Basmele și simbolismul lor
Am ajuns acum la așa-zisul folk-lor român al cărui studiu trebuie făcut în lumina observațiilor lui René Guénon pe care l-am citat la începutul lucrării noastre.
Basmele române oferă cercetătorului o arie de studii de o importanță și de o vechime puțin obișnuite. Această arie este atât de vastă că ar trebui multe volume pentru a rezuma și a interpreta basmele și legendele existente. Trebuie să ne resemnăm să rezumăm pe scurt câteva teme și să le dăm o interpretare sumară. În general, simbolismul este în ele atât de vizibil că orice cititor cât de cât informat va descoperi ușor sensul esoteric.
În general, tema basmului românesc este o „căutare”. Eroul căutat este Făt-Frumos, un fel de prinț fermecat dar al cărui nume înseamnă în mod exact Fecior-Frumos. El este totdeauna Predestinatul, Așteptatul, Eliberatorul; după cuvântul Psalmuluisursa, „el e ales din pântecele maicii sale”. Câteodată, se naște cu o carte în mână. Cea pe care el o eliberează este Iana sau Ileana Cosânzeana, Frumoasa cu cosița de aur, care îi este destinată. După mii de lupte și obstacole, sfârșesc prin a se însoți. Aceasta e pe scurt, dar sunt nenumărate variante, și numeroase mituri și simboluri care se altoiesc pe această temă.
Făt-Frumos este fiul unui împărat care se numește Împăratul Verde sau Împăratul Roșu, Alb, Galben sau Albastru. Făt-Frumos este singurul fiu sau cel mai mic din cei trei fii. Totul la el e excepțional: „El creștea într-un an cât alții în zece”,
62 (67)Iana69 sau Ileana este, sau zână, sau fată de împărat. Făt-Frumos merge s-o caute, fie pentru că e atras irezistibil de ea, fie pentru că i-a fost răpită.
Furii sunt de obicei Zmeii, cuvânt intraductibil, semănând oarecum cu uriașii. Pentru a defini caracterul lor, s-ar putea spune că sunt ființe de esență „nemrodiană”, crude, sălbatice, implacabile dar de o bravură și un curaj supraomenesc. În ciuda acestora, ei sunt o rasă pe cale de dispariție, o rasă dintr-o altă epocă, și Făt-Frumos este acel care scapă lumea de ei.
Să vedem forțele bune și cele rele care ajută și care se opun eroului în căutarea sa. Începem cu primele:
În primul rând e Calul năzdrăvanglosar; s-ar putea spune că joacă un rol mai important chiar decât eroul. El are șase sau douăsprezece aripi; fără el, Făt-Frumos n-ar putea reuși. Este prietenul, sfetnicul, forța vie a stăpânului său care fără el nu poate nimic; simbol solar și poate chiar „avataric”, deoarece calul este unul din simbolurile lui Vishnuglosar. Oricum, Calul năzdrăvan este adevăratul erou, cheia de boltă a poveștilor populare.
Printre celelalte personagii care simbolizează forțele benefice, cităm pe Sfânta Luni, Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri, Sfânta Duminicăglosar, aspecte feminine de arhangheli planetari; în sfârșit, diverse animale: pajura, leul, lupul, ursul, câinele.
Principalele forțe vrăjmașe sunt mai întâi Zmeii de care am vorbit mai sus, diverse făpturi numite Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, și mai ales Muma Păduriiglosar. În fine, Balaurul cu șapte capete care păzește pe Ileana Cosânzeana și podurile.
Să arătăm acum câteva teme care revin mai des:
Era o dată un împărat și o împărăteasă care n-aveau nici un copil. Ei se roagă mult la Dumnezeu (sau chiar se duc la un vrăjitor) și împărăteasa rămâne grea. Puțin înainte de naștere, copilul începe să țipe în pântecele mamei sale și nimic nu-l poate face să tacă. În sfârșit, împăratul îi promite să-i dea de soție pe Ileana Cosânzeana, Frumoasa cu Cosița de aur, și copilul se potolește. În altă variantă, împăratul spune: „Taci, copilul meu, căci îți voi da
63 (68)„Tinerețe fără Bătrânețe și Viață fără de Moarte”, ceea ce este același lucru70. La șasesprezece ani, copilul pornește s-o caute cu Calul Năzdrăvan.
În unele variante, Ileana este logodită cu Făt-Frumos. Ei merg să se cunune când Zmeii o răpesc, sau, chiar Ileana pleacă singură când eroul face o greșeală: „Nu mă vei mai regăsi decât pe Tărâmul Celălalt” îi spune ea. Acest Alt Tărâm nu este Infernul creștin, ci Tartarul, lumea subterană.
Alteori, împăratul, tatăl voinicului, are în grădina sa un măr care face mere de aur. Un necunoscut fură fructele și nimeni nu-l poate prinde. Făt-Frumos îl rănește noaptea, fără să-l vadă, dar, luându-se după urmele de sânge, ajunge până la Tărâmul Celălalt și descoperă că hoțul e Ileana care îi cere astfel ajutor. Voinicul trebuie să învingă mii de greutăți: se luptă cu Zmeii trei zile și trei nopți; trebuie să omoare balaurii cu șapte capete care păzesc podurile de aramă, de argint, de aur sau pădurile de aramă, de argint și de aur. Se găsesc deci simbolizate nu numai cele șapte trepte inițiatice sau cele șapte „centre”, ci și repetarea operației.
În alte basme, balaurul cu șapte capete păzește fata împăratului, sau împăratul construiește o biserică a cărei turlă se năruie în fiecare noapte. Un vrăjitor îl asigură că nu se va mai dărâma dacă se aduce în ea Pasărea-Măiastră. Făt-Frumos pleacă s-o caute și găsește că Pasărea-Măiastră nu e alta decât Ileana. Cei doi eroi ai noștri se cunună și turla e terminată (cununia Soarelui și Lunei alchimice și împlinirea Marei Opere). Eroul eliberează pe iubita sa de pe Tărâmul Celălalt și revine în lumea umană pe o pajură. Alte dăți, trebuie să-și desfășoare căutarea într-un timp foarte scurt… Întâlnește într-o pădure întunecată pe Murgilă și-l leagă de un copac; face același lucru cu Miazănoapte și cu Zorilă. Într-un cuvânt, suspendă Timpul.
După ce învinsese Zmeii, Făt-Frumos exclamă: „Ce păcat că nu putem duce aceste Palate în lumea Oamenilor!”. „Ia acest bici, și pleznește cu el de trei ori peste Palate” îi spune Ileana. Și Palatele se prefac într-un „Măr de aur” pe care voinicul îl bagă
64 (69)în sân și-l aduce în lumea omenească… Potrivit exemplu de resorbție în indistincțiune, cu ajutorul Biciului.
Uneori, Ileana este fata unui împărat. Făt-Frumos se angajează ca slujitor la trei zâne; primește porunca să nu se îmbăieze niciodată în baia lor la începutul primăverii (intrarea Soarelui în semnul Berbecului). El se grăbește să calce această interdicție… și părul lui devine de aur. Fuge luând cu sine trei costume, unul de aramă, unul de argint și altul de aur, cu Soarele pe piept și Luna pe umeri. Apoi se tocmește ca grădinar la împăratul, tatăl Ileanei. Își ascunde sub o bășică de porc frumosul său păr de aur și se îmbracă cu haine proaste; nimeni nu-i ghicește identitatea… afară de Ileana, care are o presimțire… Într-o duminică în timp ce împăratul și curtea sa merg la biserică, Făt-Frumos își pune hainele de aramă, încalecă pe Calul Năzdrăvan și… răscolește toată grădina. Ileana care rămăsese la palat îl vede de la fereastra sa. După această ispravă, Făt-Frumos se duce la biserică. Toată lumea îl admiră pe frumosul necunoscut și îmbrăcămintea sa. La întoarcere, poruncește calului să repare toate stricăciunile și grădina devine și mai frumoasă decât era înainte. Scena se repetă alte două duminici la rând cu diferența că Făt-Frumos îmbracă costumul de argint și apoi costumul de aur. Nimeni nu ghicește în grădinarul murdar și amărât pe cavalerul care strălucește în biserică…
Împăratul vrea să-și mărite fata; el poruncește pețitorilor să treacă pe rând pe sub un foișor: Ileana își va arăta alegerea aruncând un măr de aur în capul alesului… Cum ea nu vrea să lovească nici un pețitor, împăratul poruncește la toți oamenii din curte să treacă și ei și, spre mirarea tuturor, Ileana aruncă cu mărul de aur în grădinar. Împăratul e obligat să-i cunune, dar îi gonește din casă. Ei merg să locuiască într-o colibă murdară și respingătoare pe dinafară, dar strălucind de aur pe dinăuntru, și pe unde se pătrunde într-un palat subpământean…
Un vecin al împăratului îi declară război. Făt-Frumos se duce pe furiș, în hainele sale de aramă, pe câmpul de bătaie și, la momentul critic, se aruncă deasupra unui munte asupra vrăjmașului și-l pune pe fugă. Lucrul se repetă de trei ori, deoarece
65 (70)dușmanul atacă de trei ori pe împărat, iar Făt-Frumos își pune pe rând hainele de argint și de aur. La sfârșit, se descoperă identitatea eroului și împăratul îi cedează ginerelui tronul71.
În această poveste sunt tot atâtea simboluri câte fraze. Făt-Frumos care își ascunde părul de aur și se acoperă cu haine mizere este prețioasa „materie” care are aspectul cel mai fără valoare, este aurul filozofal în negrul saturnian. Distrugerea grădinii de către cal este eliberarea forței „șerpuitoare”, condiționată de distrugerea omului vechi, este „putrefacția” alchimiștilor, reducția la haosul primordial. După fiecare distrugere, Făt-Frumos se duce la biserică; trebuie remarcată aici alternanța acțiunii și contemplației, de lucrare și de rugăciune, după terminologia lui Kunrath… Operația se repetă de trei ori: aramă, argint, aur. Din acest moment simbolismul basmului devine cu totul remarcabil. Ce a făcut calul? A distrus și apoi a reconstruit grădina, adică a operat în planul orizontal; ca urmare, eroul se însoțește cu Ileana; aceasta înseamnă că s-a realizat în sensul amploarei, că a realizat perfecțiunea stării umane; coliba sărmană care ascunde un palat desemnează punctul central al acestei stări, al acestui plan. Celelalte trei isprăvi (calul care coboară ca un fulger din vârful unui munte asupra armatei vrăjmașe) corespund la trei operațiuni în sensul exaltării, în sensul Razei cerești verticale, urmând axa polului în mod limpede simbolizată de munte. Mai există ceva: bătălia simbolizează acel haos indispensabil și prealabil coborârii Razei cerești care-l va organiza dându-i vibrația inițială necesară72. „Coborârea calului” este deci un simbol al Fiat-Lux-ului. Într-adevăr, povestea spune că „el mergea ca un vârtej prin oștirea dușmană în care făcea mare măcel”. Aceasta este moartea germenilor, „tăierea pruncilor” de către Irodsursa de care atât de mult vorbesc textele hermetice… Nu credem că, în tot folklorul cunoscut, să existe o poveste de un simbolism atât
66 (71)de transparent și care să vădească o cunoaștere inițiatică atât de profundă.
Dar mai este încă ceva: în povestea precedentă, operațiunile se succed în mod lent, etapele se parcurg una câte una. Știm că există și o altă cale, cunoscută în special în hermetismul occidental și în anumite școli tantrice, „Calea directă” care arde etapele, care e extrem de primejdioasă, chiar mortală, dar foarte rapidă. Or, am găsit o poveste care arată cu toată claritatea posibilă această cale: ea se intitulează Fata Împăratului roșu.
A fost o dată un împărat care se chema Împăratul roșu. El avea o singură fată, cea mai frumoasă care se văzuse vreodată. Nenumărați regi, prinți, boieri și viteji o ceruseră de soție, dar Împăratul îi alunga pe toți. În sfârșit, el s-a hotărât să supună pretendenții la următoarea încercare: a pus să se construiască un turn înalt și a așezat fata în vârful lui; a înfipt în zid, la aceeași înălțime, o suliță în vârful căreia a atârnat o coroană de aur… Apoi Împăratul a vestit pretutindeni prin vestitori că-și va da fata aceluia care va sări cu calul său atât de sus ca să ia coroana… Nenumărați cavaleri și-au găsit moartea, căci împăratul nu ierta înfrângerea și dădea morții pe cei care nu reușeau. La sfârșit, Făt-Frumos, pe Calul năzdrăvan, a sărit până la coroană și a luat-o astfel odată cu fata.
Ni se pare că aceasta înseamnă să fie lucrurile spuse pe nume: Deșteptarea violentă a lui Shaktiglosar n-ar fi putut fi arătată în mod mai limpede. Turnul simbolizează coloana vertebrală; fata împăratului și coroana se referă la un aspect superior al lui Shakti, fără îndoială la „centrul” Sahasrâraglosar. Calul este Kundaliniglosar deșteptată în mod violent care nu întârzie la centrii intermediari, ci sare până la țelul Suprem. În sfârșit, mulțimea de pretendenți care n-au reușit și care au fost uciși de „Împăratul care nu iartă”, reamintește primejdia extremă a acestei căi.
Am putea multiplica în mod indefinit exemplele, dar acesta de mai sus ni se pare destul de edificator și destul de semnificativ pentru a nu mai insista.
67 (72)Capitolul VI