punct sensibil care reunește toate contrariile în el. Fathaglosartrad. spune: "condu-ne pe calea cea dreaptă" chiar când e vorba de o particularizare orizontală a căii, dar se adresează Celui de Sus. Și El, de-acolo, ne-o arată și pe ea și țelul ei.
Inima noastră e ascunsă într-o trombă, într-un ciclon de pasiuni, care constituie inima pasională; nimeni nu poate ajunge la ea, fiindcă e sfâșiat de Paznicii exteriori pe când pe deasupra ne putem coborî de sus, în ea, fără ca Dragonii de gardă să-și dea seama de fapt și de prezența noastră. Mai teribili decât Paznicii de natură pur pasională, sunt paznicii imaginativi cerebrali, care constituie un cerc excentric față de primii. Trebuie să impunem tăcere ultimilor, iar ceilalți trebuie anulați printr-o manevră de învăluire care le adoarme inteligența.
În perspectiva aceasta, animalele din staulul divin reprezintă pasiunile pozitive prin faptul că nașterea, coborârea Avatarului s-a făcut pe sus, adică pe o cale pe care ei nu au a o păzi; dar vai de acela care ar fi vrut să intre pe ușa staulului și nu prin acoperământul lui.
Fixarea privirii noastre pe stea, ne deschide accesul inimii noastre prin corpul ei, cale grea, deoarece cere calificare metafizică, dar care nu zădărește monștrii care stau de pază, nu deasupra ci în jurul inimii noastre. Înăuntrul ei, stă de veghe perechea primordială, Maria și Iosif, care-și recunosc descendența și în germenul de aur din centrul cavernei, dar și în peregrinul care a intrat în ea condus de Stea. Sunt cei care fac onorurile casei.
Orice cunoaștere a lui Dumnezeu, în vederea unei acțiuni este o actualizare a altitudinii ei. Introduce Unitatea în Multiplicitate.
*
"Le Grand Oeuvre, c'est la conquête du point central ou réside la force équilibrante. Partout d'ailleurs, les réactions de la force équilibrée concernent la vie universelle par le mouvement perpétuel de la naissance de la vie et de la morttrad.".21
A depăși nașterea și viața, alternanța lor, înseamnă a găsi punctul echilibrant central în jurul căruia se învârtejesc; dar nu
598 (77)prin mijlocul vârtejului, care ne-ar sfâșia într-o clipă în bucăți, ci pe deasupra lui.
Steaua sus răsarevers.
Ca o taină mare,
Steaua luminează
Și adeverează.
Altfel spus, se poate afirma că făcând să răsară din noi "steaua noastră", ne facem percepuți de acei din ierarhiile îngerești. E un început de actualizare.
Ea luminează, nu numai pe noi, ci și pe acei, care însărcinați să ne conducă, nu ne-au perceput încă și nu ne pot percepe până când steaua va ieși din "miniera" ei.
Ea e "piatra" aruncată de lucrători în drum și pe care nimeni nu o poate distinge până când nu e pusă în vârful unghiului, adică deasupra noastră, "in summo intelettoglosartrad." și călăuzește ca un far pe acei ce vor să vie spre noi, și pe noi înșine.
*
Gestul Mântuitorului, când frânge pâinea la Cina cea de Taină, e prototipul tuturor obiceiurilor Creștinătății. Brațele fac un unghi ascuțit și în vârful unghiului e pâinea pe care Mântuitorul o ține și o frânge cu amândouă mâinile. Deci piatra de unghi, piatra unghiulară e o pâine. Astfel, și în acest moment, răspunde Mântuitorul la sfidarea Diavolului de a preface piatra în pâine. Această piatră era piatra unghiului azvârlită de lucrători pentru că nu știau ce să facă cu ea. Ridicată, răscumpărată de Domnul, e pusă din nou la locul ei, și transformată în pâine și fracționată. Interesant faptul că prin piatra unghiulară, orice biserică oficiază o eucharistie perpetuă. Tot așa interesant, e locul pozitiv pe care îl are diavolul în economia acestei lumi. El răscolește inerția, solicită atenția, pe altceva decât vrea el, în sfârșit e cel ce vrea răul dar final, ocazionează binele. Această răscumpărare, această răscumpărare a pietrei, nu e același lucru cu răsăritul Stelei deasupra cavernei? Și Biserica e o cavernă, în sensul pozitiv al cuvântului, adică un loc ascuns unde se oficiază mistere.
Când Eckhartshausen spune că Natura e o carte în care trebuie să citim, asta înseamnă că literele acestei cărți sunt
599 (78)urmele lăsate de intelecțiuni în sânul Naturii, căci Natura, ea însăși, e ininteligibilă.
*
Ca să putem citi cartea, trebuie deja, ca în prealabil să fi exersat în noi facultatea de a separa subtilul de grosier, focul de pământ, suaviter magno cum ingenio,trad. căci numai aceasta e lectura în ambianță. Această separațiune se face de la sine, printr-un proces natural al Firii, de aceea tăcerea, atenția, potolirea zbuciumului și a pasiunilor sunt condițiuni indispensabile pentru a putea percepe această detașare, această exaltare a superiorului din lanțurile inferiorului.
Din momentul în care atențiunea noastră, purificată de pasiuni, se fixează pe un lucru, o efervescență se produce în acel lucru care tinde spre descompunerea lui; irealitatea aparențelor acestei lumi, demonstrată chiar empiric; dar aceasta efervescență nu e numai destructivă, ea cauzează eliberarea elementelor pozitive din lucruri, esențialitatea lor; și dacă atențiunea e bine exersată, perceperea tendințelor satwaglosartrad. și rajasglosartrad. din ele, tamasglosartrad. rămânând ca un reziduu la fund. Forma lucrului rămâne, pentru că forma e dinspre partea calității și prin aspectul ei schematic reproduce direct Prototipurile transcendente care se manifestă în lumea noastră.
Vorbeam de perceperea esenței acestei lumi; e vorba de o esență specială, prakritianăglosar,trad. deoarece permite asimțirea lucrării celor trei gunaglosartrad., și nu dinspre partea lui Purușaglosar;trad. dar e cazul să mai facem acest distinguoglosartrad., din moment ce Alchimiștii aplicau numele de Quinta Essentiaglosar,trad. la ceva care e net din domeniul lui Prakriti?trad.
În fond ar fi aproape o contradicție să cauți într-o natură manifestată ceva pur esențial care nu e din domeniul manifestării.
În Natură Dumnezeu manifestă cauzele sale secunde, care aparțin de Natura naturataglosartrad., și nu de Natura naturansglosartrad.trad.. Perceperea gunetrad.lortrad. nu e deci o contradicție, deoarece, acestea există și în Natura naturata. Probă, că Hindușii asimilează cele trei gune cu Trimurtiglosartrad. a lor, Brahmaglosar, Vișnuglosar, Șivaglosar, într-o anumită perspectivă.
600 (79)Tendința de unificare este iubire, dar iubirea nu-și manifestă toată gloria sa decât acolo unde se percepe analogia, asemănarea dintre cele două lucruri. Această asemănare, această tendință de a percepe analogia dintre noi și lucrul iubit, e combustibilul care hrănește iubirea.
Despărțirea elementului intelectual din captivitatea noțiunii, e același fenomen alchimic de care am vorbit à proposglosartrad. de Separatioglosartrad.. Se produce prin trecerea de la raționament la concentrare pur informală.
*
Obolul dat lui Charon este o monedă; moneda la rândul ei simbolizează Unicitatea, deci continuitatea stărilor de fire. Este trecut în barca lui Charon acela care posedă un minimum de continuitate între starea lui din viață și starea postumă: fie că a avut presimțiri de Eternitate, sau numai de Perpetuitate, fie că mai simplu, i s-au făcut riturile mortuare care-i asigură consistența uneori și după moarte. În orice caz trebuie să existe actualizarea unui element comun celor două stări care se succed, chiar dacă acest element aparține unui plan cauzal secund. Această continuitate se produce fie prin intersecția pittriglosartrad.-lor, Moșilor acelui om, cu condiția ca aceștia să fi trecut în Perpetuitate. De aici vedem importanța rugăciunilor pentru morți, care, contribuind la mântuirea lor, la promovarea lor din tribulațiune, ne ajută ca reacțiune concordantă și în viața aceasta și în cealaltă.
Când pe un mal al Styxului e mortul și pe celălalt Moșii lui, când cele două capete ale traiectoriei sunt bine și incontestabil actualizate, ce poate face altceva Charon, decât să treacă pe mort prin Poarta strâmtă?
*
Imaginația chiar când e formală topește conținutul, armătura noțională a lucrurilor, prin urmare, imaginația e de partea sintezei și nu a analizei, de partea calității și nu a cantității.
601 (80)E adevărat că atunci când e răvășită și nedisciplinată, riscă să ducă înspre părțile subconștiente; e relativ ușor de a-i da o coloratură pozitivă; ca atare va putea duce spre părțile subtile inferioare ale ființei noastre.
Cu puțin exercițiu, putem asimți când Imaginația e pozitivă sau negativă. În primul caz, degajează un parfum special, o muzică neexprimată care ne indică direcțiunea bună luată de om.
*
Reținerea respirației poate simboliza și actualiza mai multe lucruri; retenția reprezintă în ciclul unui aspir și al unui respir sandhyaglosartrad. dintre două Manvantareglosar, punctul acela negru, în timp și în spațiu, care în el însuși e non-manifestat. Prin urmare reținerea respirației pune pe practicant existențial în Nemanifestare; dacă la asta se mai suprapune și o intuiție intelectuală a Supremului, efectul va fi cu atât mai mare.
Retențiunea produce oprirea răspândirii suflului vital, al Praneiglosartrad. în multiplicitate; lipsită de Pranaglosar,trad. multiplicitatea moare. Acest rezultat e obținut parțial dar cu mai multă continuitate de afinarea, de subțierea suflului, ceea ce-i accentuează latura subtilă. Când această afânare devine și a doua natură, rezultatul e o subtilizare continuă și inconștientă a întregului organism psihofizic.
*
Un baci bătrân îi povestea lui B.G., acesta fiind copil, că în tinerețea lui păstorea pe Ceahlău. Călugării de la Durău îi spuneau să nu depășească o anumită înălțime, începând de la care domneau alți pustnici, sub ascultarea Bourului Alb. Călugării, pustnicii, erau în serviciul Bourului Alb și nu acesta în serviciul lor, cum greșit crede Sadoveanu.
Problema se pune astfel: omul ocupă locul central în starea de fire în care se află. E posibil deci ca o înaltă, supremă funcțiune spirituală să se manifeste, măcar aparent, printr-un animal, periferic în susnumita stare? Nu e o contraindicație?
602 (81)Starea noastră de fire e o stare prin natura ei, intermediară. Are deasupra și dedesubt stări superioare și inferioare. Pe de altă parte, continuitatea țesutului cosmic, face ca aceste stări inferioare și superioare să-și lase urmele în starea noastră. De aici știința semnăturilor și a simbolurilor. Orice, în planul nostru de fire, simbolizează, sau ghiara Infernului sau urma Paradisului. De aceea, un animal sau orice alt lucru reprezintă ceva, fie de Sus, fie din Jos, pe care acela care are l'inteletti saniglosartrad., știe să le descifreze, prin asimțire, prin intelecțiune, reducându-le la schemele originale.
Dar nu numai geometrizarea lucrurilor le arată originea, ci și asimțământul pe care ni-l inspiră, și care este valabil tocmai prin situația noastră centrală. La noi esențialitatea e riguros invizibilă iar substanțialitatea vizibilă.
Fiind centrali, și Spiritul în noi e central deci inaccesibil. Cu cât o ființă e mai periferică, cu atât esențialitatea ei emerjează la suprafață, devine sensibilă, plătind însă tributul stării noastre de fire, prin aceea că esențialitatea devine fixă, ființa care o suportă neputând evolua nici involua, în sus sau în jos. Prezența spirituală, Hudurglosartrad.-ul e în aparența acestei ființe.
Acum, întrebarea se pune: de ce e nevoie de asta? Mai întâi, lucrul fiind o posibilitate trebuie să se manifeste, fiind conform Dharmeiglosar,trad. ca orice să fie legat prin continuitate cu restul cosmosului și prin analogie în sens invers. Orice lucru se reprezintă prin instituție divină. Totul e să ai ochii destul de ascuțiți ca să vezi asta.
În cazul nostru se adaugă ceva în plus, căci e vorba nu numai de un simbolism natural, ci și de instituirea unor funcțiuni cosmice precare. Când deci, o ființă periferică poate fi suportul unei funcțiuni spirituale care regenerează ființe centrale, cum sunt oamenii? Când și cum e posibil asta?
Răspunsul e numai unul: în momentele de mare armonie cosmică, în timpurile când omul era complet dharmatrad. în planul lui de fire. Firele țesutului cosmic erau bune conducătoare de putere spirituală și o prezență spirituală manifestată într-un animal sacru se transmitea imediat șefilor ierarhiei inițiatice și, prin aceștia, întregii umanități pe care aceștia o regentau, umanitate totală, sau umanitate restrânsă.
Departe de a fi o lipsă, o imperfecțiune, manifestarea prezențelor și funcțiunilor spirituale prin animale și prin
603 (82)lucruri e semnul unei plenitudini, a unui gen uman ierarhic și catolic, a unui plan orizontal admirabil ierarhizat în amploarea și în continuitatea lui. Când umanitatea respectivă devine adharmaglosartrad., hudurtrad.trad.-ul, prezența spirituală, e necesarmente perceptibilă încă pentru acel calificat, dar funcțiunea se ocultează, se mistuiește în codrii nepătrunși, în categorii de materii inaccesibile omului obișnuit.
Ce legătură are animalul cu speța în care se manifestă? Ce legătură are Bourul Alb cu bourii din Moldova medievală? Raportul e acela de Forma și Materiatrad.. Animalul sacru e polul esențial și speța e polul substanțial. Dealtminteri, e știut că speța e angelică. Mai concis, animalul sacru e geniul speciei.
Spuneam că nu animalul sacru intermediază între oameni și Șeful Ierarhiei inițiatice, ci acesta între oameni și animalul sacru, care este periferic; este aici ceva enigmatic. Răspunsul e în faptul că țesutul cosmic nu se continuă în linie dreaptă, ci din cauza analogiei în sens invers prin ricoșeu, printr-un Solveglosartrad. și un Coagulaglosartrad.,trad. care face că liniile care propagă forțele spirituale iau aspectul șerpilor din caduceul lui Hermes. O influență cerească care în Cer, e drept, deasupra capetelor noastre, nu coboară vertical pe noi, decât într-un fel de a vorbi schematrad.tic și sumar. În punctul lor inițial sunt Coagula. Pentru a coborî se umflă prin Solve până la limitele lumii în care trebuie să se manifeste, adică în ființa cât se poate mai periferică, pe limita extremă a circumferinței stării de fire; apoi se adună dintr-odată în centrul strict și inaccesibil al acestei circumferințe. Allahglosar e Primul și Ultimul, Interiorul și Exteriorul.
Dumnezeu e asimțibil numai la extrema dilatare și la extrema contractare a lucrurilor și a lumilor. Liniile de forță ale unui plan de fire sunt mascate de aparențe, de iluzia de autonomie a ființelor din el, care mai au conștiința cordonului ombilical care le leagă cu schema lor, dar ființele se pierd, se topesc, în circumferință și în centru, numai acolo. Dealtminteri, tot ce am spus e confirmat de continuitatea helicoidală a planului de existență. Un punct din centrul elicei nu poate ajunge la punctul imediat inferior decât după ce parcurge un drum elipsoidal, care-l duce din centrul lui, la extremitatea elicei, apoi coborând un pas infinitezimal, ajunge la punctul ce se află exact sub punctul sub care se afla inițial.
604 (83)*
Dispersiune. Pretextul: vizita lui Fl. În realitate ocazie, prinsă cu aviditate, de a nu mă concentra. Asta pentru că mai aștept ceva de la lumea din afară, știind totuși că nu mi-l va da. Un miracol ieftin, fenomenal. Multiplicitatea, exteriorul îmi dau o senzație iluzorie de împlinire, de răspuns, pe care nuda concentrare metafizică n-o poate oferi.
Fug de falimentele mele. Nu fac tot ce-aș putea, cu gândul ascuns, că poate șantajez pe Dumnezeu ca să intervină cu o minune. Dar chiar cele mai vulgare apetituri, sunt în fond tot substitute de intelecțiuni. Toți căutăm Absolutul în fond. Dacă umblăm după vanul zgomot al lumii, este ca să acoperim tăcerea din noi.
Câtă vreme Absolutul nu devine cerul și rămâne o virtualitate pentru noi, partea noastră umană va fi irezistibil atrasă spre lumea din jur, care ne pare efectivă, greșit de-altminteri.
În realitate, nici după iluzie nu umblăm cu patimă. Ceea ce căutăm e o uitare. Nu căutăm în lume o satisfacție, ci Neantul ei. Căutăm Moartea, Inerția, Somnul. Asta nu ni le dă Dumnezeu care este veghea și cere veghea.
*
Scris lui Radu despre episodul relatat de Plutarch, în legătură cu Antoniu și August.
*
Presimțit aspectele polare ale lui Erosglosar. E o pregătire a restaurării Androginuluiglosar? Făcute cu timiditate, cu aprehensiune, fără predanie, cu teama de gravă transgresiune își pierd probabil toată eficacitatea, dacă o au, căci lucrez pe cont propriu. "În mine, plânge jalea Androginului amputat". Eros e singurul foc pe care-l pot declanșa imediat. Niciodată și nici măcar pe departe nu am resimțit o înflăcărare asemănătoare pe planul spiritual. Pe planul psihic? Poate, deliberat nu. E sincer? Chiar dacă la început e deliberat, prin
605 (84)faptul că ulterior se încinge, îndreptățește procedeul și autentifică sentimentul. Ce importă dacă e o catabază sau nu când rezultatul e aici?
*
Discuție cu Fl. la Cornești. A nu lupta cu un element negativ din noi prin contrariul lui pozitiv căci victoria e incertă și nici nu știi dacă e adevărată victorie pentru că nici negativul dar nici pozitivul nu au, nici unul, completă dreptate. Cea mai bună cale e să te centrezi pe Suprem, simbolic localizat in Coelisglosar,trad. deasupra capului nostru. Atunci toate limitațiunile păcatului se topesc, și uleiul din el tescuit, stors, se ridică prin tendință naturală în sus.
Incontestabil, rămâne ceva depresiv, dar orice lasă un reziduu nu indică existența a ceva care s-a eliberat din el și s-a ridicat la suprafață? În momentul când ne-am fixat pe Suprem, nu trebuie dat nici o atenție svârcolirilor patimelor, deoarece simplul act de prezență a Supremului, evertuează în pasiune liniile de forță, labirintul vibratorial, de-a lungul cărora grosierul se transformă în subtil, acesta în ceva mai subtil și finalmente în posibilități informale.
Prin urmare nu trebuie să ne îngrijim cum se face această redempționare deoarece se face; nu trebuie să privim cu coada ochiului cum și dacă se exaltează materia pasională, pentru că asta revine Spiritului care își știe căile.
O imprimare, în ființa noastră, a unei tendințe satwa,trad. se face necesarmente pe socoteala și în dauna tendințelor rajastrad. și tamas,trad. căci posibilitatea noastră vibrațională e limitată ca și întreaga noastră ființă. În fond sunt identice. O mărire a indicelui vibrațional satwictrad. devorează potențialul de vibrații al celorlalte două gunetrad..
Ce e însă reziduul acela de inquietudine, de ceva rămas nesatisfăcut, oricât de bună ar fi argumentația? Este Eros. Aspirând spre Porosglosartrad. nu-l atinge niciodată căci e fiul și al Penieiglosartrad.. Niciodată la țintă, dar niciodată total la pământ, angoasa lui, inquietudinea lui e reziduul de care vorbeam și acest reziduu e tocmai ce îl face să-și reînnoiască puterile, ca lui Anteu contactul cu pământul. Cineres ne vilipendes!trad.
606 (85)O serie de sublimațiuni succesive ale cenușii reziduale, până, de e posibil, la resorbirea, la dizolvarea ei totală. Ca simplu termen mental. Stil ideal al alegoriei. Depresiunea nu e deloc semn al falimentului operației, căci nu putem noi măsura, cu facultățile noastre individuale ce s-a însumat și ce nu s-a însumat din ființa noastră în Universal.
*
Gradus ad Parnassumglosartrad.. Ținta e un loc în afară de timp și de spațiu. Ies pe poartă, mângâi Teiul care e mai bătrân decât mine; se creează, din locul unde mă aflu și acela în care mă duc o diferență calitativă, care e o integrațiune, o trecere la limită.
Pe linia dreaptă a trotoarului din stânga, e o curgere imobilă pe tălpile de cauciuc. Casa David, casa lui tatamare, cu tot tezaurul lor de amintiri, care în trecut devin substitute de eternitate, interferențe de pe planuri subtile, alte tărâmuri. Depărtarea în timp e o realitate obiectivă, ca și momentul în care mă aflu acum. Se creează între cei doi poli o limită comună, un termen ambivalent, amintirile, sau mai bine zis, latențele ce constituie Urbilduriglosartrad. virtuale, eficace, creatoare, chiar când nu ești conștient de ele.
Spitalul, Poliția, Gimnaziul și în fund Biserica Nemțească, Biserica Sfântul Ilie, pe un promontoriu, făcută și mai metafizică prin verticalitatea ireproșabilă a brazilor. Apoi grădina, casa bătrână, în care intru, cu 120 de ani de vechime. Ce pot să-i mai pretind în plus lui S? Simplismul, nătângia lui sunt delicii, un murmur care nu violează tăcerea casei.
De ce amintirile cele mai obișnuite n-ar putea deveni suporturi de Anamnesisglosar?trad. E de ajuns să fie decantate, filtrate, imobilizate pentru ca să devină mesagii transcendente. Succesiunea temporală în trecut devine spațializată și e așa de puțin iluzorie, că rămâne reală chiar atunci când suportul exterior ce le vehiculează e distrus. De ce n-ar avea o realitate tot așa de obiectivă și în mine, unde le percep aspectul lor subtil? Dar pe planul subtil ele continuă să subziste și în afară de mine. Totul e mesagiu.
Calitatea extatică a trecutului.
607 (86)Casa David, a tatiimari, școala primară, poliția, gimnaziul, biserica nemțească sunt terminusuriglosartrad. materializate ale unor idei permanente din Ierusalimul Ceresc. Dacă ar fi niște balasturi, niște servituți, cum s-ar putea întovărăși cu această capacitate intelectuală, cu o posibilitate de a asimți în orice clipă, momentul, waqnglosartrad.. Prin urmare, gustul, senzația trecutului e realmente un succedaneu, un substitut legitim al Imuabilului.
Ceea ce e esențial e că această asimțire să nu degenereze în visăraie, în irosire, în narcoză. E cert că degradarea e posibilă.
Revenind la ceea ce spuneam la început. Am dreptul să instituiu prin promisiune divină orice țintă a oricărei plimbări a mele, ca pol esențial al unui pol substanțial constituit de punctul de plecare, punctul de bază. Casa mea e un pol substanțial când mă duc la S., E sau Gh., ale căror case sunt punctul de Integrațiune. Dar când plec de acolo, aceste ținte devin la rândul lor baza substanțială și casa punctul de Integrațiune.
Deoarece orișice punct simbolizează Punctul, și cum Punctul se polarizează în Pol Esențial și în Pol Substanțial, însemnează că punctele din manifestare, sunt perfect convertibile în Esență și Substanță, în Cantitate și Calitate, cu posibilitatea de a le inversa, și asta nu printr-o alegorizare arbitrară a noastră, ci prin posibilitățile lor.
*
Când capacitatea intelectuală este reală, psihicul e așa fel făcut că nu-și capătă elemente cantitative decât când e evertuat de intelect. Neadumbrat, neinformat de spiritual e inert și de calitate vulgară. La un sentimental, la care psihicul e quasiautonom, psihicul are complexități și rafinamente, independent de informația lui.
*
Natural, într-un itinerar spiritual, psihicul își pierde atractivitatea, deoarece totdeauna apare ca o opacitate, o brumă care învăluie lumina cea neasfințită.
608 (87)Ce senzație atroce! Despărțit de țara de dincolo de negură de către funingenea psihică, totuși lumina asimțită este suficient de tare ca să polarizeze reacțiunile lumii intermediare, să le sărăcească, și să le facă neinteresante. Ce să mai vorbim de viața cărnii. Exilat din lumină, ratat în viața de aici.
Suntem îndreptățiți să utilizăm virtualitatea unei asimțiri spirituale (adică nerealizarea ei efectivă) ca un simbol al Inefabilului? Îmi aduc aminte de fraza lui Klages: "Der Kosmogonische Eros ist ein Eros des Fernestrad.".22 Repet: senzația de depărtare poate simboliza Indicibilul, Necuprin-sul? Da, dar lipsește plenitudinea, permanența și asta e suficient să ne estropieze.
Ispita teribilă de a căuta plenitudinea, acolo unde există numai ca iluzie, in partibusglosartrad. ale cărnii și ale sufletului. Și rezultatul nu se face așteptat. Epuizarea, senzația de stoarcere, dezgustul și natural, înainte de toate nesatisfacția, tristețea căderii în tamastrad. și neîncrederea în Providența care permite asta. Este probabil că ceea ce credeam a fi o calificare metafizică, este mai mult o veleitate imaginativă, o compensație imaginară pentru ratașarea mea psihică și fizică. Veleitățile de putere ale unui neputincios. Exilat, din toate planurile.
Chiar acest jurnal, nu-l țin deloc ca un catharsisglosartrad. pe calea Metafizică, ca o lămurire, ca o nevoie de clarificare, ci cu o vagă apetență literară, și asta e suficient pentru a-l preface în literatură de a treia ordine.
*
Stimată duduie Silvia,
Aș putea să-ți răspund cu propriile matale fraze; puține scrisori mi-au făcut atâta plăcere ca aceea primită de la mata. Vreau să fac câteva observații generale, cerându-ți să-mi spui ce crezi despre ele, căci am speranța că schimbul de scrisori va continua.
Mai întâi neîncrederea pe care spui că o ai față de propria matale inteligență, e un semn sigur de inteligență; o inteligență feminină, care are alte meandre, alte demersuri, decât cea masculină, riguroasă și geometrică.
609 (88)Nu renunța niciodată la inteligență. Steaua Polară e intelectuală și numai intelectuală. Numai așa vei putea să-ți duci navigațiunea la bun capăt. Adaugă că asta nu e renunțare la sensibilitate, din contră, Intelectul îi adaugă o dimensiune, ce constituie pentru sensibilitate o cutie de rezonanță prodigioasă. Numai când elementul intelectual intervine în personalitatea noastră, apar liniile de forță pe care le formează magnetul pe coala de hârtie unde e întinsă pilitura de fier.
M-a interesat ceea ce spui despre timp, ritm și muzică. Uneori e o intuiție remarcabilă a celor ce se șopteau în Misterele antice. Eros Kosmogonosglosar (Erosul Creator al lumilor) era în același timp Eros Protogonos (Eros Întâiul născut). Și știi cum crea lumile? Ca Eros Proteurythmos (Eros, Ritmul, Euritmia primordială). Și când era intuit ca atare devenea Eros Filtron (de unde cuvântul filtru (elixir), în special filtrul de dragoste) care deșteaptă în cel care-l însumează, și chiar în tot cosmosul, o intensă nostalgie de reîntoarcere la Principiu, la Obârșii. Iată ce se șoptea în școlile esoterice din vechea Heladă. Se șoptea, nu se discuta, căci lucrul era inefabil și o insistare prea mare îl făcea să-și piardă parfumul. Îl asimți și mata ca Inefabil, dragă prietenă?
De aceea, acceptă numai melodia lui Eros Proteurytmos, pentru că e aceeași cu melodia lui Eros Filtron, adică numai dacă e o melodie care suscită o nostalgie a integrării în Principiu. Căci există și melodii ale Abisului.
Nu te încrede în timp care fură și duce, nu la integrare, ci la destrămare. Îmi scrii: "Ritmul intră în noi și ne concretizează trecerea timpului". Inexact. Adevăratul ritm, adevăratul Eros Proteurytmos, suprimă timpul, și ne pune în fața Eternității. Bineînțeles, este și un ritm al Abisului și-ți trebuie o privire de Linx, o continuă veghe ca să le deosebești. Îți citez o frază din Shakespeare, de o extraordinară frumusețe metafizică și poetică. E din Henric al IV, 1a Parte, actul 5, scena 4:
"But thougt's the slave of lifevers., andvers.trad.
life's time's foolglosar,trad.
And time that takes survey of all the world,trad.
Must have a stoptrad.".
(Dar gândul este sclavul vieții, și viața e bufonul timpului,
Și Timpul care supraveghează întreaga lume, trebuie să se oprească.)
610 (89)Care e învățătura? Gândul nu trebuie să mai fie sclav al vieții. Cum? Imobilizându-l, oprindu-i vârtejul. Rezultatul: viața nu va mai fi bufonul, decăderea Timpului. La rândul lui, timpul nemaiavând din ce se alimenta, se va opri. Și atunci e Eternitatea, și lumea trecătoare dispare.
*
Angoasa e concupiscență nesățioasă, care se înfurie că nu primește de sus satisfacțiile ei; concupiscența care singură îmi dă iluzia de plenitudine prin intensitatea ei pe care o transvazează în obiectul dorit. Cu toate sforțările, nu pot să mă dispensez de ea. O asimțire a Supremului, admițând chiar că nu e o nălucire, mi se pare mai puțin plină decât patima.
*
E permis să luăm virtualitatea, ca simbol al Inefabilului? Ar fi să faci dintr-o lipsă o plenitudine. Este o aplicare a analogiei inverse.
Dacă trecerea dintr-un ciclu în altul se face în sandhyatrad.,trad. adică printr-un punct nespațial și netemporal, apoi și pentru microcosmosul uman, trecerea în altă viață se face tot în sandhya care nu este altceva decât barca lui Charon. Obolul lui Charon e un element de continuitate între cele două cicluri, ceva care le este comun, căci riturile de înmormântare sunt necesarmente și rituri adjuvante de naștere în noua stare de existență a individului mort pentru lumea noastră.
*
Eros, fiu al Penieitrad., tinde spre tatăl său Poros, plenitudinea, dar se oprește în drum la toate iluziile, la toate aparențele de plenitudine, ca și cum s-ar teme să-i scape ceva din bogăția lumii. Nu are certitudinea că privind lumea se găsește Suprema Plenitudine. Renunțarea i se pare o amputare. Și are oarecum dreptate, căci e admirabil Eros în lumea aceasta! E adevărat că Eros Pneumatikos e superior lui Eros Psichikos și lui Eros Sarkikos, dar aceste două ultime sunt efective pentru