Notă editorială
Acest volum de Meditații, Simboluri, Rituri constituie partea a treia și ultima a ceea ce s-ar putea numi „Jurnalul” lui Vasile Lovinescu, din care primele două părți au fost publicate sub titlurile:
Jurnal Alchimic - Institutul European, Iași, 1994.
Însemnări Inițiatice - Editura Rosmarin, București, 1996.
Denumirea de „jurnal” are dealtfel numai un caracter convențional întrucât nu toate textele sunt datate, unele fiind doar numerotate sau nici atât, și foarte puține sunt legate de întâmplări cotidiene, cele mai multe fiind gânduri dincolo de orice conotație temporală.
Titlurile celor trei volume au fost date de editori, urmând sugestii rezultate din text, căci „jurnalul” nefiind destinat publicării nu a fost intitulat de autor.
După datele existente în manuscrise (caiete), redactarea „jurnalului” s-a făcut între anii 1964-1966.
Volumul de față cuprinde elemente de istorie, etnografie, folclor, filologie sacră și în genere aspecte tradiționale și metafizice din literatura românească și universală. De asemenea, volumul conține observații inedite privind teologia creștină, filozofia europeană, istoria religiilor, până la abordarea internă a riturilor și simbolurilor. Nu mai puțin lipsite de interes sunt cugetările autorului asupra diverselor aspecte ale artei arhaice și chiar moderne. Dar toate aceste pagini își subliniază importanța prin aceea că permanent fac trimitere la domeniul formării spirituale, cartea în sine reprezentând un compendiu de cercetare în direcția puțin exploratei ramuri a psihologiei abisale și transpersonale.
528 (6)Cu acest volum de Meditații, Simboluri, Rituri se încheie practic și editarea operei lui Vasile Lovinescu cu excepția unor articole de tinerețe, publicate în anii '30, ani de informare și formare, care nu schimbă cu nimic configurația spirituală a gânditorului și viziunea sa tradițională.
Textele de față sunt publicate respectând ortografia lor inițială, cu excepția unor mici îndreptări de punctuație și a schimbării unor forme substantivale învechite.
Unele cuvinte indescifrabile în manuscris au fost înlocuite prin puncte de suspensie.
De asemenea, unele neologisme create de autor au fost lăsate în forma lor.
Notele care însoțesc volumul cuprind, în cea mai mare parte, traducerea textelor din limbi străine folosite și comentate de autor.
Pentru termenii străini mai puțin cunoscuți s-a alcătuit un glosar alfabetic la sfârșitul volumului.
Pentru descifrarea însemnărilor din limba arabă mulțumim dlui profesor Teodor Ghiondea iar pentru traducerea textelor din limba germană mulțumim dlui dr. Mihai Constantineanu.
Nu în ultimul rând mulțumim doamnei Steliana Lovinescu, soția autorului, care de la distanță, ne-a vegheat eforturile de a edita această operă dificilă.
529 (7)Bio-Bibliografie
1905 - Vasile Lovinescu s-a născut la 30 (17) Decembrie în Fălticeni, ca fiu mai mare al lui Octav Lovinescu, avocat, și al Anei Cetățeanu. Tatăl, frate cu criticul literar Eugen Lovinescu, se trăgea din comuna Rădășeni, iar mama din localitatea Subcetate, având în ascendență pe I. Budai Deleanu. Scriitorul a mai avut doi frați: Octav, avocat (1913-1945) și Horia, dramaturg (1917-1983). El face parte așadar dintr-o familie care a dat literelor noastre mai mulți scriitori, între care și Anton Holban, văr (1902-1937), Monica Lovinescu, vară și Alexandrina Lovinescu, vară.
Copilăria în Fălticeni, pe atunci un târg patriarhal, i-a fost normală, "adică fabuloasă", cum va spune scriitorul însuși. Nici nu putea fi altfel când s-a petrecut între Nadaglosartrad. Florilor și Dumbrava Minunată, între bojdeuca lui Creangă, casa lui Sadoveanu și Buciumeniul lui Ion Dragoslav.
1912 - Școala primară și gimnaziul le face în "urbea natală", la gimnaziul Al. Donici, unde bunicul său, Vasile, era profesor și director.
1920 - Familia mutându-se în București, unde tatăl său era avocat la diverse firme, Vasile Lovinescu urmează liceul la colegiul Sf. Sava. După revenirea familiei în Fălticeni, el rămâne în capitală unde face Facultatea de Drept, nu pentru că ar fi avut vreo înclinație pentru această disciplină, ci pentru a rămâne în profesia tatălui său. În paralel face și câțiva ani la clasa de vioară a Conservatorului.
1928 - După terminarea facultății, Lovinescu lucrează ca juristconsult la diverse firme, la primăria municipiului și apoi la Creditul Minier, până în 1947 când instalarea dictaturii îl silește să renunțe. În tot acest timp însă, principala preocupare a tânărului rămâne spiritualitatea, sub toate formele ei tradiționale, pentru care se simțea atras încă din anii liceului,
530 (8)și pe care le studiază intens. În acest domeniu, el publică în anii '30 numeroase articole și eseuri în reviste ca: Viața literară, Viața Românească, Adevărul Literar și Artistic, Credința, Familia, Azi, Vremea, etc. - ca și câteva traduceri din l. germană, franceză și engleză. Figura care-l atrage în aceste începuturi de studii tradiționale este cea a misticului Bo Yin Ra, german de origine, care a avut, se pare, o ratașare inițiatică la o organizație cosmologică din Asia Centrală, ca și cea a scriitorului german Gustav Meyrink. Din cărțile lui Bo Yin Ra află Vasile Lovinescu de cartea lui René Guénon: Le Roi du Monde, pe care o și traduce (fără să o poată însă publica). Din acest moment gânditorul tradițional francez devine mentorul lui spiritual.
1934 - Începe corespondența cu René Guénon, retras la Cairo, care va dura neîntrerupt până în 1940, în paralel cu o meditație susținută asupra cărților lui și a marilor texte ale esoterismului universal. Chiar dacă va continua să scrie în reviste și să aibă relații cu unii scriitori români ca Dan Botta, Dan Petrașincu, Mircea Eliade și mai ales Sandu Tudor, atenția lui principală se îndreaptă spre obținerea unei inițieri, adică a unei ratașări la o linie de spiritualitate esoterică efectivă. Legături strânse se stabilesc cu Marcel (Mihail) Avramescu, poet de avangardă la a cărui revistă Memraglosartrad. (Cuvântul) va colabora și cu Mihai Vâlsan, și ei în căutarea unei inițieri, și în corespondență cu R. Guénon. Primul va trece în curând la ortodoxie (1936) și apoi se va preoți (1949); al doilea va obține o inițiere în Franța (1937).
1935 - Face un pelerinaj la muntele Athos căutând o binecuvântare isihastă, pe care ar fi putut-o obține cu condiția să rămână într-o mânăstire; nefiind cetățean grec, lucrul nu era posibil la vremea aceea.
1936 - La sfatul lui R. Guénon pleacă în Franța, la Amiens, și în Elveția, la Basel unde obține o inițiere alawită, prin Titus Burckhardt și F. Schuon, după care se întoarce în țară. Nu e vorba de o convertire la Islamglosar, cum greșit s-ar putea crede, ci de integrarea într-o organizație esoterică universală (sufismglosar),
531 (9)încă vie și efectivă. De aici încolo, principala preocupare a lui Lovinescu, devenit "fiul al clipei", va fi realizarea spirituală. Va mai publica, în 1936-1937, în revista Etudes Traditionnellesglosartrad., sub pseudonimul Geticus, un studiu în limba franceză de istorie și geografie mitică, intitulat La Dacie Hyperboréenne.
1939 - În 1939 face încă o călătorie în Franța, pentru a lua legătura cu F. Schuon, maestrul său spiritual. Aici îl reîntâlnește și pe M. Vâslan, rămas la Paris ca diplomat, care primise și el o inițiere din aceeași sursă, și care va întemeia în curând la Paris, o tariqahglosartrad. condusă de el.
1940 - În timpul războiului, reformat din cauza unei vederi slabe, Lovinescu își va împărți timpul între ritualul inițiatic și meditația textelor sacre, între Fălticeni și București, unde se va stabili definitiv.
1945 - Are loc căsătoria cu Steliana-Victoria Păunescu care îi va fi o fidelă "păzitoare a pragului" și o constantă "piatră de șlefuire". În timpul refugiului de la sfârșitul războiului, casa și biblioteca din Fălticeni, îi vor fi devastate, ceea ce nu-l va rupe de locul natal, deși va continua să locuiască, într-o demnă sărăcie, în București.
1948 - Întemeiază în București, cu ajutorul lui M. Vâslan, un grup inițiatic pe care-l va conduce până prin 1958 când, din cauza izolării și a ambianței ostile, grupul se va dizolva. În toată această perioadă Lovinescu renunță la scris, consacrându-se ritualului și realizării spirituale, împreună cu grupul respectiv, totul rămânând ascuns lumii profane. Întreține legătură prin scrisori cu F. Schuon, T. Burckhardt și M Vâslan.
1958 - Întâlnește la Fălticeni pe subtila dar puțin cunoscuta poetă Lucreția Andriu (1913-1964), în casa căreia din București întemeiază un cerc de studii și meditație tradițională, pe care-l va numi mai târziu în unele scrisori "fraternitatea lui Hyperion". Din acest grup vor face parte
532 (10)poetul Radu Vasiliu (1923-1990), Florin Mihăescu, Roxana Cristian, Viorica Moșinschi (1913-1980), Mariana Veleanu (1922-1975), Raluca Vasiliu, Margareta Vasiliu (1942-1996), Teodor Ghiondea, Dan Stanca. Activitatea acestui grup va continua aproape săptămânal, cu excepția lunilor de vară când Lovinescu se retrăgea la Fălticeni, menținând legătura prin scrisori. Această insulă de libertate spirituală va continua astfel să existe în anonimat și să "activeze", în ciuda ambianței ostile și amenințătoare, puternic polarizată de prezența intelectuală a lui Lovinescu. Baza studiilor și meditațiilor o va constitui opera lui R. Guénon, dar și textele sacre ale marilor tradiții exo și esoterice universale.
1964 - După moartea prematură a Lucreției Andriu, grupul se va reuni cu aceeași regularitate, în alte locuri, până în anul 1980 când Vasile Lovinescu se retrage la Fălticeni. (Acest grup guenonian și lovinescian, își va continua lucrarea, mai difuză dar nu mai puțin reală, în ciuda acțiunii separatoare a spațiului, timpului și ambianței, încercând să mențină o continuitate de tradiție și simbol).
Încă din 1964, Vasile Lovinescu își reia scrisul, resimțind nevoia de a fixa adevărurile tradiționale care, transmise numai oral, riscau să se dilueze sau chiar să se piardă. Așa se încheagă între 1964-1972 cele două studii, Al patrulea Hagealâc și Creangă și Creanga de Aur, publicate mai târziu, care pe măsura elaborării erau citite în grup, ca dealtfel, aproape toate celelalte scrieri ale sale, fiind apoi difuzate în copii dactilo.
1972 - După terminarea acestor studii, în anii '70, Lovinescu va continua să scrie eseuri și studii de mai mică întindere pe teme tradiționale, comentarii de folclor și opere spirituale, studii de istorie și geografie sacră. El putea fi văzut aproape zilnic la Biblioteca Academiei studiind texte sacre și lucrări rare. Un timp, scriitorul a ținut un Jurnal conținând meditații de o mare pătrundere spirituală, de la doctrină și simbol la tehnică inițiatică. Unele fragmente din aceste studii și eseuri au apărut în România Literară, Orizont etc.
533 (11)1980 - Scriitorul se retrage definitiv la Fălticeni, în casa părintească de pe str. Sucevei, devenită între timp Galeria Oamenilor de Seamă (1972), prin donația și grija soției sale. În acești ultimi ani, ca și în toate vacanțele de vară, Lovinescu regăsește ambianța acelui Fălticeni oniric, oraș al strămoșilor și al copilăriei, în al cărui peisaj el descoperea sacralitatea locurilor de odinioară. Între meditațiile din camerachilie, de o mare simplitate și noblețe, și plimbărilepelerinaje, însoțit uneori de prieteni, scriitorul a dus o viață simplă, aproape ascetică. Când se stinge, în 14 Iulie 1984, el nu mai era demult din această lume.
După Decembrie '89 apar în periodice numeroase fragmente din opera lui Vasile Lovinescu, și diferite prezentări ale omului și operei (Caiete Critice, România Literară, Steaua, Cotidianul LAI, Timpul, Manuscriptum, Cronica, Echidistanțe etc.). Unele din prezentări denotă însă o insuficientă cunoaștere a duhului scrierilor și personalității lui Vasile Lovinescu, care înainte de a fi un scriitor insolit a fost un maestru spiritual. Scrierile lui Vasile Lovinescu nu mai prezintă importanță pentru el reunit cu Sinele. Ele nu sunt mai puțin însă o verigă importantă, unică în România, din lanțul acelei philosophia perennisglosartrad. care leagă lumile până la sfârșitul timpurilor.
534 (13)Interiorizarea unor suporturi de meditație vizuale și în general sensibile, nu trebuie să se facă numaidecât într-un punct precis al corpului. Apare riscul unei împotmoliri în pasta tandră a cărnii. Interiorizarea se face printr-o convergență în sentimentul eului, într-o unitate imediată, substitut legitim al Unității. Afară de cazul când inițiatul a activat în unul din centrii subtili.
★
Ternarul Cunoscător, Cunoscut, Cunoaștere fiind nedespărțibil, Unu în Principiu, consecința e că cunoscătorul în multiplicitate e un element tot așa de obiectiv real ca și celelalte două termene. Aparent sunt separate, autonome unul față de celelalte. Necesarmente trebuie să fie și un reflex al inseparabilității lor și în Multiplicitate și aceasta este Unicitatea. Ceea ce e definitoriul Mayeiglosartrad. în lumea noastră e aspectul discursiv al Intelectului în ea. Prin urmare ca să transcedem planul nostru de existență și mayatrad. lui, trebuie să facem să tacă facultatea noastră discursivă și să obținem un vid de gând care e adevăratul Intelect. Acest vid de gând se obține deocamdată în creier dar pe urmă trebuie căutat și în restul ființei, căci tradițional gândirea nu se mărginește numai la encefal ci e difuză în toată ființa noastră.
Această argumentare care arată subiectul și obiectul ca cele două fețe ale unei unice Realități, distruge de planoglosartrad. orice posibilitate a existenței Materialismului dialectic. Imposibi-litatea de a separa subiectul, eul, de obiect, Ambianță.
★
535 (14)"Dumnezeule care îți arăți minunile întru adâncsursa, îndură-te de noi și după cum întru început ai dezvăluit fața adâncului și ai arătat pământ ferm, așa dezvăluie-ne și nouă acum pământul ca să nu pierim".
Pământul e ultimul din elemente, dar cum sfârșitul atinge începutul, Pământul în fraza lui Bacon e în realitate Etherulglosar. Fiind ultimul în serie, seamănă cel mai mult cu primul și-l reprezintă în exterior. Transmutat devine pământ paradisiac, argila din care a fost făcut Adam. "Dezvăluirea" lui se face prin calmarea elementelor haotice din noi. Atunci se taseaza, apoi emerjează.
Ultimul membru al frazei o confirmă: "ca să nu pierim". Ce salvează de la moarte? Apa vie care e identică cu Quintesența, ce izvorăște din Arborele din mijlocul grădinii. În textul lui B. e de primejdia de înnecare în marea Devenirii compusă din alternanța de valuri, ondulațiuni Viață-Moarte. Dacă pe "pământ" sunt salvați însemnează că e vorba de un "pământ" sustras multiplicității, deci iarăși Etherul care se află în punctul liber de antinomii, În macrocosm acest "pământ" nu poate fi decât un mare centru spiritual, o Nova Atlantis. Ce-a înțeles Bacon prin ea? Datele geografice din Tratat nu înseamnă mare lucru, deoarece există o geografie criptată, nedescifrabilă pentru cine nu are cheile ei. "Adâncul" e punctul cel mai de jos care reflectă pe cel mai de sus.
★
Torpoarea, o negațiune; lumea sensibilă, o altă negațiune, una înăuntru, alta afară. Două negațiuni dau o afirmație care e nudusglosartrad.-ul. Angoasa în care se îmbăiază Materia Primă.
★
Un lucru limitat își are rațiunea suficientă în ceea ce îl limitează. Evident că la lucrurile grosiere, rațiunea suficientă e numai simbolic în ceea ce le limitează dacă e vizibil. Rațiunea suficientă a unui lucru contingent e forma lui care există ca prototip imediat în subtil. Dacă lucrul e distrus, adică materia lui, forma rămâne căci este indestructibilă. Nu e un
536 (15)lucru în lume care să nu se structureze pe un sistem de coordonate care îi sunt rațiunea lui suficientă pentru că îl necesitează. La rândul lui sistemul de coordonate se reduce la un punct. Ideea însă a lucrului e exterioară și anterioară sistemului de coordonate care e numai o canava pe care în lumea noastră, lucrul se desfășoară în spațiu și timp. Limita unui lucru e forma lui, care e aspectul lui calitativ. Forma e cauzală față de Materie, deci Forma e rațiunea suficientă a lucrului. Din ce provine Forma? Din direcții spațiale. Revenim deci la sisteme de coordonate fulgurate de Demiurg.
★
Perceperea elementelor calitative din ambianță este perceperea Esenței; de aceea metoda acestei perceperi trebuie să fie metoda instantaneității, adică, precis, ceea ce în timp constituie calitatea pură. După perceperea elementului calitativ, închizi ochii, îți oprești respirația și asimilezi quintesența abstrasă. Dacă prelungești concentrarea, on s'appesantitglosartrad. pe obiectul suport, deci treci de la calitate la cantitate, în virtutea legii gravității și a inerției. Albina și Fluturele. Totuși concentrarea se poate prelungi promovând în tine elementele calitative; concentrare, contrariul dispersării; cauzată de "principium individuationisglosartrad.", caracteristic geniului substanței, al cantității, al gravitației. Această percepere instantanee a calității e o fulgurațiune. În microcosm ea trăznește conglomeratele de tamasglosartrad. și de inerție liberând elementele calitative, satwiceglosartrad.. E atrasă prin simpatie de acestea pe care la rândul ei le evertuează. Fulgerul de sus se unește cu Șarpele de jos formând împreună Balaurul care se ridică deasupra norilor. Spiralele Șarpelui sunt vrittiglosartrad.-urile care sunt egal răspândite în toată substanța ființei noastre, deoarece în fond nu sunt altceva decât Sutratmaglosartrad.. De aceea o aspirație spre Universal, susținută sau nu de cuvinte, constituie o incantațiune, pentru că transformă Chaosul de jos într-o masă vibratorie. Această aspirație este același lucru cu dhikrglosartrad.-ul deci identică cu anamnesisglosartrad. platoniciană. E suficient ca cineva să-și provoace aceeași aspirațiune pentru ca să fie ipso factoglosar în stare de Invocațiune. Și tamas până la urmă e reductibilă la satwatrad.
537 (16)(căci de asta e vorba) pentru că, prin însăși faptul aspirațiunii e transformat în rajasglosartrad., plan intermediar și neutral. Discipolul poate grăbi mult procesul acesta, transformând voluntar, tehnic, deliberat, pe tamastrad. în rajas. Inerția care la om e rezultatul unui eșec, al unei descurajări, trebuie transformată în mânie dacă se poate contra răului dar la nevoie în orice mânie chiar injustă numai tamas să nu mai fie. Tot așa dispersiunea trebuie intensificată, concentrată și transformată în aviditate, libido cu condiția ca imediat după aceea să-i fi suprapus satwatrad. care-i va da un caracter ascendent vibrațiunilor proprii. Suprapunerea directă a lui satwa pe tamas e mai pură metafizic și eficace (căci nimic nu este ireductibil lui satwa din cauză de lipsă de comună măsură) dar procesul e mult mai lent, roaderea mai înceată decât în primul proces descris, adecvat omului modern, mai totdeauna pasional.
Această percepere instantanee prin organele simțurilor, apoi închiderea obligatorie a ochilor, implică transformarea unei senzații în dhikrtrad., Anamnesistrad.trad.. E deocamdată o transformare într-o amintire imaginabilă, contururile însă dispar aproape imediat și memoria imaginabilă devine aproape automat (bineînțeles cu qiblahglosartrad.) hudurglosartrad.trad.. În momentul când simți că o senzație nu e numai o percepere a simțurilor, că vehiculează și ceva animic, un suflu vital, închizi ochii pentru a separa senzația de intuiție, suaviter et magnum cum ingegnotrad., și alchimie se produce de la sine fără nici o forțare, numai cu o intenție netă, clară, dar nu crispată și nici chiar formulată. Lași pe Elias Artistaglosartrad. să opereze în locul tău, căci știe mai bine. Dar orice, nu numai senzațiile exterioare, poate deveni suvenir prin acest procedeu, cu urmări incalculabile în arta regală.
Spus altfel: orice senzație trebuie să devină o nostalgie. Parabola cu fabricantul de cinabru.
★
Imaginația în formal poate face același oficiu de amintire ca și dhikr-ul. Îndată ce a produs tonusul dorit, trebuie ca imaginea să fie topită de suflu, rămânând numai quintesența. Altminteri (dacă menții imaginea până la capătul ritului)
538 (17)operațiunea devine magică și în sensul împietririi, grevând psihicul cu pietroaie, ca lestul unei nave. Când imaginea e obiectivă se poate resorbi și fără dizolvarea ei mentală, prin simplul fapt de a nu arunca ochii asupra ei, ci de a o lăsa să impregneze privirea și mintea prin ecou; în plus revine amplificată.
Instantaneizarea senzațiilor, mai ales a celor vizibile, e mai calitativă decât contemplarea prelungită, mai întâi pentru că prin instantaneizare se reduc condițiunile spațiale și temporale la minimum; apoi pentru că această instantaneizare devine o fulgurațiune pe planul sensibil, autentică reprezentare a fulgurațiunilor eterne ale Ființei producând lumile. Dar oricât de instantanee, trebuie să topească limitele.
★
Dacă creezi un "cer" în tine, Balaurul se transformă în nori fecunzi de ploaie sau în fum de tămâie, după direcția descendentă sau ascendentă pe care i-l dai.
★
De ce la depărtare determinațiunile calitative ale spațiului apar mai vizibil? 1. Pentru că intențiunile structurante divine apar în ansamblu și mai organic. 2. Sunt cufundate într-o lumină mai generală (substitut de universal) care le pune în evidență polul lor esențial. 3. Posibilitatea de parcurgere a spațiului din a în b văzută în totalitate de la depărtare și în simultaneitate, e evidentă în spațializarea timpului. Acestea fiind dealurile, văile, apele, cursul lor, norii sunt un concert de zei vizibili. Cu alte cuvinte, vastitatea spațială devine un fel de omogenitate, în care liniile de forță ale ei care sunt hotărât calitative devin evidente. Direcțiile spațiului structurează vizibil un spațiu vast, pe când în unul strâmt ele sunt mai greu de descoperit. Și natural, mai este vastitatea care e un simbol evident al Infinității.
Omogeneitatea în vizibilitatea spațială sau vastitatea este un substitut al Infinitului, dar (punctul de jos reprezentând pe cel de sus, cel mai bine) este și un simbol al Materiei Prime,
539 (18)căreia Contemplatorul îi adaugă elemente esențiale. De aici, calitatea de Demiurg a aceluia care contemplă. Căci Materia Primă cuprinde toate posibilitățile dar numai în măsura în care e umbrită de Purușaglosartrad. care cuprinde aceste posibilități ca Esențe. Contemplatorul deci nu este numai un instrument, un colaborator, ci și un Mare Arhitect, un Demiurg, reprezentant direct al lui Purușa, indispensabil acestuia din urmă. Contemplatorul fulgurează intelecțiunile asupra Materiei Prime, asupra Naturei unde suscită, creează existențe. Mai mult, putând aceasta funcțional, chiar atunci când e distrat, negativ, face aceste operațiuni cu intenție sau nu. Dar atunci ce catastrofă! Ce mătrăgună, ce solanee, dă atunci Prakritiglosartrad.!
★
Dacă arunci tămâie peste jar se adaugă focului un element satwictrad. care îl transformă tot în satwatrad.. În exemplul dat focul reprezintă rajastrad.; simbolismul e just deoarece tămâia nu se pune pe foc ci pe jar, care este incontestabil rajasic. Tămâia e pusă de mâna omului de sus în jos, ceea ce transpus, înseamnă că trebuie să determini în prealabil un element satwic deasupra jarului și nu de jos în sus, posibil la rigoare, dar foarte greu, căci înainte de direcția ascendentă, trebuie determinat magnetul ei, Steaua Polară, terminusglosartrad. ad quemglosartrad..
★
"Dezvăluindu-ne fața adâncului" - din rugăciunea lui Bacon, e exact cum ai spune: "Arată-ne fața marelui PANsursa". Fața ascunsă a unui lucru e Unicitatea lui, elementul care îi învăluie și-i cuprinde multiplicitatea fără s-o anuleze. Ea nu poate fi anulată decât în Unitate.
Identificarea marelui Pan cu Unicitatea (care este o latență ce trebuie dezvăluită) arată că Unicitatea este un cântec al Adâncului și nu al înălțimilor. Nu e aspectul în Multiplicitate al Unității? Chiar când pare intonat în sferele cerești acest cântec tot al Manifestării este. Dacă omul îl percepe este pentru că în clipa aceea se situează în polul esențial al Manifestării și deci este în realitate deasupra sferelor și
540 (19)îngerilor și aude muzica lor de sus, și nu de jos. Unicitatea evertuată de Ceruri e Marele Pan, evertuată de Lucifer e Satan Penteu. De altminteri cuvintele chiar o arată. Termenul Unicitate nu are sens decât în dependență și corelativ (fără totuși comună măsură) cu Unitatea. În afară de acestea, Unicitatea nu mai e decât dispersiune, atomizare, Babel. Teribila responsabilitate a omului, dar și imensitatea posibilităților lui.
★
Pentru a transforma o exhalațiune umedă și rece într-o exhalațiune uscată și caldă, procedeul de jos în sus adică găsirea elementului ignific în cel umed, e extrem de greu, dacă nu în fapt irealizabil. Mai simplu și mai direct și mult mai eficace este de a găsi polul de foc al manifestării în cer; odată simțit, intuit, situat, atrage de la sine în jerbe ascendente exhalațiunea umedă, condensând-o în cer în astre de foc.
★
Energiile devin senzații și pasiuni prin umiditatea corpului și prin creier. A acționa în sensul invers. Un excelent mijloc practic de a transforma o senzație în energie este instantaneizarea ei; dacă te sprijini pe ea, insiști în simțirea ei, se îngreunează, devine sau foc mistuitor de patimă, sau mai rău, inerție, tamastrad..
★
Numai punctul de reper constituit de rajas poate da două nume verticalei polare, acelea de tamas și satwatrad.. Dar acest punct de reper e prin esență variabil, mobil, efemer. Prin urmare esențialul e de a evertua, micro și macrocosmic, tendința ascendentă.
Rajastrad. se întoarce centripet spre punctul de pe verticală de unde procedase în anumite condiții centrifug. Dar dispărând rajas linia de reper, punctul distributiv în satwa și tamas dispare și el, și atunci toată verticala poate să devină o tendință spre confuzia lui Prakrititrad. sau o tendință ascendentă