„Tamas e caracterizat prin acel moment când nu mai putem…”

Substanței, a lui Prakriti^glosartrad.. La ea se adaugă de sus în jos, coboară o vibrațiune verticală aceea a Universalului. Amândouă dau Vortexul sferic Universal.

★

Tamas^glosartrad. e caracterizat prin acel moment când nu mai putem percepe în el vibrațiuni. Inerția lui. Trecerea de la tamas la rajas^glosartrad. e caracterizată, ca simptom perceperea la suprafața lui a unor încrețituri vagi și sumare incipient, dar accelerându-se și devenind din ce în ce mai omogene. Cum obținem această trecere? Prin simpla atenție, prin concentrarea calmă, nelipsită de dramatism a lui tamas. După câtva timp încep să-l brăzdeze tresăriri ca la apa care începe să fiarbă. Cercetând și probând în practică am constatat că imediat ce apare pe suprafața lui tamas, pe suprafața unei limitațiuni (sau un complex de limitațiuni, căci în realitate nu pot apărea altfel) o mișcare vibratorie, aproape în același timp se deschid crevase, crăpături, în ele care devin repede abisuri. Punct critic prin excelență căci pe cine-l prinde amețeala, poate să cadă iremisibil în prăpastie dar pentru cine rezistă, prăpăstiile se fac în vârtejuri care te fac să treci dincolo căci aceste vârtejuri nu sunt decât faldurile, încrețiturile vălului care se ridică.

★

Perioadele de tamas, de inerție, care succed perioadelor de înaripare n-au numaidecât o semnificație exclusiv negativă. Ar putea constitui alternanțe de zi-noapte, mișcareodihnă. În momentele acelea de tamas s-ar putea produce o asimilare latentă, o digestie, o mistuire a intelecțiunilor cucerite mai înainte. E același lucru cu sandhya^glosartrad., din doctrinele cosmice hinduse, punctul acela negru prin care se face trecerea de la un ciclu la altul. Digestia e totdeauna tamasică^trad., mai ales privită din afară. Înseamnă asta că nu are nimic pozitiv în ea? Nimeni nu o poate susține. Cu cât o sarcină e mai înaintată, cu atât e mai tamasică. Dar necesarmente are un sfârșit. Tot așa și în noi, epocile de depresiune, de inerție, de prostrațiune. E niger^glosartrad.

nigrius nigri^glosartrad.3 în care se ascunde, se odihnește Soarele Spiritual.

★

În simbolismul spațial Anamnesis^glosartrad., Dihkr^trad., pomenirea se face deasupra capului, pe verticală, "în ceruri". Coborârea ei asupra întregii ființe adică asupra întregii manifestări e ploaie de rouă care la sfârșitul lumii curge din arborele vieții. Când? Atunci când îngerul jură că nu mai este timp. Se aplică aceasta și la microcosm, recte la exercițiile de dhikr^glosartrad., care se face pe verticala care trece prin noi? Desigur, pentru că proiecțiunea pe verticală este ieșirea din timp. "Înalță-te mai presus de ceruri Dumnezeule și peste tot pământul fie slava ta!" Ascendit a terra în Coelum iterumque descendit in terram et recipit vim superiorum et inferiorum^sursatrad.4. Realizarea descendentă. Vis ejus integra est si versa fuerit in terram!^trad. Coborârea rouei din arborele vieții se face datorită curentului descendent al lui Kundalini^glosartrad.. Intelecțiunile ascendente se corporifică la coborâre.

★

Aspirația spre Universal sau coborârea acestuia spre noi apare ca un suflu, ca o briză sau o curgere omogenă pe care Ramanuja o compara cu scurgerea uleiului dintr-un vas în forma unui fir continuu, omogen, egal cu el însuși. Când îl resimțim în noi trebuie să încetăm oricare altă activitate anxioasă, afară de aceea suaviter magnum cum ingegno^trad., să-l facem cât mai subtil, mai inefabil, adică în fapt să-l debarasăm de activitățile parazitare din jurul lui, de toate aviditățile care-și scot viața din el, de toate nălucile care caută corporificarea, viața în balsamul miraculos. Aici se cere mai mare putere de concentrare, aceea de misiune, căci suflul și uleiul în ele însele n-au nevoie de alt ajutor pentru că ele sunt cauzale și transcendente față de noi.

★

"Gemüth^glosartrad.-ul" paracelsian. Presupune că-l găsești numai dacă te scufunzi în tine. Or această scufundare este o tendință, o trecere de la periferie la centru, de la multiplicitate la unitate. Tendința, năzuința aceasta este însăși Gemüth-ul sau cel puțin una din formele lui. Or, omul nu poate năzui decât spre ceva pe care l-a pierdut și de care are o vagă aducere aminte, o presimțire, o asimțire, ca aceea a unor zori în noapte. În cazul acesta Gemüth-ul nu e același lucru cu Anamnesis^trad.?^trad. Cert că o "cufundare" e căutarea unui centru presimțit, presimțirea unui "țărm". Acest centru este ceva preexistent căutării, existând ontologic, că noi o știm sau nu, că o vrem sau nu. Așa privit centrul e existențial și aspirația, dorul spre el ceva organic. Presimțirea lui care e Gemüth-ul e deci inerentă naturii omului și deci nu ceva adăugat, suprastructură. E starea naturală a omului. Gemüth-ul apare imediat și spontan de câte ori omul se pune în situația de a-l percepe, adică face să tacă în el zgomotele multiple și dispersante și își creează calmul necesar pentru a-i auzi ciripitul de pasăre măiastră. E o știință foarte grea, tocmai pentru că e simplă. Știința constă în a percepe, a permanentiza, a mări Gemüth-ul, înlăturând obstacolele, mărăcinișul din jurul lui, căci Gemüth-ul fiind divin nu poate fi mărit de om, el însuși fiind la superlativ efectivitate. Act total. Omul nu are altceva de făcut decât să se omoare pe sine ca să facă din toată ființa lui o cavernă ca a lui Fingal, a ecourilor Gemüth-ului. Din punct de vedere al Unicității Gemüth-ul este "limita" comună a tuturor tendințelor multiple din om, dar privite retrograd, adică tocmai presimțirea acestei Unicități. Poate fi numit Anamnesis parfumul însăși al Unicității? Și acest parfum nu e însuși "Gemüth-ul"?

★

Aspirația întinde mâinile de jos. Grația le întinde de sus venind înaintea lor. Locul unde se strânge e Muntele Domnului. De asemenea e întâlnirea unui + cu un -, a unei esențe cu o substanță. Piatra filosofală. În cazul unei aspirațiuni individuale, creierul fiind pasiv reprezintă elementul substanțial. Elementul esențial care se coboară e

focul ceresc, Muntele Lunii. A centra, a uni toate forțele ființei, mai întâi în inimă, apoi în cap. Apoi, a aștepta. În aspirația ascendentă, inima se ridică spre cap și se unește cu el; în tendința descendentă, capul se coboară în inimă. Asta trebuie luat în sensul literal al cuvântului. Trăind într-o lume a dualității aceste mișcări se alternează, se succed, se repetă într-una, una după alta. Deci adevărata unire este un reziduu al lor, un habitus, un spațiu simbolic, care e o incintă. Incantațiunea alternată creează acest spațiu iar spațiul odată creat, devine un climat prielnic alternanțelor, devenind fiecare, unul pentru altul, cauzal, generator, prin împrumut de atribute.

De aceea nu trebuie insistat, căutat, dacă poarta superioară a aspirației spre universal e în adevăr universală, căci au grijă ierarhiile angelice să o transforme ca atare. Totul e să ajungi la punctul unde dispare puterea de gravitație. Acolo în mod automat e supusă atractivității Cerului. În acest moment senzația aparentă e că aspirația s-a evaporat și că rămâne aici numai mizerabila noastră carcasă, reziduurile, jumările psihicului. În realitate dacă pierdem senzația Eternității e din cauză că nu suntem încă centrați pe ea. Acest sentiment nu se pierde, ci devine inefabil rămânând însă parte integrantă din ființa noastră totală. Vas tuus este mensura ignis tuis^trad..⁵ Nu putem ca indivizi să măsurăm întinderea și înălțimea ființei noastre totale. De aceea senzația de amărăciune, de recădere, de tantalism care ne copleșește în această fază a Căii.

Senzația de înstrăinare nu poate avea loc decât în dualitate, acolo unde mai subzistă eu și tu, exterior și interior, jos și sus, pământ și cer. Toate acestea dispar, firește, în Universal.

Ceea ce e decisiv în dhikr^trad. e ca aspirația să atingă acel punct în Universal unde gravitația, Atractul invers al Naturii, dispare. În acel moment aspirația e luată în mâini de cei ce stau cu capul în jos.

★

Asimțirea unei curgeri omogene "ca o șuviță de ulei turnată dintr-un recipient în alt recipient^sursa". Toate valurile, toate impulsurile divergente, unificate într-o curgere indistinctă, isotropă, egală cu ea, fără început și fără sfârșit; e

aceea a elementului aer "plimbându-se deasupra apelor", e ultima etapă spre centru. Această asimțire e identică cu aceea a adierii inefabile de aer percepută de Ilie pe Horeb. E Okeanos^glosar, fluviul fără început și fără sfârșit.

★

Was ist die Urbesinnung^glosartrad.? Es ist die Belebung der Vernunft von innen her, von Geiste. So wie das Feuer in den Äther zurück kehrt, wenn es nichts mehr zu verzehren hat, so geht die Vernunft in den Geist zurück, wenn sie die Welt und sich selbst verzehrt hat. Diese Verzehrung der Welt ist die Urbesinnung. Durch die Urbesinnung wird der Mensch zum geistigen Mensch.^trad.

Frithjof Schuon: Leitgedanken zur Urbesinnung^glosartrad. (p. 101)

Die Fleischwerdung des Wortes wiederholt im Gedanken, der aus dem Geiste herabsteigt, den Rundgang durch die Armut der menschlichen Begrenzungen zu tun und sie zu erleuchten. (idem p.59)^trad.6

1. Lămurirea acestor reflexiuni s-ar putea opera astfel: mai întâi plecarea de la premiza fundamentală: a cunoaște înseamnă a fi; a cunoaște și a fi e același lucru. Or, sterilitatea rațiunii, sau mai bine spus a raciocinării stă în autonomizarea ei, în lucrarea ei pentru ea însăși; de îndată ce e privită în realitatea ei, adică reflex al Intelectului pur pe planul formal, Rațiunea participă în măsura posibilităților Formalului, la caracteristicile Intelectului pur cu care e în legătură ontologică, adică, are puterea de a identifica pe cel ce raționează cu obiectul rațional. De aceea "die Urbesinnung", "rectifică", arde lumea manifestată, dizolvându-se în același timp și pe ea (căci și rațiunea și lumea manifestată formală, sunt pe același plan), și amândouă se reintegrează la sfârșitul operațiunii, în Cauzal, adică în Intelectul pur. Sau, din alt punct de vedere, Rațiunea fiind reflexul pe formal al Intelectului pur, aplicată pe domeniul formal, constituie o coborâre a Intelectului pur, îl provoacă, deci e încarnare (eine Fleischwerdung^glosartrad.) a Spiritului în Formă.

Was ist die Urbesinnung^trad.? ^trad.Es ist die Belebung der Vernunft von innen her^trad., von Geiste. So wie das Feuer in den Äther zurück kehrt, wenn es nichts mehr zu verzehren hat, so geht die Vernunft in den Geist zurück, wenn sie die Welt und sich selbst verzehrt hat. Diese Verzehrung der Welt ist die Urbesinnung. Durch die Urbesinnung wird der Mensch zum geistigen Mensch.

Frithjof Schuon: Leitgedanken zur Urbesinnung^trad. (p. 101)

Die Fleischwerdung des Wortes wiederholt im Gedanken^trad., der aus dem Geiste herabsteigt, den Rundgang durch die Armut der menschlichen Begrenzungen zu tun und sie zu erleuchten. (idem p.59)⁶

1. Lămurirea acestor reflexiuni s-ar putea opera astfel: mai întâi plecarea de la premiza fundamentală: a cunoaște înseamnă a fi; a cunoaște și a fi e același lucru. Or, sterilitatea rațiunii, sau mai bine spus a ratiocinării stă în autonomizarea ei, în lucrarea ei pentru ea însăși; de îndată ce e privită în realitatea ei, adică reflex al Intelectului pur pe planul formal, Rațiunea participă în măsura posibilităților Formalului, la caracteristicile Intelectului pur cu care e în legătură ontologică, adică, are puterea de a identifica pe cel ce raționează cu obiectul rațional. De aceea "die Urbesinnung", "rectifică", arde lumea manifestată, dizolvându-se în același timp și pe ea (căci și rațiunea și lumea manifestată formală, sunt pe același plan), și amândouă se reintegrează la sfârșitul operațiunii, în Cauzal, adică în Intelectul pur. Sau, din alt punct de vedere, Rațiunea fiind reflexul pe formal al Intelectului pur, aplicată pe domeniul formal, constituie o coborâre a Intelectului pur, îl provoacă, deci e încarnare (eine Fleischwerdung^trad.) a Spiritului în Formă.

2. În numărul special al lui "Voile d'Isis^glosartrad." din 1932, asupra Tradiției Chineze, este o gravură: Om privind o cascadă. Intenția intelectuală e artistului e netă: omul privește de pe țărm cataractele și valurile apei, Devenirea, curgerea formelor, facerea și desfacerea lumii, dar nu participă la această curgere; ca să sublinieze și mai bine asta, gravorul ni-l arată rezemat de un copac și apucându-l cu un braț, cu alte cuvinte se refugiază sub Arborele Lumii, se situează pe axa verticală, în jurul căreia curge devenirea, singurul punct pe care ea nu-l atinge, și care o regenerează din imobilitatea lui: "stațiunea Imuabilă a Păcii", pe unde se face contactul direct cu alte stări de existență. A te situa pe axă, cel puțin simbolic-virtual, și a privi curgerea formelor este și a le asimila posibilitățile.

Les forces psycho-magnétiques, pas plus que la projection occulte de la Volonté, ne peuvent servir dans le Grand-Oeuvre, parce qu'il est d'un ordre supérieur à celui de la Nature. Or nous tenons toutes nos facultés naturelles et de l'hérédité et des astres, tandis qu'il faut acquérir une essence spirituelle qui descend de beaucoup plus haut.^trad.

Relativement à l'Esprit, la Nature peut-être considérée comme étant dans une sorte de léthargie, et il n'y a que le Feu de la Vie spirituelle qui peut sortir les choses de ce monde, de l'étrange torpeur en laquelle les tient la force hypnotique du Dragon^trad.".⁷

Evident lipsa de comună măsură dintre Grația divină și Creațiune. Continuă starea de veghe și de aspirație așa cum arată Șri Aurobindo. Tot sufletul, tot trupul să fie o aspirație spre liberare, spre deșteptare, însă o aspirație lucidă, creată,^trad.

alimentată prin ritual, rugăciune, incantațiune, meditație, contemplație. Deoarece e cazul ca Verbum caro fit^glosartrad., trebuie învățată toată ființa să aspire și să fie însetată.

Cap. I.

"De voiești a te învăța Adevărul, urmează în asemănare pre cântărețul din alăută^sursa. Pentru că acesta, jos pleacă pre capul său și auzul rezemându-l la cântare, mișcă arcușul cu mâna. Și îndată ce strunele după meșteșug se lovesc unele îndealtele, alăuta lasă afară versul său - cântarea adică - și acel om alăutar saltă pentru dulceața aceea, răpit de mierea glasului ce iese."

Cap.VII.

"Mintea când se limpezește, ruptă de la cele din afară, iară pre simțuri le supune în fapta bună cea lucrătoare, rămâne fără clintire așa precum Osia cerului cu steaua ei, rămâne fără clintire deasupra apei Cerului, și ea vede atunci adâncimile inimii. Și cârmuindu-se pre căile ei de stea, de acolo privirile ei țintind, ca pre niște funii de aur razele minții ținând, își trage dintru seninuri Înțelegerile ei cele dumnezeiești și stăpână preste toate simțurile trupului este".

Aspirația către Divin trebuie să aibă două tendințe concomitente: una spre găsirea centrului ființei umane, în inimă, găsirea tot acolo a Sunetului Suprem, Para-Șabda^glosartrad., a Verbului; acest punct este exacta intersecție a liniei orizontale cu linia verticală; și o altă tendință de-a lungul acesteia, în sus. "Mintea când se limpezește..." e exact primul aforism din Yoga^glosartrad.-Sutra^trad.trad. a lui Patanjali și cel mai fundamental. Dealtminteri toate simbolurile, osia, steaua, apele, aparțin Tradiției primordiale; "ruptă de la cele din afară ..." inversată și interiorizată; "iară pre simțuri le supune în fapta bună cea lucrătoare ..."orice activitate ritualizată și prin analogie orice fel de asceză; "rămâne fără clintire așa precum Osia Cerului cu steaua ei, rămâne fără clintire deasupra apei cerului ..." ipso facto^glosartrad. atunci, mintea se toarnă, se mulează pe axul vertical, deci fără să caute aceasta, prin simplul fapt al liniștirii ei; exact ce spune Patanjali în Sutra^glosar lui fundamentală: "Yoga este

reținerea materiei mentale de a lua diferite forme"; starea de islam^glosar aduce coborârea directă a influenței divine, și o reflectă; "apa Cerului" natural complet nemișcată; organizația inițiatică ce întrebuința asemenea termene întrebuința simboluri luate din Psalmi? Probabil atunci, că și formule, mantra^glosartrad., litanii; "și ea vede atunci adâncurile inimii", evident adâncimile inimii identice cu acele ale Apei cerului care le simbolizează. Pur Raja-Yoga^glosartrad., deoarece liniștirea apelor, a inimii, e obținută prin centrarea asupra Axei cerești și asupra Stelei Polare, adică asupra principiului; procedeu pur intelectual, ceea ce e însăși definiția lui Raja-Yoga. Pur Jnana-Yoga^glosartrad., interesant de descoperit în creștinism; restul confirmă și magnifică același lucru: "și cârmuindu-se pre căile ei de stea" deci prin atitudini informale, metafizice, deoarece cerul stelelor simbolizează Informalul; "de acolo privirile ei țintind, ca pre niște funii de aur razele minții ținând ... " de acolo, confirmă procedeul metafizic, razele de aur indică și ele același lucru în raport cu argintul lunar, formal; "își trage dintru seninuri Înțelegerile ei cele dumnezeiești..." contemplație intelectuală, cunoașterea directă prin Intuiția metafizică, fără mijlocirea niciunui suport, Cunoaștere care e identificare; " și atunci stăpână preste toate simțurile este ...".

Repet Raja-Yoga. Ce se întâmplă cu Apele? Liniștite reflectă și absorb Cunoașterea Intelectuală și prin vibrațiile pe care ea le suscită în ele, imprimă o mișcare ondulatorie - spiraloidă, ce duce la resorbirea apelor în Divinitate, adică liberarea în viață, jivan-mukti^glosartrad..

5. Șarpele mușcă de călcâi pe Fecioara, în partea cea mai materială a ei, iar aceasta îi zdrobește capul. Ce voluptate pentru șarpe! " C'est, disent les Kabalistes, la vierge de la mer, dont le dragon infernal vient lécher les pieds humides avec ses langues de feu qui s'endorment de volupté^trad. " (Eliphas Lévi. D. et R. de la Haute-Magie, vol I. p. 140)⁸. Totuși voluptatea e mai stringentă, mai ascuțită în primul simbol. Vrăjmășia între șarpe și femeie, după cum spune Geneza, e aspectul de opoziție, exterior, al unui complementarism interior^trad.. Fixarea Mercurului^glosar? Posibil, deoarece fecioara pasivă în ceea ce privește principiul, e activă față de manifestare, simbolizată prin șarpe.

Dar Dumnezeu a făcut lumea prin Fecioară! Partea din călcâi mușcată, acolo unde și-a înfipt Șarpele dinții, constituie barzach^glosartrad.ul^trad., care în virtutea dublului său aspect, e dur, zdrobitor, față de ce are sub dânsul (îi zdrobește capul). De asemenea călcâiul lui Achile, rămas vulnerabil, indică realmente călcâiul un barzach, în corpul omenesc, cum dealtminteri o arată și simbolismul acestuia; face trecere dintre Natură și Om, stăpânul ei, purificând-o.

De ce voluptate? Pentru că e caracteristică oricărei asceze violente; în definitiv, voluptatea e o dovadă de calificare fizică, de încarnare, de efectuare a lucrului inițiatic.

Zdrobirea aceasta, mortificarea aceasta, când e făcută cu un scop inițiatic, e voluptoasă, pentru că se amestecă cu asimțirea beatitudinii. Voluptatea spasmului sexual e înrudită cu ea; și aici e o rupere, și, prin ea, o fericire nouă de altă dimensiune. S-ar putea spune: voluptatea nu intervine decât acolo unde este un barzach între două dimensiuni diferite.

Orice rupe carnea și o face astfel să actualizeze în ea altceva decât ea, e voluptate. Carnea e sfâșiată, mortificată, ca să se încarneze în ea altceva decât ea, ce n-ar putea pătrunde în masivitatea ei dură. Și în momentul când se produce conjuncția între acel ceva și carnea zdrobită, redusă la materia primă, se produce voluptatea. Deci încarnare fără voluptate nu se poate. Mortificarea cărnii de altminteri, îi produce o descompunere, o putrefacțiune, care îi debilitează, îi amorțește ce are în ea definitoriu și-i creează astfel o pasivitate receptivă pentru acel altceva ce urmează să se încarneze în ea.

Voluptatea, dozaj de plăcere și durere inexprimabil, este aspectul inefabilului în carne. Simbol al Indistincțiunii ca și surâsul, principiul râsului și al plânsului. Contemplarea divinului produce mirarea; mirarea în aspectele ei cele mai carnale, poate fi vehiculată de voluptate.

E firesc ca Infinitul, inefabil, indistinct, să fie resimțit în trup, ca teribil, destructiv, adică voluptuos, amestec complex, indistinct, topitură de contrarii. Pentru că, repet, amestecul de contrarii, pe pământ, cum e voluptatea, are analog în cer, Indistincțiunea, care mai întâi, transformă contrariile în contemplare, apoi în indistincțiune.

6. - Procedeul tantric^glosartrad. de a se concentra asupra pasiunii sau a influenței vitale care năpădește, apoi identificarea cu ea și asimilarea ei, devenită acum element pozitiv, cere o energie: 1) mult mai mare și mai intensă decât vitalismul în chestiune; 2) energie continuă și mereu predominantă, altfel la eclipsarea ei pasiunile intră ca un mușuroi prin spărtură; 3) o conștiință intelectuală excepțională care să perceapă în pasiune expresia unei forțe divine. Aceste condițiuni sunt foarte greu și foarte rar îndeplinite, așa că acel ce s-ar deda la felul acesta de exerciții, fără să le aibă perfecte, riscă, în loc să asimileze, să raporteze pasiunea Divinului, să-l coboare pe acesta în pasiune, adică să-l profaneze. De aceea până la completa liberare a voinței, sunt preferabile căile de jnana-yoga^glosartrad. și bhakti-yoga^glosartrad..

Meditația poate începe cu constatarea a ceea ce în mine în mod distinct de Divin, crede că este. Apoi demonstrația pură și simplă a absurdității lucrului, a superficialității lui față de ființa mea profundă, totul prin aplicarea Șahadei^glosartrad.. Dacă lucrul ce mă distrează e susceptibil să capete un caracter pozitiv, atunci raportat la divinitate tot prin Șahada^trad..

Practicarea meditației în anumite împrejurări și la anumite momente exercită facultatea de a o aplica la toate momentele vieții. Am observat că dacă e bine dirijată, topește absolut orice, chiar elementele cele mai grosiere, chiar sexul și foamea. Produce o exaltare, o beție ce se pozitivează foarte ușor, adică poate fi coextinsă Iubirii sau Credinței și înzestrată cu calitatea satwa^glosartrad..

Există un risc de furvoaiare^glosartrad.,* când i se dă acestei exaltațiuni un aliment de natură imaginativă sau contingentă, curse ale puterilor de iluzie; în realitate această beție ușoară, această exaltare trebuie să-și fie propriul ei obiect.

* Din franceză: înșelare

Măgarul e absurd și familiar; gâdilă (urechile!). Familiaritata, gâdileala, sunt semne diabolice mai sinistre, mai terifiante, decât tot arsenalul sabatic. Trage în mlaștină fără să știi. Iată ce găsesc în Dante:

Com'ei parlava^vers., e Sordello a se il trasse,^trad.

dicendo: " Vedi la'l nostro avversaro ";^trad.

e drizzo il dito, perche' n la guardasse.^trad.

Da quella parte onde non ha riparo^trad.

la picciola vallea, era una biscia,^trad.

forse qual diede ad Eva il cibo amaro.^trad.

Tra l'erba e i fior venia la mala striscia,^trad.

volgendo ad ora ad or la testa, e'l dosso^trad.

leccando, come bestia che si liscia.^trad.

(Purg^trad.. VIII. 94-102).

Cele două terține următoare arată ce putere alungă șarpele.

Io non vidi^vers., e pero dicer non posso,^trad.

come mosser li astor celestiali ;^trad.

ma vidi bene e l'uno e l'altro mosso,^trad.

Sentendo fender l'acre ale verdi ali,^trad.

fuggi'l serpente, e li angeli dier volta,^trad.

suso ale poste rivolando iguali.^trad.

Atât îngerii cât și comparația lor cu șoimii arată că e vorba de esențe intelectuale. Sborul lor spre șarpe, instantaneu, indică o operație intelectuală imediată, o replică rapidă. De ce operație poate fi vorba? Îngerii, înainte de toate, sunt purtători ai unui mesaj divin, și în cazul de față, mesajul acesta nu poate fi decât, și se reduce la Șahada^trad.. Dealtminteri Dante spune că cei doi Îngeri

Ambo vegnon del grembo di Maria^vers.trad.. (v. 3⁷ )

ceea ce arată că sunt purtătorii de intelecțiuni, singurele contra cărora Șarpele nu poate face nimic și care îl pun imediat pe fugă.

......a guardia della valle^trad.

per lo serpente che verra vie via^trad.. (v. 38-39)⁹

10. - Până acum aspectul cel mai evident al recitării șahadei^trad., e acel strict etimologic: mărturie. Mărturie cu toată ființa a Identității. Natural că în același timp resimți și aspectul incantatoriu, adică armonizarea diferitelor elemente ce constituie ființa, cel puțin acele elemente care sunt accesibile percepției mele actuale. Probabil și sper că celelalte elemente pe care nu le simt încă, adică cele mai înalte, resimt și ele aceeași armonizare. Aplicarea speculativă însă a șahadei, e mult mai anevoioasă, nu în mecanismul ei, în adevărul ei care e evident, ci în dizolvarea unei lenevii, unei amorțeli, unei toropeli a psihicului și a fizicului, care nu se dau evidenței și adevărului. Cum să dizolvi această letargie? Rugăciunea, buna intenție, tenacitatea, dar mai ales, tot metoda speculativă care încet va coroda toate duritățile. În privința aceasta, sunt texte de Schuon fundamentale în "Intégration des éléments psychiques^trad.":

"Il n'y a que la Connaissance qui mène à la Connaissance. Un moyen, quel qu'il soit, ne mène à la Connaissance qu'en tant qu'il en est une modalité. On ne peut saisir la Connaissance par le dehors car ce dehors n'existe pas^trad."

Prima propoziție e o aplicare a șahadei. Cât despre "mijloace" totul e să le vezi esențialitatea, urma divină din ele. Natural, mijlocul e formal; capacitatea intelectuală consistă să perceapă în el, Prototipul lui, atributul lui, atributul divin respectiv. Acum, acest atribut trebuie asimțit sau e suficient să știu că există, speculativ, în Posibilitatea absolută ca să fie înlăturată primejdia de șirk^glosartrad.? Dacă raportarea se poate face intuitiv, fără proces discursiv, e cu atât mai efectivă. Dar și

raportarea discursivă ajunge, probă sacralizarea exoterică a diferitelor acte ale vieții. Rațiunea discursivă duce la Intuiția Intelectuală și logic și ontologic.

"La compréhension théorique ou connaissance rationelle, est la participation fondamentale de l'individu à la Verité^trad.". Tocmai pentru motivele spuse mai sus.

"L'Homme doit participer à l'Idée par toutes les modalités de son intelligence, c'est à dire par tous les éléments constitutifs de son individualité^trad.".¹⁰ Asta înseamnă că toate elementele naturii sunt în ultimă esență, intelectuale, pentru că inteligibile. De aceea pot fi reduse în cele din urmă, de la multiplicitate la unitate. Multiplicitatea e rezultatul "atractului invers al Naturii", principiul de diviziune, de individuațiune, Satana. Sinteza lumii manifestate nu se poate manifesta decât printr-un act intelectual. Prin urmare, divizibilitatea, transformarea complementarelor în opoziții, în antagonisme, e un proces exact invers celui Intelectual, e antiintelectualismul satanic.^{trad.trad.trad.trad.trad.}