20 septembrie 1965 – 4 octombrie 1965

dinaintea inamicului, singura tactică în Invizibil, prin analogie inversă cu războiul în planul fizic, "um sie zur Aufnahme der Erleuchtung zu disponieren^trad."²⁴²; e reducerea inteligenței la starea de Materia Prima și prin aceasta, reducerea și a sufletului la aceeași stare de Materie Prima, căci inteligența e cheia sufletului.

"Er bedarf hinzu eines absoluten Gegenstandes, auf dem die Seele sich richtet, an dem sie sich auf diesem gefahrvollen Wege nach innen zur "Entsiegelung" ihres "verschlossenen Gartens" festhalten und orientieren kann^trad."²⁴³ și acest obiect nu poate fi decât ceva intermediar între corp și suflet, adică un Verb.

"Solch absoluter Gegenstand ist der Name Gottes^trad.".²⁴⁴ Numai prin Numele Domnului se poate obține, pentru corp o stare intermediară între grosier și subtil, iar subtilul la rândul lui e unificat prin japa^glosartrad., repetiție indefinită și monotonă a Monosilabei sacre; Fixul se volatilizează, Volatilul se fixează, devenind Unul și în acest Unul se poate încarna acel Inefabil care e prezența reală din Nume.

"Kawana^glosartrad.", meditația sau intenția mistică la rugăciune". Oarecum conceptualizarea, intuirea, asimțirea a ceea ce ceri prin rugăciune; de asemenea și îndreptarea insensibilă a rugăciunii formulate spre planurile subtile și spirituale unde-și găsește împlinirea. Uneori concentrarea și spre o anumită inflexiune a cuvântului sau a formulei, care, raționabil nu există întrînsa. E căutare sau intenția de a percepe o anumită lungime de undă, "Stimmung^glosartrad.", al lucrului cerut și al aspectului divin care îi aduce împlinirea. "Ea înțelege rugăciunea ca pe o călătorie prin lumile spirituale", cu alte cuvinte căutând ceva care depășește cu mult conținutul raționabil al rugăciunii, "die sich ihrer Ordnung einschmiegt bzw. ihre gestörte Ordnung zu restituieren sucht^trad."²⁴⁵, nu prin literalitatea cererii ci cu ceva care o depășește mult. Intențiunea care i se suprapune.

20 septembrie 1965

"Die Entfesselung des "Nomens" im "Worte" und aus dem Wort heraus ist die mystische Aktion des Betenden^trad.".²⁴⁶ Acțiunea este dublă: mai întâi, în interioritatea lui Cuvântul se identifică cu verbul, îl reprezintă pe El și toate puterile lui. Ca atare aplicat cu intenție, Kawana, suprapus pe orice lucru în Univers, se identifică cu ceea ce ține acest lucru de la Verb,

adică esențialitatea lui, pe care cuvântul rugăciunii sau al incantațiunii o evertuează sau o liberează. Incantațiunea eliberează lumea, nu atât pentru că "înduplecă" pe Dumnezeu, ci pentru că actualizează în lume ceea ce au în comun, Verbul, și prin asta Universul se topește.

"So gibt es denn eine Magie der Innerlichkeit beim Gebet, die in der Macht, die Welten zu ordnen besteht^trad.".²⁴⁷ Este "crema", "smântâna" însăși a rugăciunii, independentă de sensul cuvintelor, oricât de precise, de prozaice ar fi ele, oricât de îndreptate spre scopuri pământești. Se degajează ca un parfum din flori, acestea rămânând aceleași, însumate fiind totuși de parfumul pe care-l degajează și care se transpune în lumile superioare. Ultimul membru al frazei face aluzie la transformarea Chaosului în Cosmos. Bineînțeles, trebuie măcar virtual să suprimi senzația de timp și de spațiu și astfel să te subțiezi în toată ființa ta încât să te încorporezi cuvântului (și nu inversul), pentru a-i putea urma toate vicisitudinile și integrarea. Descătușarea Numelui se efectuează cel dintâi de elementul lui conceptual și raționabil, apoi de forma lui.

Suprimarea cojilor Numelui prin pronunțarea intențienată, atrage cu sine și suprimarea cojilor echivalente din Microcosmosul din noi; cu alte cuvinte însuși Interiorul nostru este dezvăluit și deplasarea luminilor survine.

Lucrul acesta se poate efectua, în primul rând, cu Numele divine și formulele dintr-o limbă sacră și în special din Cartea Sfântă care îi este proprie. Operația însă e posibilă și cu cuvintele cele mai profane care sunt ele pline de mister.

21 septembrie 1965

"Le Ciel c'est un frémissement, une haleine, une touche imperceptible au fond de votre coeur^glosartrad.".²⁴⁸

Inima e punctul unde cerul (Etherul^glosar) se răspândește în mod egal, isotop în toate direcțiile, adică punctul unde Etherul produce ca Întâi Născut Aerul.

Suflul care "angajează" toată manifestarea în scopul rezorbirii, și solicită cerul în sensul Binecuvântării.

Acest freamăt, acest duh, această atingere imperceptibilă o percepe Atenția, Mentalul degajat de orice accident.

Suflul poartă intențiile lui Dumnezeu; dacă facem tăcere în noi și-l percepem, atunci "intențiile" lui Dumnezeu se

manifestă în Microcosmosul nostru, luând coloratura ființei noastre, adică umplând-o de daruri și de binecuvântări.

Câteva minute de atenție în timpul zilei cu urmări incalculabile, și schimbă direcția întregii noastre vieți, a devenirii noastre nu numai în lumea aceasta dar și în cealaltă; e o "reorientare" periodică; menține "Nordul" întrânsa, căci pusă în starea ei naturală, superstructurile fiind înlăturate, ființa noastră tinde în mod natural spre reintegrare, ca apa spre Soare prin evaporare, ca Heliotropul.

În timpul exercițiului, ai impresia că acest Suflu se isbește de insulele de coraliu ale trupului nostru, se sfarmă și recade neputincios. În realitate, când percepem Suflul în inimă sau în alte părți ale ființei noastre, s-a și produs virtual o "deplasare a luminilor" așa că în realitate Suflul e exterior, nu găsește niciun obstacol în jurul lui, se exaltează iar insula de coraliu rămâne ca un reziduu. Și-apoi, pentru Suflu, chiar cojile cele mai rebele sunt dizolvabile.

Sunt de asemenea adequate expresiile "freamăt" și "atingere", pentru că arată aderența Suflului pe "accidentele" ființei noastre, și această tendință a lui de a le asimila, de a le disolva. Freamătul se produce la atingerea cu orice obstacol oricât de minimală ar fi "atingerea", reacțiunea Suflului în fața acestui obstacol.

22 septembrie 1965

"Die Lehre Baal Shems gipfelt in dem Gedanken von dem Einseins Gottes mit seiner Schöpfung ..wenn auch Gott sich hinter zahllosen Scheidewänden verbirgt^trad.".²⁴⁹

Nu e vorba numai de identitatea esențială a acestor văluri cu Dumnezeu; mai este ceva mai tehnic: prin faptul că Dumnezeu produce manifestarea, de la sine se înțelege că o resoarbe, fie că acest lucru e privit în succesiune temporală sau nu. Atunci este în vălurile lui Dumnezeu, ca și în orice lucru creat, un element de respingere care îndepărtează de Dumnezeu, din cauza impulsiunii inițiale de producere, și un element de atragere, care ține de tendința de reintegrare a Manifestării în Principiu. Trebuie ca Creațiunea să se deosebească cu ceva de Dumnezeu; altfel nu s-ar deosebi întru nimic de El. Cum producerea și resorbirea manifestării sunt concomitente în realitate, acest caracter de respingere și atracție pe care-l posedă orice lucru creat sunt și ele concomi-

tente, de unde chinul și angoasa acelora care vor să se apropie de Principiu, continuul flux și reflux de atragere și respingere care îi bântue.

"Gott beseelt alles und so ist er gewissermassen auch in Sünde lebendig und wirksam^trad."²⁵⁰ ...este prezent prin voința și posibilitatea Lui de a produce air Allah^glosartrad. și care trebuie să-și aibă o oglindire în om și în general în toate făpturile care ocupă un loc central în orice plan de existență; de aici păcatul, care nu e altceva decât alienațiune. "Păcătuind" omul e conform cu existența, nepăcătuind este conform cu altă poruncă divină, aceea de a se sustrage existenței și de a reintegra-o în Principiu.

Omul reintegrează Păcatul prin pocăință și când se găsește vreun Desăvârșit care nu păcătuiește, atunci Dumnezeu îl face totuși să facă un păcat ca să poată exersa și funcțiunea asta, sau, de nu, ia asupra Lui păcatul celorlalți. Dar ce s-ar putea spune de acel care exterior face deliberat păcatul în aparența lui și-i recuperează principialitatea, adică divinitatea lui? Un asemenea "gest" nu mai e o limitațiune, și în cazul acesta mai este păcat deoarece chiar în limbajul exoteric păcatul este o limitațiune? E evident, dar primejdios ca o otravă puternică. Și dealtminteri extragi chintesența păcatului și prin îndepărtarea de la el, căci atunci când îl ignorezi și te întorci, te urmează feminin dar nu prin veninul lui ci prin chintesențialitatea lui; sau mai bine zis veninul se preface în Quintesență în VITRIOLVM^glosartrad. care este otravă "rectificată". Visitando Interiora Terrae Rectificando Invenies Occultum Lapidem Veram Medicinam^trad..

23 septembrie 1965

"Dumnezeu este umbra omului, care ca o umbră face tot ce face omul" pentru că orice act are ființă și Ființa nu poate veni decât de la Dumnezeu, pentru că e numai a Lui. Apoi mai este și analogia în sens invers. Dumnezeu e Lumină și apare în Om ca Umbră; e Stăpânul și apare în om ca anexă și servitor, asta pentru că orice carieră, orice tribulație ar urma omul, orice cale negativă, ea e o posibilitate divină și ca atare are Ființă. Cum poate omul să transforme umbra în Lumină? Deplasând luminile, adică văzând lumina în umbră și extrăgând-o din ea suaviter magno cum ingenio^trad.. Numai cu intenția de transmutare, prin superpozarea lucidității și a atenției. Nu trebuie să se închieteze de modul, de economia, de

organicitatea transformării. Asta trebuie s-o lase în grija Naturii.

"...und das Verlangen nach dem irdischen Dingen wurde letztlich hervorgerufen durch den göttlichen Funkeln in ihnen^trad."²⁵¹ pentru că în realitate nu sunt lucruri pământești ci principiale, deoarece ceea ce cerere ești cât și lucrul sunt una în planul cauzal, unde sunt posibilități divine. Chestiunea mai gravă, nu este cum să extragi chintesența din tendințe concupiscente, ci din cele inerte, negative (în aparență) complet. Revin la ce-am spus. Numai prin suprapunerea lucidității și a atenției asupra lor, lăsând lui Dumnezeu, Suprem Distilator, să separe din ele, sucul pozitiv care trebuie să existe, pentru că fără de el nu ar exista nici această inerție. Un amestec de abandon și de luciditate.

24 septembrie 1965

"Die Wichtigkeit des reinen Gedankens, durch den allein man könne (bezeichnend ist hierbei Baalshems Deutung der im Talmud erwähnten "Stimme die täglich vom Horeb aus ertönt es sei dies die "Welt des Gedankens; die Stimme vernehmen heisse eben: Gedanken hegen)...^trad."²⁵²

Acest gând curat nu este decât Gândul purificat de toate accidentele lui, de toate tribulațiunile lui, deci un gând, o intuiție informală. E interesantă aplicațiunea frazei din Talmud "Glasul care sună zilnic din Horeb"; Horeb e muntele în care s-au întâmplat două evenimente capitale: Moise a văzut acolo Rugul Arzător care i-a spus Numele Domnului: Eheieh așer eheieh^glosartrad.. Tot acolo, Ilie, în pustnicie, a perceput suflul inefabil, după alte sgomotoase manifestări, în care nu mai era prezent realmente Domnul.

Deci Domnul s-a manifestat lui Moise, oarecum explicit și discursiv, cum și trebuia față de cineva care avea de îndeplinit o misiune în afară, în lume. Lui Ilie, Domnul i s-a manifestat sintetic. Asta ar însemna că suflul-vibrațiune perceput de Ilie e superior Numelui IHVH^glosar, care numai îl explicitează; Suflul e rădăcina lui IHVH. Am putea spune că el constitue însăși pronunțarea secretă a lui IHVH.

De aceea intervenția lui Ilie se produce în momentele cruciale, când viața curentă a unui om, în împrejurări excepționale, nu mai are nimic comun cu zilnicul și interferează cu Eternitatea; atunci, acest om pronunță fără să știe Marele

Nume, și funcțiunea lui Ilie e să-l pronunțe în locul lui, sau odată cu el. Acest hiatus^glosartrad., acest precipiciu deschizându-se în înlănțuirea curentă a clipelor, (când nu mai e nimic de așteptat de la oameni), acest hiatus deci e însuși Marele Nume. Or, viața curentă e regentată de Moise și de legislația lui până în cele mai mici amănunte. Ilie intervine când legislația, Tora^glosar, nu mai are ce da; de aceea se poate spune că funcțiunea lui Ilie e excepțională dar superioară aceleia a lui Moise.

25 septembrie 1965

"Als färdernd für die Konzentrazion der Gedanken auf Gott sei des Schwiegen zu empfohlen^trad.".²⁵³

Nu numai ca liniștire a automatismului mental - tehnică negativă - ci și Tăcerea ca Verb neexprimat. Procedeu tipic superior; a stăpâni gândurile, Multiplicitatea, nu prin lupta fățișă cu ea, luptă ce sfârșește mai totdeauna cu înfrângere, ci prin sustragere, prin refugiu într-un plan superior. Odată refugiat în acest plan, gândurile și toate implicațiile lor pier de inaniție, se topesc ca o zăpadă care ar fi adusă brusc sub soare tropical.

"Ce que nous appelons le Mal n'est que le Bien en fragments^trad.".²⁵⁴

Fragmentare, bineînțeles care e analitică, din incapacitate de sinteză, nu o morfologie. Nu e vorba de o fragmentare divină a lui Adam Protoplastes^glosar, făcută conștient și sacrificial, fără pierderea Nordului, ci de o fragmentare din cauza Ignoranței și a Inerției psihice.

"On a alors la tâche d'élever les saintes étincelles devenues captives qui tombent à l'état de miettes^trad.". Și printr-o aspirație spre Unitate care e fundamentată pe conștiința că multiplicitatea nu poate exista decât prin Unitate care o presupune.

"Même les choses qui se présentent mauvaisses à nos yeux ont pourtant l'étincelle captive que nous pouvons sauver en nous^trad."²⁵⁵ printr-un dublu procedeu volițional și intelectual. Se produce atunci un proces invers aceluia al manifestării.

"Natura naturam separat. La nature se réjouit en rencontrant une nature identique^trad.".²⁵⁶ Această bucurie a două lucruri similare care se întâlnesc, e secretul tuturor transmutațiunilor. E magia similitudinilor. Natura e aceeași dar în cele două categorii predomină respectiv rajas^glosartrad. și satwa^glosartrad.. Natura naturam gaudet^glosartrad., desemnează în termeni hermetici

conversiunea lui rajas^trad., în tamas^glosartrad.. Transmutațiunea e același lucru ca transformarea Haosului în Cosmos și asta prin imprimarea, prin voința noastră, a unei vibrațiuni în Haos care produce diferențierea celor trei guna^glosartrad..

"La nature ne passe pas d'une chose à son contraire, sans intermédiaire^trad.".²⁵⁷ De aceea din ordinul lui Brahma^glosar, tamas a luat coloratura lui rajas, și rajas a luat coloratura lui satwa^trad., și nu de-a dreptul. Etapa intermediară are misiunea să reducă starea întâi într-o Materie primă relativă, o stază neutră, pentru a se coagula^glosartrad. din nou în ceva nou, superior și sintetic.

26 septembrie 1965

"El (de fapt adevăratul Mag) trebuie să se obișnuiască cu o suverană singurătate" adică nu numai cu o singurătate exterioară, ambiantă, ci și cu o singurătate interioară care e singurătatea Unicului, fie a Principiului, fie aceea a Materiei prime, probabil chiar alternativ amândouă, după starea, momentul, pasiv sau activ în care se află Magul.

"...și să știe să-și exalte Imaginația la maximum". Odată Singurătatea câștigată și superfluitățile înlăturate, fantezia e înlocuită cu Imaginația, care nu e altceva decât impregnarea Substanței personale a Magului cu Intelecțiuni, producând Urbild^glosartrad.-uri.

"..pentru ca în același fel, prin radiația puterii imaginației sale să-l întâlnească pe omul spiritual". Asta însemnează că forța Imaginației este evertuată numai într-un Intelect complet calmat; încă o dată o dovadă că nu e vorba de fantezie. Vorbind în limbaj platonician, se poate spune că Imaginația adevărată e același lucru cu Enthusiasmul, un entusiasm canalizat, convertit in divinis^glosartrad., prin simpla intenție a Magului; și mai precis identic cu acea forță care convertește gunele^trad. una în alta, în sensul ascendent "und sie dadurch als durch einem kräftigen Magneten zu ziehen können^trad.".²⁵⁸ În realitate se atrage Geistmensch^glosartrad.-ul în jos, dar și acesta, exaltează pe Om, așa că se produce o dublă mișcare, o translație în sens invers de-a lungul unui ax vertical al unei duble tendințe. Putem figura pe una ca un triunghi cu vârful în sus, pe cealaltă cu un triunghi cu vârful în jos. Rezultatul Operei e ✡

27 septembrie 1965

În privința termenului "Magnet" întrebuințat de Welling, cred că se poate aplica Vidului pe care îl creem în noi. Acest

vid atrage în mod natural Lumina Intelectuală: nu se deosebește de ea decât privit din exterior; în realitate e una cu ea. Termenul corelativ cu Magnetul, care intervine în textele hermetice, Oțelul Filozofilor este puterea de concentrare pe un singur punct al cărei rezultat este producerea vidului înăuntrul nostru.

"Denn auch der wahre Glaube nicht ander ist als die reinen Strahlen unserer in das göttliche Licht gesenkten Imagination^trad.".²⁵⁹

Deci, orice imagine, dar și orice formulare discursivă, rugăciune, produse și îmbăiate în razele Universalului devine credință, adică ceva care poate mișca munții... Cufundate într-un Vid care e Suprema Realitate, orice gând și volițiune ale noastre, devin "reale" și ele pentru că necesarmente își au obârșia acolo. "Căci încotro se îndreaptă intens Imaginația noastră, acolo își exercită și influența": Welling vorbește de Magie, de aceea se referă numai la Imaginație: în realitate, orice intelecțiune, intuiție, formulare discursivă și chiar noțiune, dacă sunt cufundate în Lumina necreată devin Vii căci Lumina este Calea și Viața. Știința exactă a pronunțării formulelor, a chemării, a rugăciunii, în Lumina Divină, este Știința Științelor. Cred că se poate spune că atunci e reușită, când avem sentimentul că această îmbăiere a Cererii în Lumină este tot așa de organică, ca o cultură într-un serum, ca un corp viu în senzația propriei lui călduri.

De aceea când Goethe spune: "Jede Produktivität höchster Art, jedes Aperçu^glosar, jede Empfindung, jeder grosse Gedanke, der Früchte bringt, steht in niemanden Gewalt und ist über alle irdische Macht erhaben^trad.", indică tocmai acele lucruri care ni se desvăluie încă umede de roua cerească de unde au ieșit. E deajuns să le fi simțit odată pentru a nu le mai putea confunda cu gândurile obișnuite. "Sie sind alle Gottes Kinder Zu betrachten^trad."²⁶⁰ adaugă Goethe, cu intuiția, cu precizia tehnică a unui mare Inițiat.

28 septembrie 1965

"L'Eau, en s'évaporant produit l'Air, et l'Air enflammé par l'éclair de Zeus fait à nouveau s'allumer le Feu^trad.".²⁶¹

Fulgerul lui Zeus e lumina intelectuală și e produs de vajra^glosartrad., securea de diamant, care și ea, nu e decât focul condensat și devenit Diamant, dar asta numai în sus, căci în jos, condensarea

Focului dă Pământul. De aici, tradiția că pentru aceia care găsesc o comoară care nu le era destinată, pietrele prețioase se prefac în cărbune.

A da totdeauna convertirii elementelor unul în altul, care se produce în fiecare moment un impuls mereu satwic^trad.; condensările, realizările descendente se produc de la ele înseși, nu e nevoie să intervenim noi în proces.

"Héraclite distingue deux sortes d'exhalaisons, les unes solaires et pures, qui montent jusqu'à la paroie de la sphère; l'autre sorte d'exhalaisons opaque et froide, demeure plus près de la terre dans cette région humide où baigne la lune^trad."²⁶², ceea ce nu împiedică faptul că și aceste exhalațiuni, la rândul lor dacă sunt animate de Focul Ceresc, pot parveni până la Cerul Astrelor fixe. Totul depinde de forța Intelectului. Dealtminteri, în practică, tot acest proces nu trebuie, la fiece moment să fie cunoscut distinctiv, numai în prealabil, la început și din când în când. În practica curentă e deajuns o aspirație ascensională.

"Avant de s'unir à Zeus sur le mont Ida, Héra fait une toilette minutieuse. Ida est l'espace intermédiaire; l'air doit être préalablement purifié avant de rencontrer l'élément igné^trad."²⁶³

Toată Pranayama^glosartrad. e indicată în cuvintele acestea. Purificarea suflului care aduce lepădarea scoriilor pământești și umede din el; atunci aerul e susceptibil să devină vehiculul Focului, care îl ia cu el și-l transformă în Ether, apoi în Diamant care este Ether condensat. De aici simbolismul lanțului de aur cu care este legată Hera, și care arată continuitatea stărilor de fire, schimbul reciproc de servicii și bune procedee.

29 septembrie 1965

"Zeus l'Ether, Poséidon l'eau, Hades l'ombre brumeuse. La terre est commune. Héphaistos, le feu artiste, l'anima mundi^trad., le démiurge. Héphaistos jeté du ciel est le feu terrestre opposé au feu de l'Ether, des astres, du soleil. Ce dernier a un mouvement circulaire, le feu terrestre monte et descend^trad."²⁶⁴.

Fraza e echivocă: nu numai Soarele are o mișcare circulară ci, și mai ales și Etherul însuși. Din Ether Faurul Hefaistos cade nu luciferian, prin nesupunere ci sacrificial. Adaptează la fiecare plan de existență posibilitățile inerente lui, conținute în indistincțiune în Ether. De aceea traiectoria lui e verticală

pentru că străbate transversal toate stările de fire prin centrul lor.

Dar cine spune adaptare a unor posibilități superioare la un plan inferior, spune și moarte și renaștere. De aceea focul lui Hefaistos e focul generațiunei.

"L'eidolon^glosartrad. ou âme inférieure s'évanouit de lui-même quand l'âme véritable se détourne de la vie d'ici bas; cet eidolon n'était qu'une irradiation de l'âme supérieure; cette dernière cesse d'éclairer dans la direction du corps et, du coup, l'eidolon retombe dans le néant^trad."²⁶⁵.

Două perspective sunt posibile; mai întâi acea creaturală și atunci sufletul superior nu este atras spre corp ci se supune gune^trad.i^trad. descendente, căci creațiunea este posterioară ruperii echilibrului celor trei gune în Prakriti^glosartrad.. În cazul acesta eidolon-ul este imaginea Spiritului reflectată pe apele fiecărei stări de fire, imagine care taie rădăcina plantelor, adică își uită originea ei cerească.

În perspectiva dintr-o lume deja creată, chestiunea e ceva mai specificată, eidolon-ul apărând și dispărând în măsura atragerii și întoarcerii sufletului spre și de la ființa individuală. Dar eidolon-ul hrănește trupul și e intermediar între el și Izvorul Vieții; prin urmare corpul nu cere decât viața lui și nu poate să-l intereseze destinul ultim al sufletului pe care îl vehiculează.

E înțelepciunea acestei lumi, și de aceea această lume luată ca propriul ei obiect, oricât de bune ar fi intențiile e infernală.

30 septembrie 1965

"Selon Platon, il ne faut pas laisser l'âme se répandre dans tout le corps, mais la rassembler, la condenser en luttant contre les plaisirs et les passions^trad."²⁶⁶.

Răspândirea sufletului, hemoragia lui, se produce când a pierit în om simțul Unității. Se produce atunci o hipertrofie a substanței, o autonomie pe care ea o consideră independență. Or, Prakriti fiind ininteligibilă, răspândirea ei nu se poate face decât în sensul multiplicității și al polimorfismului, al proliferării. Imediat însă ce actualizăm ca pol opus, deocamdată, Intelectul, se produce o reacție în sens invers și sufletul se organizează în jurul unei axe verticale (rassembler ce qui est épars^trad.) apoi o "transformare" a sufletului astfel adunat, o "universalizare" a lui. Totul e să descoperim polul

esențial din noi și să-l situăm, deocamdată, și numai metodic "deasupra" noastră. "Nôtre corps est une matière impregnée de liquide^trad.". Deci această servitute este și eliberațiune, căci corpul, ca elementul pământ, nu poate fi transmutat decât după ce trece prin elementul apă; deci nenorocirea e și pozitivă și drumul ne este dinainte indicat. Deci asupra acestui "lichid", trebuie să facem să se ridice Focul intelectual care îl evaporează, și ca lichid și ca solidul topit întrînsul.

"Le mythe est la tragédie de l'Eternel jouée dans le temporel^trad.".²⁶⁷ Principiul mitului este Eternitatea. Coborâtă în lume sacrificial, Eternitatea trebuie să se "formeze", să se "fragmenteze". De aceea sfâșierea și tragedia.

"Les ailes poussent à l'âme qui se souvient^trad.".²⁶⁸

Evertuate de Cer, organele sufletului, care nu-i sunt strict indispensabile în lumea noastră, rămân o virtualitate. Dar "aducându-și aminte", adică trăind o viață care nu mai este din lumea asta, sufletul trebuie să-și recupereze organele care îi sunt indispensabile "dincolo".

1 octombrie 1965

"Il mito titanico dell'orfismo ha lo stesso senso: la folgore abbatte e inaridice in una sete che arde e consuma coloro che hanno "divorato" il dio^trad.".²⁶⁹

Mit foarte obscur. Titanul, elementul titanic din noi absoarbe divinitatea. Dacă e făcut în spirit de smerenie, de mărturisire a Unității divine, a Principiului, se întâmplă Comuniunea; dacă e luat în spirit de răzvrătire, de negațiune, de asociaționism, se produce și așa comuniunea, dar atunci Principiul se unește cu fragmentul divin din noi sub formă de fulger. Mai precis: "părțile" Principiului fragmentate sacrificial, tind irezistibil să se reunească, și la drept și la ticălos, la fel. Dar, la drept ecranul despărțitor al corpului și al sufletului, este făcut transparent, purificat, poros^glosar și Duhul poate trece prin el. Toată ființa individuală se exaltează și aspirația ei ascendentă se identifică cu aspectul ascendent al lui Kundalini^glosartrad., totdeauna benefic și "conservator". La nedrept, învelișul individual e o insulă de coraliu, o agregare împietrită de instincte și concupiscențe. Totuși nedreptul are în el un "fragment" de divinitate, care este rațiunea lui suficientă, este "existența" lui. Întoarce spatele divinității și atunci are de-a face cu curentul descendent al lui Kundalini, acela care trăsnește și arde și mistuie. Principiul trebuie să se unească cu morfismul lui din omul rău, dar cum poate înlătura coaja pietrificată care se opune le aceasta? Prin cataclism.

Mai e ceva de subliniat: ingurgitarea elementului divin, de către ființa titanică este o necesitate totală, căci fără el nu ar putea exista. Dar luat cu scopuri egoiste, Principiul devine o sete mistuitoare, în veci nepotolită, fără altă finalitate decât ea însăși, - de unde Infernul.

Vezi Zanoni. Apa vieții vitalizează ceea ce predomină în noi și, ce poate predomina într-un rău? Aviditatea.

- sete di cui l'avvoltoio che morde Prometeo puo considerarsi un simbolo echivalente^trad.270 vulturul lui Zeus e un simbol al Trăznetului Său. Coborârea lui pe muntele Caucaz din cer îl identifică cu aspectul descendent al lui Kundalini de care vorbeam. Ficatul, după cei vechi, era sediul pasiunilor, al concupiscenței.

2 octombrie 1965

"Gemüth^glosartrad."-ul de care vorbește Paracelsus și care, - după el - conduce la Nemurire, dacă ne lăsăm duși de el, se poate

identifica cu un anumit fum și cu o anumită mirosnă de tămâie care se degajează din ființa care contemplă?

E "inima" acestui sacrificiu.

Vidul metafizic nu suferă nici o vecinătate pentru că este Absolutul. Dacă reușim să-l producem, în mentalul nostru (yoga^glosar citta vritti nirodah^glosartrad.), e firesc ca multiplicitatea, întreaga manifestare să se angufreze în el. De aceea au dreptate alchimiștii că-l identifică cu "Magnetul" lor.

Produ Vidul și nu te mai îngriji de rest, pentru că acest "rest" în realitate dispare.

La o anumită înălțime la care se ridică fumul sacrificial găsește o limită de unde recade; a pozitiva asta și a o considera ca o condensare pe capacul athanorului^glosartrad., de unde recade pe elementele fundamentale ale individualității noastre ca o rouă de viață și de lumină. Cum fumul se face din orice, toată ființa noastră poate fi astfel "rectificată" și final transmutată. Totuși trebuie să fie și o artă care transformă fumul în foc supraesențial. În cazul acesta ne putem transforma toată ființa în Curcubeu.

Alianța lui Dumnezeu cu oamenii.

Aceste ridicări și coborâri se fac pe însuși ritmul de expansiuni și de condensări ale Vortexului Sferic Universal.

Totuși nu trebuie să te preocupi de "rétombé^glosartrad."-uri, ci să le lași să se producă de la ele însele, căci în realitate nu trebuie suscitate căci sunt existențiale. Atenția noastră trebuie îndreptată exclusiv spre exaltațiune, spre Universalizare. Coborârea, adaptarea pe bazele noastre de plecare e exclusiv treaba "Îngerului". Legat de ele nu poate fi obiectul de acțiune decât al unui "Adept", și acesta o face funcțional, adică se ocupă și de aspectul microcosmic și de acel macrocosmic al coborârii.

3 octombrie 1965

În exaltarea crepusculară se produce - între aspirația spre Înalt și forțele de inerție care sunt în tot ceea ce este manifestat - deci între aspirație și inerție se produce o sfâșiere crepusculară, care e același lucru cu murmurul lui Memnon, în crepusculul zorilor. E flautul lui Pan și misterul cel mai mare al lumii acesteia. Mai ales când forțele de retenție nu sunt ostile, deliberat contrarii; în caz de "islam^glosartrad." devin un material

combustibil care dă hrană flăcării ascendente. A fixa această clipă indescriptibilă.

Intelecțiunea ascendentă, sfâșierea; intelecțiunea descendentă, fulgurațiunea. Unirea lor e Entelehie.

Revenind la mitul orfic: sete calmata dalle Acque di Mnemosine^trad.271. Calcinată de trăsnet materia titanică devine un abis de concupiscență, un abis insațiabil. Ce aduce Mnemosine aici? O transmutațiune. căci e evident, că se ajunge la o limită dincolo de care nu mai e posibilă decât atomizarea sau integrațiunea. În primul caz, abisul nu mai are ce consuma și sfârșește prin a se devora prin sine însuși, terminusul^glosartrad. divin inevitabil din el, nemaiservindu-i decât pentru a renaște și a se atomiza din nou. Când însă omul blestemat bea din "apele reci izvorând din lacul Mnemosinei^glosar", se produce aceeași trecere la limită ca și în cazul infernal, dar o trecere la limită care e o integrațiune și pământul calcinat devine Eden, tot așa de natural cum lumina e cuprinsă în întuneric.

"Questa^glosar scienza non si conquista con i libri e col ragionamento, ma con un movimente, con una impetuosità dello spirito^trad.".²⁷²

Nu e vorba de o informație, ci de părți distincte care tind la reunificare, de natură existențială prin definiție. Asta pentru că părțile cele mai carnale din noi reprezintă mai bine spiritul decât inteligența (et Verbum caro factum est^trad.). Or, organicitatea cărnii îi cere imperios integrațiunea, pe lumea asta, în Infern sau în Cer. O aspirație a cărnii spre cunoaștere nu poate avea deci, decât un caracter pasional și concupiscibil.

Când o organicitate moare ca să renască în altă organicitate, n-o poate face decât printr-un elan pasional. De aceea, în vremurile noastre mai ales pasionalitatea e mai degrabă o calificare. Din exterior privită seamănă cu aviditatea, concupiscența celorlalți oameni; dar un lucru esențial deosebește pe sâlih^trad. de profan: anume că pasionalitatea se grupează în jurul unei tendințe satwice^trad. foarte caracterizate, și în cazul acesta chiar rajas^trad. din el, care e uneori foarte virulent, e în fond un intermediar transformator între tamas^trad. și satwa^trad..

4 octombrie 1965

Aspirația ascendentă ajunge la un punct limită și aceasta în mod necesar. Cea descendentă, divină, vine înaintea ei și o