"Să faci extraordinar lucrurile ordinare (obișnuite); să trăiești îngerește orele omenești; să gândești cu seninătate pasiunile și să urci rațional spre mister".
Această integrare a extraordinarului în obișnuit, a Cerului în ritmurile Pământului este proprie realizării descendente. Pentru aceasta trebuie ca noi să fi realizat efectiv și distinct separarea Cerului de Pământ, a celor de Sus de cele de Jos. Această disciplină nu poate fi realizată într-o ființă care este un Haos, o Minieră neexplorată, o Indistincțiune prakritianăglosartrad..
"Dăruiți-vă suflurilor Domnului vostru". Sufluri, la început, foarte aproape de Dumnezeu, dar care pe măsură ce se apropie de lume se condensează în rouă și în ploaie. Deci, pentru a primi direct suflurile Domnului, trebuie să mergi în întâmpinarea lor, exaltând puterile tale animice. Aici intervine lucrarea proprie tehnicilor inițiatice.
"Purificarea rituală se face printr-un element simplu". În general apa; dar e deasemenea posibilă și cu aerul; pentru aceasta trebuie în prealabil "aerat" corpul cu suflul, pentru a-l face permeabil pentru aer.
Superioritatea acestei purificări constă în faptul că ea poate deveni suport de intelecțiune într-un mod incomparabil mai direct decât purificarea prin apă sau pământ. Atmaglosartrad. și suflul aproape se confundă.
5 decembrie 1965
"A conlucra la planul Marelui Arhitect al Universului nu este, în fond, decât universalizarea propriei sale realizări personale". De aceea nu este necesar să cunoști acest plan în prealabil, să-i știi modalitățile; este deajuns o aspirație spre Universal. Atunci, planul Marelui Arhitect se revelează ca o armonie a sferelor, ca o muzică tăcută.
"Viața apare ca o imagine sau ca o reflectare a Duhului la un anumit nivel de manifestare". A transporta centrul de gravitate al ființei noastre din "viață" în Duh, lucru care se poate împlini imediat și fără niciun efort, afară de cel intelectual, înseamnă să obții cel puțin Indefinitatea vitală, Perpetuitatea dacă nu Nemurirea.
"Zidul Paradisului în care sălășluiește Dumnezeu este făcut din contrarii între care trece calea strâmtă ce permite accesul în el". Tehnica de găsire a acestei porți strâmte? Oricât de paradoxal ar părea, nu trebuie s-o cauți direct căci este la fel de
296 (300)insezisabilă ca și locul curcubeului. Cum să găsești în spațiu ceea ce nu e spațial? Trebuie pur și simplu să concepem și să evertuăm în noi Polul esențial al ființei noastre, să separăm Cerul nostru de Pământul nostru; se formează atunci o "limită" între acești doi poli, fără știința noastră și, am putea spune, existențial. Această "limită" nu este alta decât Calea îngustă însăși care emerjează între contrarii. Nu mai ai decât s-o urmezi, dar această urmărire nu este spațială și ambulatorie. Trebuie numai să menținem în noi conștiința acestei Căi strâmte, să-i cunoaștem continuu existența. În această clipă ea dispare și nu mai rămâne decât un punct care este Paradisul însuși.
"Rugăciunea este Ashtrad.-ultrad., un foc alimentat de Haos și care volatilizează pământurile fixe". Rugăciunea este mai ales Incantațiune. Trebuie remarcat apoi că orice poate alimenta Ash-ul, pentru că toate posibilitățile Haosului se găsesc aici în indistincțiune. Ceea ce are importanță, ceea ce e decisiv este direcția ascendentă a aspirației, care poate fi ajutată prin diferite tehnici ascetice, dar al cărui element central rămâne o tendință de integrare în Universal.
6 decembrie 1965
"Existența superioară începe în clipa în care simțim împlinindu-se actul înțelepciunii, ca un act de fecundare spirituală".
Și deasemenea de încarnare, căci fecundarea nu se oprește desigur numai la domeniul animic. Ca probă încarnarea Verbului și orice realizare descendentă. Din această cauză nu trebuie să ne lăsăm descurajați de o depresiune, de inerție, de tristețe căci acestea urmează oricărui act de iubire. "Tot ceea ce în lumea noastră e simbol și oglindă terestră, există în sânul împărăției lui Dumnezeu într-o perfecțiune deplină". Toate acestea există în indistincțiune ca posibilitatea totală, dar cum aceasta cuprinde deasemenea posibilitatea de manifestare manifestată, lumea noastră trebuie să existe într-un "loc" necunoscut, ca atare și deasemenea în stare de perfecțiune; și, într-adevăr, Böhme continuă: "nu numai în duh, ceea ce ar însemna sub formă de voință sau de gândire, ci și în substanță și în ființă", deci și în manifestare, între Purușaglosartrad. și Prakrititrad. și în domeniul său propriu de manifestare", de neînțeles totuși în mod exterior; căci aici lipsește o dimensiune intelectuală care e
297 (301)aceea a sintezei. Ea există și într-o lume manifestată cu condiția ca aceasta să fie "rectificată" și "transmutată", "în această esență spirituală care conține elementul pur dar și ființa sumbră în misterul pasiunii". Acesta nu dispare deci în lumea divină ci e numai "transfigurat".
Trebuie atins acel grad de realizare în care se asimte Vidul în sine, dar și lumea ca Vid manifestat. Cu alte cuvinte, trebuie să vezi în orice lucruri, chiar cele mai neînsemnate, mai ales în cele mai neînsemnate, semne, simboluri, semnificanți. La început să-ți dai seama prin fulgurațiuni; după care asentimentul se prelungește și se transformă în haltrad.; și chiar atunci când crezi c-ai pierdut contactul, acesta se prelungește într-un mod subteran.
7 decembrie 1965
"Close your lips, close your eyes, close ears if you do not see the sirrglosartrad. of God, then laugh to ustrad."381.
"Sirrtrad."-ul lui Allahglosar este imanența lui Dumnezeu în noi; el este desigur identic cu "sirr"-ul nostru. este "Prezența", dar privită dintr-o perspectivă specială, ca împlinire, ca punct de încrucișare, de interferență al diferitelor calități ale omului. Ceea ce percepem când auzul, gura, vederea "Tac", este simțul intern, coextensiv el însuși Etheruluiglosar. Bineînțeles, există și o altă cale pentru a-l descoperi, este asentimentul Universalului; atunci, și puțin câte puțin, prelungirile, urma Principiului în diferitele straturi ale ființei noastre se desvăluie și urcă la suprafața conștiinței noastre.
"Attention to God is eternal prayertrad."382.
Simone Weil spunea aproape același lucru. Atenția în ea însăși, fără să fie îndreptată spre Dumnezeu, este totuși eternă rugăciune dacă realizează liniștirea completă a valurilor mentale: yoga-citta vritti-nirodahtrad.. În acest stadiu, atenția reprezintă omogenitatea Manifestării Universale care este în fond identică cu Unicitatea și care e la rândul său receptacolul lui Dumnezeu.
Sheicul Akbar o spune într-un alt fel: "Un Arifglosar este unul care nu numai că vede pe Dumnezeu în orice lucru, dar îl vede ca realitatea fiecărui lucrutrad.". Realitatea oricărui lucru nu este decât Unicitatea sa.
Kathraglosartrad., Multiplicitatea, este trimisul lui Dumnezeu, dar cum să înțelegi mesajul său? Alunecând pe tendința
298 (302)dispersantă și centrifugă a Kathreiglosartrad. se ajunge la o atomizare a Universului. Această disoluție a Eului și a Universului este cea mai rea damnare; ea-l scufundă în borborosglosartrad. și în Infern pe cel ce se lasă să alunece acolo; dar ea devine o ridicare treptată de văluri dacă conștiința Prezenței divine și a Unicității noastre, a secretului nostru nu șovăie în conștiința noastră. Ea devine disolvantul Universal, în sensul shivaitglosartrad. al acestui cuvânt.
8 decembrie 1965
"Credința principiului sensibil incorporal în realitatea a ceea ce este numai un miraj e concupiscență printr-o dorință față de acest miraj și prin convingerea în valoarea și realitatea sa". Această convingere este în fond identică cu Avidyaglosartrad.; noi credem că e real ceea ce nu e decât iluzie. Imputăm unui anumit ordin de lucruri o realitate pe care n-o are, și mai ales o superioritate. De aici vine dorința, căci noi râvnim ceea ce ne pare important; "această dorință se numește sankhâraglosartrad.".
Ceea ce este curios e că și dacă ne dăm seama de caracterul iluzoriu al unui lucru, dorința poate să subsiste totuși; îmi dau seama de caracterul meu transitoriu și de acel al femeii către care mă simt atras; dorința subsistă. Trebuie împins procesul mai departe și să ne dăm seama că până și ceea ce împinge pe Purușatrad. spre Prakrititrad., unul către altul, este o iluzie și un lucru fără importanță din punct de vedere metafizic.
În acest mod începe deci să se concretizeze obiectul "maniei" și să se definească un curent determinat - santânaglosartrad. în coborârea spre existența samsaricăglosartrad..
Ne așteptăm la iluzii când le credem permanente, și un instinct de conservare se hrănește și are ca organ de nutriție dorința.
9 decembrie 1965
Două negații dau o afirmațiune. Dumnezeu e prezent în lume prin Numele sale de neasemănare. Lumea, prin chiar natura sa, prin limitarea sa este o negațiune. Neasemănarea divină este o determinațiune negativă al cărei rezultat e dublu: permite lumii să existe, și deci să fie suportul prezenței divine. De aceea nimic nu e mai aproape de noi decât un Nume de neasemănare. Și Numele depresive, Numele de angoasă care aparțin și ele de asemenea, neasemănării? Ele exprimă pe Dumnezeul patibil care e una din cele mai mari determinațiuni negative din câte există. Or, una din cele mai mari suferințe ale
299 (303)lui Dumnezeu este limitarea sa de către om, care strigă că nu este alt Dumnezeu decât Dumnezeu și mărturisește despre plenitudine prin chiar privațiunea sa. Dar dacă această limitare se extinde la mental și ne face, prin aceasta, să-l negăm pe Dumnezeu prin partea centrală a ființei noastre, aceea care, în consecință, trebuie să mărturisească mult mai mult decât toate celelalte părți ale ființei noastre? În acest caz, trebuie luată această întunecare ca Tenebra divină în care Dumnezeu se ascunde atunci când se revelează oamenilor. Să privești liniștit Tenebrele tale mentale așteptând ca Dumnezeu să vorbească prin ele; și, efectiv, El va vorbi. Dacă El nu s-ar înfășura în Tenebre, noi am fi anihilați. În consecință, Tenebrele amortizează Vocile lui Dumnezeu, pentru ca să nu-L facă comprehensibil și aplicabil ființei noastre și lumii.
De îndată ce mizeria noastră, ignoranța noastră, obscuritatea noastră sunt fixate în mod atent de ochiul nostru mental, ele devin norii revelației, în sensul că ascund și desvăluie în același timp pe Dumnezeu.
Există deasemenea o altă mizerie încă mai limitată: mizeria oboselii, a lenii, a inerției. De ce n-ar simboliza ea pe Prakrititrad., Materia în stare de totală pasivitate și ininteligibilitate? Din această Pasivitate ies cele mai frumoase creații ale lui Dumnezeu, cele mai frumoase fulgurații.
10 decembrie 1965
Chiar atunci când fac dhikrglosartrad.-ul cu Numele Suprem, îl fac în realitate cu Numele de asemănare ale lui Allah, Nume care sunt identice cu facultățile mele individuale și chiar spirituale. Când încetez dhikr-ul recad în noapte și în exil, dar prin aplicarea analogiei în sens invers, încep dhikr-ul cu Numele de neasemănare care sunt constituite de exilul meu, de îndepărtarea mea de Dumnezeu, de negarea sa de către mine. Atunci, dacă sunt în stare să-l asimt, începe cel mai transcendent, cel mai inefabil și cel mai eficace în fond.
Kathratrad. devine o determinațiune negativă, și prin aceasta un hieroglif.
"Cui aparține ignoranța? Eului. Dacă faceți să dispară Eul, ignoranța dispare de asemenea".
Această dispariție a Eului se operează prin liniștirea a ceea ce constată existența Eului, adică mentalul. E vorba deci de o cale de cunoaștere exact contrarie pretinsei căi de cunoaștere
300 (304)moderne care operează prin procedee discursive care îmbogățesc Eul.
"Mentalul eliberat de gânduri și întors spre interior este el însuși Sinele".
Aceasta înseamnă că în realitate Eul nu este distrus ci este resorbit ca posibilitate și universalizat în Sine. În niciun caz nu este o sărăcire.
"Adevărata tăcere este absența eului", ceea ce identifică Tăcerea cu indistincția; dealtfel multiplicitatea este numibilă; aceasta o limitează.
Această concentrare continuă în timpul oricăreia din activitățile noastre exterioare și interioare căci ea se împlinește pe un alt plan decât cel al activității și discursivității.
Această activitate se operează printr-o despuiere de accidente și de suprastructuri.
11 decembrie 1965
"Entuziasmul, în adevărata accepție a acestui cuvânt, există atunci când partea sufletului nostru care e deasupra spiritului este ațâțată de către zei și își trage inspirația de la ei". Entuziasmul este conversiunea forțelor ființei noastre în sattwa-gunatrad.; dar ceea ce e interesant în citat este faptul că această conversiune nu se operează de jos în sus ci de sus în jos. Trebuie să detectăm partea superioară a spiritului nostru și să o stârnim prin contactul cu "zeii" care nu sunt alții decât Îngerii Informalului. Se formează atunci un vârtej spiritual, un Vortex care integrează mai întâi părțile superioare ale ființei noastre, și apoi, dacă vrea Dumnezeu, ființa noastră întreagă, cum i se întâmplă lui Ilie.
Să remarcăm decadența intelectuală a Occidentului prin decadența și întunecarea cuvântului "entuziasm". În vremea veche, el însemna exaltarea ființei spre Universal, o nostalgie irezistibilă a părții pierdute. El desemna trezirea Șaktieiglosartrad., dinamizarea tuturor forțelor ființei prin convergența care se termina într-un singur punct în care numitele forțe ale ființei se topeau în principiul lor comun, Ființa. În toate limbile europene începând de la Renaștere, termenul entuziasm a ajuns aproape sinonim cu diletantismul, cu lipsa de seriozitate.
Din punct de vedere tehnic, entuziasmul nu se evertuează în inimă, în sensul profan al acestui cuvânt, adică inima ca sediu al sentimentelor și al sufletului; trebuie să te concentrezi deasupra
301 (305)capului, în această zonă a ființei noastre care corespunde cerurilor. Această simplă concentrare, susținută de o aspirație spre Universal, ajutată în noi de un Nume, imprimă, mai întâi în partea subtilă a ființei noastre o mișcare vibratorie, extraordinar de firavă la început dar care înaintează amplificându-se și sfârșește prin angajarea tuturor părților ființei, cu condiția să le dăm o omogenitate, o indistincție prin perceperea contrapărții lor subtile. De exemplu, trebuie să simți nu numai corpul, ci senzația corpului, degajată și "separată" de acesta.
12 decembrie 1965
"Adevărul asupra Sinelui se desvăluie când mentalul este unificat și curge într-un flux continu în direcția Sinelui". Această curgere este o hierogamie; în realitate, ea este imobilă căci revine asupra sa însăși și această mișcare circulară se produce în afara timpului și spațiului; eternitatea se reflectă prin "senzația" circulară pe care ne-o dă. Această curgere circulară este autentică când dă de asemenea sentimentul unei limite, a ceva care se produce la sfârșitul lumii și marchează momentul trecerii sale într-o altă stare și chiar în Universal. Înseamnă a spune că are loc și o moarte.
"Lumea și mentalul apar împreună și dispar împreună, dar lumea are nevoie de mental pentru ca să apară".
Această apariție și dispariție concomitentă ale lumii și mentalului sunt reale mai ales când e vorba de geniul speciei omului în această lume. Fără mentalul Omului Primordial lumea ar dispărea, căci acesta e visul său și manifestarea voinței sale de putere. Dependența lumii de mental constă în faptul că acesta o face să treacă de la putere la act.
A vedea cu adevărat pe Dumnezeu înseamnă să fii devorat de El. Căutarea lui Dumnezeu este o moarte pentru că implică integrarea într-un aspect al lui Dumnezeu care precede Creația. Or, dacă îl contemplăm pe Dumnezeu cu intelectul nostru, faptul nu se întâmplă decât foarte târziu pe drumul Perfecțiunii pe care forțele noastre vitale se transformă în intelecțiuni. Până atunci nu e decât suferință și moarte. Trebuie supravegheată activitatea mentalului căci orice dereglare a lui face să crească durata lumii.
Puterea mentalului este aceea de a da certificări; or, certificare și limitare sunt un același lucru. A suprima
302 (306)activitatea mentalului înseamnă a suprima chiar limitele lumii, deci lumea.
13 decembrie 1965
"Și iată că linia orizontului vieții tale se împurpurează... Grăbește-te să te îndrepți către această licărire încă nedecisă; este steaua Magilor care s-a ridicat pentru tine și care te va conduce, dacă n-ai scăpat-o din privire, către Stăpânul Lumii".
Această licărire a crepusculului de dimineață sau de seară este lumina cernută de barzachglosartrad. și care vine din Cer. Ea este licărul pe care prizonierii din caverna simbolică a lui Platon îl văd fără să-i zărească sursa, înlănțuiți cum sunt, cu spatele la intrarea în peșteră. Dar dacă s-ar întoarce, ar vedea nu numai lumina ci și sursa ei care este steaua Magilor.
"Piatra, în starea sa definitivă, este Absolutul însuși".
Aceasta pentru că, prin entuziasm, Piatra inferioară care este Pământul, se transformă în Apă, care se transformă în Aer, care devine Foc prin exaltare. Acesta, ridicat deasupra ființei noastre de vulturul lui Zeus, se solidifică, acolo sus, în Firmament care e de Diamant. Avem astfel din nou Piatra, dar exaltată, răscumpărată, total evertuată. Cât despre ființa noastră, avem un pământ nou și noi Ceruri.
"Magisteriul este Sulfglosar, Sareglosar și Mercurglosar; astfel sufletul tău sublimat care e adevăratul Mercur al Filosofilor se va uni cu Sulful Iubirii divine, prin Sarea mortificării și a probațiunilor". Aceasta e Sarea, dar și un principiu de sezisabilitate și de filtrare, un punct prin care puterile sulfuroase și mercuriale se purifică unele prin altele, și împreună purifică punctul însuși. La acest nivel, el devine un principiu de sensibilitate în care converg și se topesc toate puterile Cerului, Pământului și Atmosferei.
Reluând imaginea de mai sus, pentru a descrie bine calea, ar trebui de asemenea să introducem și focul central; dacă focul infernal se preface în pământ, acesta în Apă, Apa în Aer, Aerul în Foc, și acesta devine din nou Pământ ceresc, Firmament care e un Diamant; totul dinamizat de exaltarea tuturor forțelor ființei noastre către sublim.
14 decembrie 1965
"Ceea ce nu are existență înainte și după, nu există nici acum. Astfel permanența este coextensivă realității". Dar trebuie adăugat că există de asemenea și o posibilitate de
303 (307)impermanență, posibilitate care în Dumnezeu este permanentă. "Permanența este inseparabilă de imuabilitate", în Posibilitatea infinită. Dealtfel, prototipul etern al impermanenței este cu totul altceva decât fugitivul. "În analogia frânghiei luată drept șarpe, șarpele e ireal ca șarpe, dar real ca frânghie; la fel lumea ca lume e ireală, dar reală când ni se arată sub aparența lumii".
Se spune că demiurgul a făcut lumea izbucnind în râs; înseamnă că a manifestat-o prin ruperea echilibrului celor trei gunasglosartrad. în indistincția lui prakrititrad.. Același simbolism în cântecul cocoșului în mijlocul nopții. În simbolismul gnostic, există în plus ideea de joc, de lilaglosartrad., de indiferență față de ceea ce este produs, și într-adevăr lumea nu merită mai mult. Dar acest joc este de asemenea o euritmie și se spune că acest hohot de râs a constituit prima gamă. Prin ideea de lila este pusă în evidență transcendența divină, totala lipsă de comună măsură între Principiu și lume. Râsul se dilată și se amplifică până la o limită la care se oprește și se fixează în uimire. Sunt aici principiile supreme ale acțiunii și Contemplației.
Ne plângem de despărțire, de moarte, de suferință; dar ele nu sunt decât reflexul, decât contrapartea suferinței, despărțirii și morții sacrificiale pe care le-am impus Sinelui. În bună logică, atunci când redescoperim Sinele, despărțirea și moartea trebuie să dispară; și ele dispar efectiv devenind sacrificiale; la capătul drumului ele se pierd efectiv. În stadiul intermediar, suferința și bucuria, moartea și viața ating acest fel de permanență care e constituită de alternanța lor, alternanță a expirului și inspirului divin. Viața și moartea nu sunt permanente, dar ritmul după care ele se propagă este.
15 decembrie 1965
"Sezisarea esenței" veritabile se ivește nu știi prin cine, nu știi unde și nu știi când, fără cauză și motiv, prin prezența (vrittiglosartrad., ca un vârtej) marelui Neprevăzut la cel care e treaz în propria sa esență. Înseamnă că nu trebuie evitate intuițiile cosmologice sub pretextul calității exclusiv transcendente; ar fi să cazi în prejudecata metafizică. În realitate, multe intuiții ne solicită îmbrăcate cu un înveliș subtil, emoțional sau artistic. Ar fi absurd să le evităm. Zen-ul învață același lucru.
"Este un har mai intens pătrunzător decât tot ce există mai pătrunzător". Exact același lucru îl spune Sf. Pavel despre
304 (308)Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, aceste intuiții subite, nesolicitate sunt morfisme ale Cuvântului divin care nu se manifestă în mod necesar prin vorbe. Nu trebuie decât să te menții într-o stare de totală receptivitate.
"Cunoașterea se transformă în suflu divin «pranaglosartrad.» când își maschează adevărata natură". E deajuns deci să se suspende suflul pentru a prinde direct această Cunoaștere, nimic mai mult. De unde importanța concentrării ekagraglosartrad. în toate tradițiile. Acest spațiu intermediar este de asemenea numit Ether (akashatrad.). Când Etherul apare orice dualitate dispare în Indistincțiune. Nu numai că trebuie sezisat punctul interstițial între prana și - - - - dar trebuie rupt și trecut dincolo.
"Zeul în Olimp unește sufletul cu acel care a țesut firele". Această reunificare se face dacă descoperim în noi vârful Olimpului. Acest punct este nodul vital, și descoperirea lui înseamnă evertuarea, actualizarea în noi a adevăratului centru organic. Liniile de forță, identice cu firele de care vorbește inscripția se descoperă de la sine, ies din torpoarea lor și încep să vibreze în noi. O altă ființă apare în noi, în care individualitatea nu era decât o umbră ridicolă și iluzorie. Acest punct apare când conștiința intelectuală se trezește în noi, care trebuie trezită prin sus, nu prin jos, dacă vrem ca toate "leprele" să cadă.
16 decembrie 1965
"Buddha predică faptul că nu există individ permanent sub formele conștiinței". Exact același lucru îl spune doctrina hindusă. Dar în timp ce în aceasta din urmă doctrina lui jivatmaglosartrad. atribuie individualității un minim grad de realitate, Buda îl contestă total. Și din punct de vedere metodic, inițiatic, lucrul este de înțeles pentru că în ecuația Atmatrad.-jivatmatrad. există un pericol de transfer lent și subtil de la realitatea lui Atma la caracterul iluzoriu al lui jivatma. E vorba de o falsă imputațiune non mentală, discursivă dar existențială, insidioasă, insensibilă.
"Acțiunea ordonatoare care face lumea să iasă din Haos se identifică în mod esențial cu vibrația inițială a Cuvântului". Trebuie perceput Supremul care ni se revelează printr-o vibrațiune pornită din Tăcerea Manifestată. Este o limită între Lume și Brahmaglosar și de la această limită pleacă, amplificându-se, o mișcare vibratorie care transformă Haosul în Cosmos.
305 (309)Bineînțeles, acest Haos nu este altul decât Prakrititrad. în indistincțiunea sa, și aceste vibrații care se imprimă în ea nu sunt altceva decât lumile. În sens invers, contemplarea Supremului șterge vibrațiile lui Prakriti care redevine Materia Prima și sfârșește prin a se resorbi în Dumnezeu. Contemplarea Tăcerii Manifestate creează lumea; contemplarea Tăcerii fără nume, o decrează.
"Există la Indienii din America de Nord practica unei adorații solitare și tăcute, care e considerată cea mai profundă și de ordinul cel mai înalt" (R. Guénon). Aici procesul de decreare este direct și abrupt. Călătorul nu urmează spirele vibratorii în sensul invers producerii lor, în timpul unei realizări care lasă încă partea sa lumii; adorația tăcută exclude nu numai orice complezență pentru elementele psihice, ci și orice cultivare a lor în vederea unei realizări cosmologice. Aceasta este destul de reală și, în multe cazuri, legitimă dar ea ar întârzia omul pe spirele Samsareitrad..
17 decembrie 1965
Dumnezeul reflexelor este Dumnezeul cojilor. Reflexul poate fi separat, furat dacă se poate spune așa. Reflexul poate fi separat de originalul său prin ignoranță sau prin rea credință. El păstrează în el numai virtuțile pasivității dar, prin pasivitatea în cuplu cu activitatea, o mutilează pe aceasta. Or, pasivitatea păstrează cojile lumilor distruse, resturile a ceea ce a fost; este domeniul spectrelor, al strigoilor, a ceea ce nu mai păstrează decât o viață de automatisme: este mai ales grădina ininteligibilului. Iubirea fiind în mod esențial activă, răzbunarea se aciuiază în pasivitate, în ciuda aparenței sale active. Dar în fond ea nu este așa. Căci ce este răzbunarea decât disparția, la ființa umană, a elementelor sale active, a sclerozei sale progresive, a identificării sale cu Pasivitatea universală.
Chiar dacă primim un reflex al luminii adevărate, dacă îl separăm de izvorul său, acest reflex devine înșelător prin falsă imputațiune și prin alienare. În aceeași măsură, el poate fi uzurpat și folosit în acțiuni de subversiune și de minciună. O lumină amputată de elementele sale esențiale devine un foc negru, elementele sale constitutive se sparg, lipsite de principiul lor adeziv; în acest fel, lumina reflectată devine un principiu de divizare, de multiplicitate.
306 (310)Ca să vorbim mai exact, aceea al cărei reflex este umbra, nu este Lumina inteligibilă, în sensul său suprem, căci aceasta nu suportă un însoțitor; este ceea ce reprezintă această lumină în Lume, care este ca această lumină. Samaël nu este reflexul lui Dumnezeu, ci al celui care este ca Dumnezeu, Micka-el. Or, oricât de sublim, de transcendent ar fi, Mickael este un Înger, adică o Ființă, o entitate. Din această cauză el este o umbră și lumea reflexelor și a cojilor este populată cu diavoli care au la îndemână puterea de a se separa de principiul lor imediat, de stăpânul lor. Numerus stat ex parte materiaeglosartrad.. Divizibilitatea este o consecință. Toate doctrinele tradiționale afirmă că ceea ce trebuie suprimat este multiplicitatea.
18 decembrie 1965
"Toată Vedanta e conținută în această întrebare: «Cine sunt eu?» Răspunsul este Inexprimabilul". Cuvinte omenești, mijloace exclusiv omenești pot avea deci un răspuns transcendent. Este o consecință a lipsei de comună măsură între Dumnezeu și Creație, care acționează când în favoarea, când în defavoarea omului.
"Soarele spiritual, pe care puțini îl cunosc prin Intelect, este reprezentat ca fiind în mod imuabil la Zenit". De unde legitimitatea simbolismului spațial. Să ridici capul spre Ceruri, să-l întorci, pentru a primi influența, nu este deloc formalism, ci ține strâns de un simbolism implicat în metafizica gestului.
"De ce se mișcă Cerul cu o mișcare circulară? - Pentru că imită Inteligența". A se așeza în raport conștient cu Lumina Inteligibilă înseamnă să integrezi individualitatea ta într-un Vortex Sferic Universal; de aceea Platon desemnează Androginulglosar ca sferic.
A calma valurile mentalului, în sensul lui Patanjali, nu înseamnă atât să le suprimi (cel puțin la început), ci să le imprimi un aspect și o mișcare circulară, omogenă și isotopă. Atunci ele însumează o mișcare alternantă de expansiune și contracție care reflectă pe un plan al ființei, sau într-o ființă, mișcările Inimii divine.
"Nimic nu e în repaos în Univers, fiind vorba de o trecere de la putere la act, adică de mișcare". Aspirația către Universal care este esența însăși a Incantației, această scurgere imobilă ca un fel de reamintire, toate acestea sunt o trecere de la putere la act. A nu cădea în prejudecata metafizică, căutând imobilitatea
307 (311)cu orice preț. Adevărata imobilitate o găsești fără să o cauți; aceea pe care o capeți printr-un act voluntar, este o imobilitate mecanică care derivă direct din inerția lui Tamasglosartrad.. Pacea nu e torpoare. Suntem pe calea cea bună atunci când percepem mai degrabă drumul decât scopul, acesta fiind mai degrabă un asentiment care evertuează trecerea de la putere la act.
19 decembrie 1965
"«Samsara» are ca bază imputarea iluzorie a unei identități de natură (între sine și non-sine), al cărei nod «granthiglosar» constituie eul «samskaraglosar», sediu al existenței cotidiene.trad. Această confuzie ne face să gândim «eu sunt cel care făptuiește»".
Dificultatea nu e decât înlăturată căci, la urma urmei, de ce această imputare iluzorie? Ignoranța noastră este, probabil, unul din mijloacele de care se slujește Dumnezeu pentru a crea iluzia acelui un altul decât El, în alți termeni pentru a crea lumea. Ignoranța permite desfășurarea sacrificiului divin care e condiția indispensabilă a existenței Manifestării. Ceea ce noi numim ignoranță este în realitate această posibilitate divină de a se nega ea însăși. Este una din cele mai înalte pentru că este în fond o determinațiune negativă. Realizarea inițiatică care este un proces de recreare, poate folosi eul în două feluri: prin caracterul său iluzoriu, reflectat, ceea ce atrage disoluția nodurilor, și reactualizarea Sinelui; a nu-l dizolva ci a-l lua ca o determinațiune negativă; atunci el pierde orice caracter limitativ pentru că devine chipul Ilimitatului.
"S-ar putea, cu oarecare îndrăzneală, caracteriza atitudinea simbolistă spunând că Hindusul îl contemplă pe Dumnezeu chiar prin aparența luminii pe care a îmbrăcat-o, păcălindu-l pe demon care rămâne dezarmat sau, mai degrabă, cu planurile încurcate".
Este o cale tantricăglosar căci permite să se pozitiveze toate limitările noastre, chiar și acelea care au un caracter net tamasictrad., pentru a nu vorbi de cele care țin de rajasglosartrad.. Orice impuls se resoarbe când ai disolvat limitările sale într-un atribut pozitiv al Naturii și al lui Dumnezeu. Chiar ceea ce e iluzoriu se resoarbe, în fond, în ceea ce dă lucrurilor consistența lor.
308 (312)20 decembrie 1965
"Astralul este un fulger de foc cu ghiare de Satan, sabie de foc în mâinile Heruvimului". Astralul e o forță neutră, dar, pe de altă parte, neutralitatea strictă nu este o posibilitate, pentru că implică o absență a lui Dumnezeu, undeva în manifestare. Pentru a explica acest lucru trebuie să realizăm că Satan însuși este o manifestare a Atotposibilității divine. El corespunde unei posibilități dispersante și pulverizante a Puterii divine, necesară creației și distrugerii lumii. Dar, pe de altă parte, cum calea realizării inițiatice a omului nu corespunde în niciun fel identificării cu Dumnezeu, Creator și Distrugător al lumilor, trebuie să ne ținem cu grijă departe de planul de acțiune satanic. Există mai ales în acesta un aspect de aviditate, de putere de viață, dar și de moarte și de neant, care este necesară pentru manifestarea posibilităților celor mai periferice și celor mai distincte din Cosmos, înscrise în animarea, în dinamizarea acestor extremități. Anticii puneau însuflețirea acestor extremități ale lumii sub semnul Persefonei, care se identifica cu Anima Mundiglosartrad., cu Astralul și răpirea ei de Hades completează similitudinea până la identitate. Numai că în mitul străvechi, aspectul esoteric este mult mai vizibil, căci Hades apare aici ca fratele (deci cealaltă față) lui Zeus. "Agent pantomorf și convertibil".
"A măsura spațiul înseamnă a-l realiza"; și a-l realiza înseamnă a libera Shekinaglosartrad. din exilul ei și în coji. E deajuns deci o simplă intenție, o consacrare pentru ca prin simplul meu demers să operez liberarea Slavei lui Dumnezeu în Natură, adică aspectul său calitativ.
Această posibilitate calitativă a măsurii nu este altceva decât expresia determinațiunilor calitative ale direcțiilor spațiului. Din această cauză distanțele nu mai contează și eu pot să le eliberez calitățile printr-o luare în posesie a ambianței care mă înconjoară, printr-o simplă posesie de ordin sensibil. Eu eliberez prin mersul meu și prin privirea mea, nu numai partea restrânsă de Natură în care mă deplasez, dar și tot ceea ce se întinde până la orizont și-mi este sensibil prin simțurile mele; realizez, măsor natura nu numai cu mersul meu ci și prin toate simțurile mele, pentru că senzațiile ajung până la ele printr-o mișcare vibratorie care este de natura numărului însuși.