„Dans la Pierre Philosophale sont indisolublement unis les…”

diferite discipline, dar e interesant de observat că principala e disciplina intelectuală, căci Șahada^glosartrad. e speculativă. Importanța, necesitatea indispensabilă a pregătirii teoretice e afirmată până și în Islamul^glosar exoteric.

Dar aceasta nu e încă suficient pentru afirmarea absolutei Transcendențe divine; chiar punctul principial și nemanifestat la care s-a redus manifestarea trecând prin "barzach^glosartrad.", e neexistent față de Adevărul Absolut și Total. Atunci intervine o a doua negație în partea superioară a "barzach"-ului I La^trad., care neagă manifestarea redusă chiar la indistincțiune, față de Allah^glosartrad..

Allah

Lailah^trad.

Astfel, o altă traducere speculativă a Șahadei^trad. este: Principiul condiționează manifestarea, dar nu e condiționat de ea, adică transcendența absolută a lui Allah.

26. - Pronunțarea cosmică a Marelui Nume: Primul Alif^glosartrad. e indiferențierea inițială. Lam^trad. este literă de majestate (se găsește dublat și în Numele Galil); dublat, e amploarea absolută. Se poate da lui Lam sensul unei axe, dar nu axa primordială care e Alif, ci o axă "secundă", ieșită din substanța divină; și curbura inferioară a literii o indică; ar putea fi Șarpele Kundalini^glosartrad., falusul dresat (acest din urmă simbol divin se găsește și în tradiția hindusă și în Kabală). Acest falus susține întregul cosmos, și dresarea lui poate fi simbolizată de dresarea limbii cu vârful în cerul gurii cum o fac ichwanii^glosartrad. din tarika naqșbendiyah^glosar;^trad. și limba se naște dintr-un "umed radical".

Odată dresat, acest falus creează "cerurile și pământul", "apele superioare și inferioare", simbolizate de părțile superioare și inferioare ale gurii (și e caracteristic că la noi prima e numită "cerul gurii", ceea ce arată legitimitatea simbolului indicat). Propagarea aceasta a lui Lam indefinită, ar fi sterilă dacă nu ar întâlni o pasivitate, un conținând, o dimensiune care să-i recepționeze forțele indistincte ale lui Alif și să le repatrieze. Această dimensiune, o constituie cerul și pământul, apele superioare și inferioare ieșite ca o spermă (logoi spermatikoi^glosar)^trad. din vârful lui Alif dresat, este simbolul dublu al gurii cu aspectul ei de sferoid deschis. Cerurile și

pământul constituie dimensiunea unde se vor propaga toate posibilitățile cuprinse în principiu. Prin aceasta înțelegem că din Alif^trad. nu iese numai ce se poate numi Creațiunea ci și posibilitățile în indistincțiune, cu alte cuvinte, gura, sferoidul și Posibilitatea totală deci și Omul Universal în sensul cel mai înalt al cuvântului. Dar manifestarea nu se produce de-a dreptul în distincțiune, ci dintr-o substanță din care ies toate modalizările, toate adaptările, ea (substanța) continuând a rămâne egală cu ea însăși și neschimbată, deși e la baza și e cauza adaptărilor (et sicut omnes res fuerunt ab uno meditatione unius, sic omnes res natae fuerunt ab hac una re adaptatione; Pater ejus est Sol Mater ejus est Luna . . .Pater omni Thelesmis totius mundi est hic)^trad..¹⁵ Or, această forță duală (Pater ejus est Sol Mater ejus est Luna)^trad., care creează și distruge lumile, le produce și le resoarbe, rămânând egală și identică cu ea însăși, este al doilea Alif din Marele Nume, litera care în Allah, inhiwa iumitu^glosartrad. și care iese ca o spermă din Lam^trad. dresat- - -; e roua din Arborele Vieții care va învia morții, amrita^glosartrad. izvorâtă din tracțiunea în sens contrar a Șarpelui cosmic de către Asura^glosar și Deva^glosar. Sub acest aspect, această forță se situează pe un plan superior celui vizat direct de Tabula Smaragdina^glosar;^trad. orice știință tradițională e susceptibilă însă de transpoziție, care legitimează analogia pe care am făcut-o.

Acum: manifestarea poate apare sau în extrema ei distinctivitate, deci ca manifestată, sau intermediar, sub forma ei substanțială, adică în mod vibratoriu, ceea ce ne readuce la Vortex-ul Sferic Universal.

Deși mai puțin sublimă, deoarece intermediară, decât celelalte litere din Nume, decât Alif, Lam^glosartrad. și Ho^trad. final, (și nici nu face propriu-zis parte din Nume și e supraadăugat celui de-al treilea Lam), la pronunțare accentul cade în mod obișnuit pe Aliful^trad. al doilea prelungindu-se până la extincțiunea vocii, din cauza posibilităților lui ordonatoare, de moarte și de viață, de egalizare a aspirațiilor, de umplere a golurilor, de șlefuire; e litera ce face din Creație o oglindă desăvârșită pentru Al haq^glosartrad., e deci instrumentul de islam prin excelență. Trebuie deci, în pronunțarea ei carnală să i se dea maximum-ul de tenuitate, forță, vibrație și subtilitate.

Cât despre Ha^trad. - inefabil aproape chiar în pronunțare, nu se poate vorbi despre el; e dimensiunea și instrumentul tuturor extincțiunilor.

27. - În alternanța zilei și a nopții, barzach^trad.ul^trad. este constituit de cele două puncte critice ale amurgului și zorilor. Bine înțeles, acest barzach este susceptibil să simbolizeze alte barzach-uri, și chiar pe cel mai înalt dintre ele, tronul, al arsh^{glosartrad.trad.}. Între lumina zilei și întunericul nopții se situează un punct inefabil, de o tenuitate perceptibilă chiar unui profan, care este crepusculul. Or, tonalitatea acestui moment este o nuanță verde a cerului în regiunea Apusului. De aceea și sfințenia acestei culori, care este și a Polului și a Profetului. Profetul în sensul cel mai înalt este identic cu tronul, cu barzachul suprem, "alawal Waal achichir^glosartrad.", și deci cu "masa păzită" pe care calamul^glosartrad. divin scrie Coranul primordial. Deci culoarea acestei mese este verdele. Din aceste considerații vine numele "Tabula Smaragdina"?

28. - Cum fiecare făptură laudă pe Domnul, prin însuși faptul existenței sale, prin elementul ce o pozitivează, adică întrucât manifestă o posibilitate principială, lauda activă nu-i decât străduința de a face să predomine în orice e de domeniul manifestării satwa-guna^glosar;^trad. lucru posibil după cum o afirmă și Tradiția hindusă, gunele^glosartrad. convertindu-se una în alta deoarece au puncte de contact și de trecere între ele (ordinul lui Brahma^glosar care a făcut ca tamas^glosartrad. să ia culoarea lui rajas^glosartrad. și acesta, culoarea lui satwa^glosar)^trad.. Aceasta e răscumpărarea în sensul cel mai înalt al cuvântului, și răscumpărarea deci e laudă, nu numai ca eu să laud pe Domnul, nu numai ca să văd orice lucru sub aspectul lui laudativ, dar a face (și aici e unul din misterele realizării descendente), ca orice creatură, obiectiv și în sine, să laude pe Domnul. E ștergerea păcatului originar, e rectificarea hermetică.

De aici și importanța covârșitoare a Psalmilor, și legătura lor imediată cu misterul mesianic. "Toată suflarea să laude pe Domnul!"

În misiunea lui Christ, această răscumpărare care este convertirea gunelor^trad. una în alta într-un sens sau în altul, e vizibilă pretutindeni. Astfel convertirea apei mai întâi în vin și

apoi a vinului în Sângele Logosului e o convertire a gunelor^trad. în sensul ascendent; în vindecarea îndrăcitului de la Gadara, dracii sunt alungați din om în porci, animale impure, și aceștia în lac, element indistinct, ambianța neindividualizată încă, rezerva Mayei^glosartrad., convertirea e descendentă; e de remarcat că totuși rezultatul e identic și într-un caz și în altul; apa se convertește treptat în euharistie și devine satwa^trad. pur, laudă totală; în îndrăcit, impuritățile sunt îndepărtate, rămânând în el tot lauda.

Exemplele acestea ar arăta care e metoda în realizarea inițiatică. Ceea ce e de două ori pozitiv, și prin existența sa și prin simbolismul său, trebuie "răpit" și transpus cu totul în stările superioare; ceea ce e pozitiv numai prin existența sa trebuie alungat din mixtura pe care o face cu elementele de două ori pozitive.

Acum tendința satwa, lauda, în sensul ei cel mai înalt nu-i decât afirmarea principiului de Identitate, căci nu se poate în mod logic să i se prevadă un terminus^glosartrad. decât acolo unde e suprema pozitivitate, supremul conformism, decât acolo unde conformismul nu mai suferă o altă tovărășie decât el, deoarece a "devorat" tot ce nu mai este el (și cu cât satwa se ridică cu atât mistuie celelalte elemente care mai sunt cu el), deoarece natura sa intimă e nondualitatea, adică în Ființa pură, care e deci suprema Pozitivitate, suprema Afirmare, suprema Laudă. Lauda, satwa, nu se poate termina, decât când se omoară pe ea însăși, când a devorat tot ce nu mai era ea, și când, terminând, se devorează pe ea însăși.

E și procesul în sens invers de resorbție a manifestării, care face să predomine treptat elementele chintesențiale dintr-un lucru dat prin topirea în ele a elementelor produse și mai departe, cauzele secunde în alte cauze secunde imediat superioare și final, în cauza primă, adică exact invers ordinea producerii. Aceasta este satwa, aceasta este lauda. Fiecare lucru manifestat este o literă divină care pe un plan superior se alătură unui Nume divin și la sfârșit Marelui Nume. Se poate vedea deci cum Lauda (și orice laudă se reduce în ultimă analiză la Șahada^trad. și la Marele Nume), nu e decât cauza teurgică a resorbirii manifestării în Principiul ei și se identifică cu ea.

Deoarece orice este un simbol, timpul și spațiul simbolizează Eternitatea și Atotprezența în Principiu, adică tocmai "caracterul" absolut și totalitar al Principiului, al imposibilității Altei-existențe decât-El.

În manifestare, această spațializare a timpului are loc în fiece clipă deoarece combinația inextricabilă a acestor două condițiuni are ca rezultat planul nostru de existență. Scrisul, de pildă, nu face altceva decât să spațializeze o gândire care e nespațială ci temporală, fapt care îi asigură definitoriu perpetuitatea atât cât e posibilă în planul nostru, adică numai un substitut al Eternității care e un fel de Perpetuitate. Transpunând operația pe planul principial, în care spațiul devine Omniprezență și Timpul Eternitate, constatăm că dacă în planul nostru cele două condiții sunt inextricabil amestecate, în planul principial aproape se confundă de fapt, adică în realitatea inițiatică, însă conceptual sunt distinctive; atunci, tot pentru conceptualizare, se poate spune că Ominiprezența permanentizează Eternitatea; se înțelege astfel de ce în tradiția hindusă nu Șiva^glosar acordă beatitudinea ci Vișnu^glosar, primul fiind Domnul Eternității și al doilea Domnul Omniprezenței.

Se poate vedea aplicarea acestor două principii în Masoneria Operativă, în chiar lucrul unui zidar profan. Ca reprezentant al Marelui Arhitect Al Universului (M. A. A. U), lucrul lui e rezultatul unei judicioase distribuiri și combinații a Timpului și a Spațiului. Cărămizile sunt terminusul^trad. unei deveniri ciclice care de la sferoid duce la cub. Odată definitivate, Zidarul le integrează într-un Lucru și el definitiv, într-o serie, logică și ierarhică, formând straturi succesive de stări de fire. Sunt legate între ele de tencuială care e substanța indistinctă divină, uluhyiah^glosartrad..

Scopul e ridicarea unei clădiri, care, ca orice clădire simbolizează Ierusalimul Ceresc, aspect și rezultat cubic al Paradisului Pământesc sferic. Or, Ierusalimul Ceresc e rezultatul Spațializării Timpului, exact ca și un edificiu de var

și de cărămidă, de unde identitatea esențială între Adevăratul Zidar și Marele Arhitect al Universului, și care, ca rezultat, are realizarea Omului Universal de către Zidar.

Meditația, sau contemplația, chiar autentice, sunt făcute înainte de detașare de nodul vital, ele nu servesc decât ca niște condimente ale vitalului; arunci ulei peste foc. Atracțiunea, inițial fermecătoare și insidioasă a vitalului.

Veghe, veghe, meditație și iar veghe continuă, nu este alt mijloc de a ruga fascinația și strânsoarea dragonului cosmic.

Personalizarea Divinității, caracteristică religiilor, e o ușurare pentru toți aderenții ei, dar o serioasă piedică, un văl gros, pentru conceptualizarea Absolutului.

Iarăși o cursă: pentru Allah nu e totul să te centrezi pe manifestare. Pentru așa ceva a fost alungat Adam din Paradis; în realitate perceperea Unicității nu survine decât după conștiința Unității. Cum poți vedea că o spirală e generată de un punct central, dacă te situezi pe unul din elementele ei? Numai considerarea centrului aduce și explicarea spiralei.

Adam a ales dualitatea, mâncând din arborele binelui și al răului; proiectat în afară de unitate, pe cunoașterea distinctivă, accesul centrului unic îi este împiedicat de Îngerul Tetramorf, însumând în el cele patru puncte cardinale prin care se diferențiază, din unitate spre multiplicitate, cele patru fluvii ale Paradisului.^trad.trad.

33. - A se ține seama mult de diviziunea scolastică a sufletului: sufletul concupiscibil și sufletul irascibil; al doilea e excitat de cel dintâi. Sufletul concupiscibil e rădăcina sufletului irascibil. Cum se transformă concupiscența brută în concupiscență pentru Dumnezeu? Cum se canalizează forțele fundamentale, radicale ale ființei spre Universal, când trecerea de la Individual la Universal se face printr-un barzach^trad. care e un punct geometric și care nu tolerează trecerea prin el decât a ceea ce a murit în prealabil? A se referi și la Rădăcina Tenebroasă a lui Böhme. Dorința-Radix, care nu devine Dorință spre Bine decât după ce s-a suprapus pe ea Imaginea Principiului reflectată în Sophia^glosartrad., și care la rândul ei se reflectă pe Maëlstromul Dorinței-Radix.

De ce Dorința nu e identică cu Voința? Prima e un simplu material, a doua e Imagine sau Conceptualizare. Aceasta poate fi realizată și prin ritmica Verbului. Atunci: conceptualizarea poate fi realizată prin Yantra^glosartrad. sau prin Mantra^glosartrad.. Odată fixată, Dorința amorfă, obscură, lancinantă, se structurează, se canalizează, se formează, ca pilitura de fier în câmpul magnetic.

Un alt mod al conceptualizării (i.e. contemplația intelectuală) este și procesul meditativ, care arde tot ce meditează și se consumă și pe el însuși.

Conceptualizare (contemplație intelectuală).

Meditație Mantra Yantra^trad.

Modurile ei.

În momentul procesului de conceptualizare, trebuie să fim atenți la procesul de resorbție a grosierului în ce e mai subtil, să-l ajutăm chiar? Hotărât, nu. Mai întâi, pentru că ar fi o iluzie, această resorbție efectuându-se esențial și nu substanțial; or, ca indivizi cum suntem, nu putem avea sub controlul simțurilor și al mentalului nostru decât substanța noastră. De aceea resorbția are o aparență de trecere la limită, de cristalizare a unei soluții suprasaturate.

Acum: resorbția se face real? Sau masa tamasică^trad., grosieră a ființei noastre, nu subzistă concomitent, paralel cu conceptualizările noastre, neștirbită, neconsumabilă? Negreșit nu, și iată de ce: Universalul este identic cu conceptualizarea lui; între el și individual este lipsă de comună măsură; or, comuna măsură este condițiunea esențială a unui paralelism, a unei concomi-

tențe. Dacă această comună măsura lipsește, nu se pot întâmpla decât două lucruri: sau termenul inferior se resoarbe, sensibil sau nu, în cel superior, sau superiorul aparent dispare, se ocultează, rămânând o virtualitate permanentă dar neperceptibilă, ceea ce efectiv se întâmplă cu imensa majoritate a oamenilor.

Am spus mai sus, sensibil sau nu, pentru că este și o modalitate de resorbție sensibilă: cataclismul.

Chiar dacă nu putem conceptualiza încă Principiul, faptul de a ști că succesiunea vibratorie a plinurilor și vidurilor e^{trad.trad.trad.trad.}

ineluctabilă, e structurală manifestării, echivalează cu o realizare teoretică, deci virtuală, a Principiului.

Vibrațiunea aerului nu mai e izotropă, ci capătă diferite modalități, care fac ca mantramul^trad. să se adapteze, să pătrundă în toate modalitățile psihice și fizice ale aceluia care recită mantramul.

Dimensiunile intelectuale se cunosc prin conceptualizare, deoarece ele sunt posibile și în informal, și atunci avem toate posibilitățile de Amploare și Exaltațiune ale Spiritualului, dar asta e posibil numai în stadiul când Principiul "tinde" spre manifestare și-i creează dimensiunile, ca și viermele de mătase pupei lui.

Actul direct al contemplării face din creațiunea și cunoașterea ei un tot simultan. În dimensiunile spațiale spațiul e realizat de cele cinci simțuri și de organele de cunoaștere și acțiune (Jnanendrya^glosartrad. și Karmendrya^glosar)^trad..

Du fond de l'abyme, Jésus clame vers son Père, et cette clameur éveille, dans les entrailles les plus intimes des gouffres - infiniment au dessous de ce qui peut être conçu par les Anges, indiciblement plus bas que tous les pressentiments et tous les mystères de la Mort - le très étouffé, le très lointain, le très pâle gémissement de la Colombe du Paraclet qui représente en écho le terrible De Profundis^glosar.^trad.trad.

Et tous les bêlements de l'Agneau vibrent ainsi dans la fosse épouvantable sans qu'il soit possible de supposer une seule plainte exhalée par le Fils de l'Homme qui ne retentisse pas^{trad.trad.trad.}

identiquement dans les impossibles exils où s'accroupit le Consolateur^trad. (Léon Bloy - Le salut par les Juifs^trad.).¹⁷

Acest zimzum^trad. nu e decât actualizarea primului La din șahada;^trad. manifestarea însăși e o dublă negațiune; mai întâi Allah^trad. producând Manifestarea, își manifestă Posibilitatea Lui Infinită, dar producând o limitațiune, se limitează oarecum pe el însuși, se neagă într-un fel și asta e zimzum; dar chiar această negațiune e una din posibilitățile Lui. În același timp, manifestând o limitațiune, o neagă și pe ea, ca neavând rațiunea ei suficientă în ea însăși.

Negațiunea Divinității de către ea însăși prin producerea unor limitațiuni, pentru posibilitatea producerii acestor limitațiuni, se ratașează la Sacrificiul perpetuu al Mielului; negațiunea Manifestării în ea însăși, structurală, definitorie, la Teoria Sacrificiului Creațiunii în vederea Preintegrării: două negațiuni care, împreună, dau Marea Realitate, Supremul Pozitiv. Cum toate acestea sunt simultane, e un Solve^glosartrad. al Divinității (sacrificiu, zimzum) și un Coagula^glosartrad. al Manifestării, și un Solve al Manifestării (sacrificiu) și un Coagula al Divinității, deci un perfect ✡

Negațiunea deci e o posibilitate și ca toate posibilitățile are o dezvoltare, o traiectorie, de la virtual la potențial și de la potențial la efectiv.

Ca posibilitate de ne-manifestare are un aspect suprem pozitiv, coextensiv Ne-Ființei; manifestându-se, prin legea analogiei inverse, produce extrema limitațiune; de asemenea, ca toate posibilitățile, manifestându-se devine un simbol; or, prima caracteristică necesară a unui simbol, pentru ca să poată fi atare, trebuie să fie întâi desăvârșit el însuși, o realitate în domeniul lui definitoriu, adică perfect în ce are el limitativ, negativ. Deci posibilitatea de negațiune, pentru a se manifesta,^trad.trad.

recte pentru a deveni simbol, trebuie să fie în ea însăși perfect o negațiune, perfect limitațiunea produsă; și în virtutea inerției, inerentă traiectoriei de la nemanifestat la manifestat, negațiunea trebuie să se manifeste total, deci să devină neant; dar neantul nu e o posibilitate de manifestare, ci o posibilitate de afirmare. De aici, consecința că pentru ca posibilitatea de negațiune să poată merge până la extremul ei, trebuie ca, de la un punct, să nu mai aibă être;^trad. de aici diavolul.

Suprema indeterminare principială e rădăcina negațiunii în manifestare (a limitațiunii), și reflexul ei, în virtutea analogiei în sens invers, este principiul a cărui manifestare umană este Satan.

De aceea Demiurgul este identificat cu Satan căci fără tendința acestuia, Manifestarea nu ar fi posibilă, ruptura echilibrului celor trei guna^trad., fiind inițiată de tendința tamasică^trad..

Pe de altă parte, în virtutea analogiei în sens invers, când cerșetorul întinde mâna și Dumnezeu o întinde în același timp, dar pe când cerșetorul spune "dă-mi!", Dumnezeu spune "ține!".

Să distreze pe marele Jucător de Șah din cer^vers.,

Atât timp cât ne mișcă pe tabla de șah a zilelor,

Mai înainte de a ne arunca în cutia morților.^{trad.trad.trad.}

Concentrarea cât mai calmă, subtilă, lucidă și supusă în același timp, e necesară pentru asta; din toate practicile inițiatice nimic mai greu decât ea. Dacă dorința, aviditatea nu sunt complet domolite, stăpânite, retroversate, reduse la pură virtualitate, atunci animează kliphot^glosartrad.-urile, toate cojile noastre exterioare, toate opacitățile; la rândul lui, sufletul concupiscibil prin nereușită, deșteaptă sufletul irascibil: devenim tot de plumb.

Întâi o operație pur intelectuală conform tehnicii adwaita^glosar,^trad. de separațiune, apoi începerea dhikr^glosartrad.ului^trad. și separațiunea de care am vorbit mai sus.^trad.

Latet Sol in Sidere^vers., / Oriens in Vespere,^trad.

Artifex in Opere, / Per Gratiam.^trad.

Soarele ce se ascunde în Stea e același cu Soarele de Miezul Nopții, de care vorbesc misterele antice. E un soare care nu mai apune, pentru că e deasupra oricărei mișcări, a oricărei revoluții. Prin analogie inversă, nu poate fi văzut în lumea noastră decât în întuneric. Altfel, dealtminteri, lumea nu l-ar suporta. Acest soare ascuns în stea, e acela pe care-l văd Magii de la Răsărit. "In divinis^glosar" se ascunde în stea, în lumea noastră se ascunde în peștera de la Bethleem. Amândouă se situează pe aceeași verticală.

Simbolismul stelar e superior acelui solar, când sunt concertante, dar într-un sens, se poate spune că trecerea de la Stea la Soare e o trecere de la Potență la Act. Astfel, ceea ce e în vârful axei verticale a Crucii, intersectând ramura orizontală, produce ceva, în felul lui superior tuturor celorlalte puncte ale Crucii, de n-ar fi decât din cauza centralității lui. Christ încarnat e superior Christului divin, pentru că descinderea lui în lume, nu este limitativă, cum e cazul unei căderi, din cauza caracterului ei sacrificial.

Soarele răsare la Apus, pentru că așa îl văd Magii care vin de la Răsărit. Tot analogie în sens invers.

E Artifex în Opere pentru că din punctul central unde s-a situat, imprimă un Fiat^glosartrad., o vibrațiune în Haos care-l transformă în Cosmos.

Acesta e valabil pentru toate lumile în care se manifestă, nu numai la începutul Creațiunei. Magii "i-au văzut Steaua", adică natura cerească; cealaltă, pământească era ascunsă în staulul de la Bethleem. Pe lângă pântecele Fecioarei, staulul

este un pântece macrocosmic, în care Boul și Măgarul, prin suflurile lor țes suflurile vitale din copilul Iisus, rețeaua sa de vine și de nervi.

Latența indică o virtualitate numai? Față de Avatarana^glosar,^trad. da, o trecere de la potență la act. Dar e legitimă și o altă perspectivă, în care "latet" indică Marile Mistere, Asrar rabbanyia^glosartrad.. E cumva simbolismul faptului, că cei Trei Magi nu găsesc calea pe orizontala umană, decât urmărind calea divină pe Cer. Deci, și în lumea noastră, în Micile Mistere, ținta nu e ajunsă decât tot numai prin imuabila fixare pe Pol, cum o arată dealtminteri orice navigație bazată pe busolă. "In Polo est cor Mercurii qui verus est Ignis, in quo requies est Domini sui, navigans par mare hoc magnum^trad.",¹⁹ se poate aplica și căutării pruncului Iisus de către Regii Magi.

Polul Ceresc are o proiecție și pe pământ în Polul pământesc. Probabil că există o întreagă știință a coordonatelor polare și solare proiectată în combinația pământească.

La phrase de F. Schuon "le soleil est unique dans notre sistème solaire, mais il ne l'est pas dans l'espace; nous pouvons voir les autres soleils, puisqu'ils se situent dans l'espace comme le notre, mais nous ne les voyons pas en tant que soleil^trad.", e perfect valabilă în domeniul Micilor Mistere; dar când trecem în Marile Mistere, totul se schimbă, și necesarmente și stelele devin sori, sau sunt și stele și sori concomitent în viziunea noastră.

*

"Dans la Pierre Philosophale sont indisolublement unis les éléments antagonistes^trad.".²⁰

Unite printr-un centru, un principiu comun; or, a-l găsi de-a dreptul în mijlocul elementelor antagoniste care-l ascund, e lucru aproape imposibil și tot vârtejul amețitor al multiplicității ascunde drumul. Atunci trebuie să trecem pe deasupra, ca Făt-Frumos pe Calul Năzdrăvan, pe deasupra pădurii cu lighioni, pentru a ajunge la Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte. Și trecem pe deasupra când fixăm cerul și revenim deci la cele ce le-am spus mai sus. De acolo descoperim cu ochiul vulturului, peștera unde se ascunde acel