pozitivul și negativul, plusul și minusul, masculinul și femininul, ci "limita" lor, punctul echidistant dintre ele care este în același timp și produsul lor. De aici, monoideismul, japaglosar,trad. unitatea atenției, tăcerea mentalului obținută cu orice preț. Cine stăpânește, cine s-a identificat efectiv cu acest punct este stăpânul Vieții și al Morții, "Vitae mortis locusglosartrad.".
Vălul Mayei este o iluzie numai în măsura irigării lui; punctele vitale sunt realizate din irigări și acestea sunt aspectul pozitiv al Mayei; ele sunt intelecțiunile divine care, coborându-se pe Apele primordiale formează cauzele secunde ale întregului Cosmos. Atenția le identifică, le evertuează, fără să știe cine sunt și ce sunt întocmai ca un revelator, placa fotografică. Exact procesul invers al creațiunii. Dumnezeu creează fără să știe și fără să iasă din imobilitatea lui, din contemplația lui. Contemplă și lumea se face, se învoaltă și se reîntoarce în Principiul ei.
*
"... le monde est un système de choses invisibles manifestées visiblementtrad.",26 precizând că această manifestare e existențială, nu alegorică, o prelungire prin inversiune, vitală. Dealtminteri, acesta este secretul prezenței reale, explicarea ei. Godard ar fi trebuit să fie consecvent cu el însuși și să admită realismul oricărui mit și al oricărui rit. Când bate pe un gong ca să împiedice Dragonul să nu mănânce Luna, sunetul gongului consacrat, lovitura de ciocan, intenția celui care bate și abilitatea lui să împlinească gestul, se transmit de-a lungul nervilor întregului cosmos, până pe planul și în punctul unde realmente Dragonul este pe punctul de a devora Luna, adică forțele titanice să absoarbă Grația, și prin amplificare să-l